Alegeți o limbă
Nici nu se pune întrebarea dacă la Bruxelles sunt lobbyişti. Se ştie că sunt. Majoritatea experţilor sunt de acord asupra acestui punct: la Bruxelles sunt activi în permanenţă între 15 şi 20 de mii de lobbyişti. Este un număr foarte mare.
Şi totuşi se aude adeseori aceeaşi reacţie: sunt tot atâţia la Haga [sediul guvernului olandez] - doar că aceştia acţionează în umbră şi sunt mai puţin vizibili. La Bruxelles, dimpotrivă, ei operează la lumina zilei. Lobbyişti şi grupuri de interese sunt invitaţi să participe la dezbaterile asupra legilor la un stadiu incipient, în calitate de experţi; proiectele de legi sunt apoi publicate rapid şi transmise tuturor pentru comentarii. Demersul poate pe bună dreptate părea îngrijorător, dar are de asemenea şi avantaje.
Comisia Europeană nu poate fi totodată o structură mică şi eficientă şi să ştie să le facă pe toate prin propriile mijloace. Cu alte cuvinte: este indispensabil ca ea să cunoască industria şi părţile externe interesate. Fără a mai pune la socoteală că astfel Comisia Europeană îşi asigură un sprijin puternic în favoarea unei anumite măsuri. Participarea diverselor grupuri de interese este deci pozitivă, spun partizanii acestora.
Se poate totuşi pune întrebarea dacă regula jocului este aceeaşi pentru toţi, şi dacă aceste grupuri sunt puse pe picior de egalitate: o organizaţie mică fără resurse ar putea oare exercita aceeaşi influenţă ca o mare industrie cu mijloace importante? Nu, răspund opozanţii lobbyingului. "În opt cazuri din zece, câştigă cel mai bogat", spune Erik Wesselius, de la Observatorul european al întreprinderilor. "Există atâtea exemple de rapoarte care sfârşesc prin a fi atât de modificate încât nu mai au niciun sens iar autorii renunţă la ele". Printre exemple, el citează o propunere de etichetare simplă a produselor alimentare: verde pentru produsele bune pentru sănătate, roşu pentru cele care sunt dăunătoare. Uşor şi clar pentru consumator, dar propunerea nu a fost finalizată. "Pur şi simplu, din cauza rezistenţei puternice a industriei agro-alimentare", explică Erik Wesselius.
În unele sectoare, absenţa de echilibru este flagrantă. "Citigroup are 40 de persoane în post la Bruxelles", indică fostul lobbyist Pim van Ballekom, pe când sectorul financiar are foarte puţini "jandarmi" ca să compenseze. Acelaşi caz de figură în marea distribuţie, în logistică sau în agroalimentar: raporturile de forţă sunt dezechilibrate. În schimb, în alte sectoare, cum ar fi mediul şi drepturile omului, organizaţiile neguvernamentale sunt bine reprezentate. Iar în ceea ce priveşte Internet, grupurile mici de acţiune sunt foarte eficiente. Aşa cum am putut constata recent cu Acordul comercial de combatere a contrafacerii, ACTA: marile industrii (cinema, muzică) n-au avut câştig de cauză.
Cititi aici primul mit: Deficitul democratic, mai puţin grav decât credem
