Se împlinesc nouăsprezece ani de când o ceartă greco-macedoneană, absolut de neînţeles pentru majoritatea europenilor, dezlănţuie pasiunile în Balcani; subiectul acestei cerţi este numele pe care ar trebui să-l poarte fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei [FYROM; Grecia refuză să accepte numele de "Macedonia", pe care îl revendică în calitate de parte integrantă a istoriei şi culturii Greciei].

Nimeni nu poate nega că cele două ţări dau dovadă de rea-credinţă şi au desfăşurat multă energie pentru a împinge subiectul într-un impas aproape definitiv. Macedonenii s-au lansat în provocări interminabile pentru a dovedi "originile lor antice"; grecii, de partea lor, au depus toate eforturile pentru a demonstra că nu este adevărat şi au blocat integrarea euro-atlantică a Skopje-ului.

Macedonia nu are decât de pierdut

Ca urmare, negocierile pentru aderarea Macedoniei la Uniunea Europeană stagnează; invitaţia mult aşteptată de a adera la Alianţa Atlantică nu a venit nici ea. Nici Atena nu a câştigat mare lucru din această ceartă, cu excepţia confirmării definitive a statutului ei de semănător de vrajbă încăpăţânat şi îndărătnic în regiune.

Totuşi, rămâne o speranţă slabă ca grecii şi macedonenii să fie dispuşi să pună jos mănuşile de box, sau chiar să-şi strângă mâinile. În timp ce, de-a lungul deceniilor, orice propunere de la Skopje a fost respinsă de greci (şi viceversa), declaraţia recentă a vice-ministrului de Externe Dimitris Droutsas a schimbat totul.

Acesta a spus că numele de "Macedonia de Nord" nu era în întregime în contradicţie cu poziţia grecească, ceea ce a fost văzut ca un semnal că guvernul de la Atena este acum mai dispus să facă un compromis decât acum câţiva ani.

Europa ar vrea acţiuni concrete

Ceea ce nu înseamnă că acest litigiu arbitrat de Naţiunile Unite face acum parte din trecut. În primul rând pentru că această propunere nu este nouă, şi până acum nu a reuşit să deblocheze situaţia. În al doilea rând, pentru că nimic nu garantează că, în ciuda presiunii din partea populaţiei albaneze (25% din teritoriul ţării), prim-ministrul macedonean Nikola Gruevski va accepta să-şi reconsidere poziţia, care a fost întotdeauna să pretindă că "ţara lui se va numi Macedonia şi nu altfel". Declaraţia lui Droutsas trimite din nou mingea în terenul macedonean.

Dar toate acestea prea puţin îi interesează pe europeni. Bruxelles ar fi mai fericit dacă semnalele pozitive s-ar transforma în acţiuni concrete. În prezent, bătrânul continent are probleme mai importante decât o poveste de nume, chiar şi atât de ilustru ca Macedonia.