Alegeți o limbă
Economia Europei şi ordinea geopolitică sunt în criză. Şomajul, austeritatea şi tensiunile dintre state i-au condus pe mulţi analişti să afirme că situaţia politică de pe continent începe să se asemene cu cea din anii 1930. Însă această ipoteză este în cea mai mare parte eronată.
Până acum, forţele politice de centru au rezistat aproape peste tot. Remarcabilă nu este ascensiunea extremismului, ci cât de rar s-a manifestat, dată fiind amploarea şi durata crizelor economice.
Temerile privind ascensiunea extremismului nu sunt nicăieri mai mari decât în Franţa. În aprilie, în primul tur al scrutinului prezidenţial, forţele extremiste au înregistrat câştiguri importante. Dar, dat fiind că nu a existat niciodată nici cea mai mică posibilitate de a deveni preşedinte altcineva în afară de principalii doi candidaţi, nu au fost deloc efecte ale voturilor acordate forţelor politice extremiste în scrutinul prezidenţial.
Alegerile parlamentare din iunie au fost diferite. Dacă în acel scrutin extremiştii ar fi repetat performanţele din primul tur al alegerilor prezidenţiale, ar fi dobândit un număr important de locuri în Parlamentul de la Paris. Doar că electoratul i-a surprins. Formaţiunea reacţionară Frontul Naţional, condusă de Marine Le Pen, a obţinut doar două locuri dintre cele 577 ale Adunării Naţionale (Camera inferioară a Parlamentului francez). Principalele alianţe de centru-stânga şi centru-dreapta au obţinut în total 560 de locuri.
Nu se caută vremurile autoritariste
Condiţiile economice de la sud de Pirinei sunt mult mai dificile decât cele din Franţa. În Spania, unul din patru cetăţeni nu are loc de muncă, iar noi măsuri de austeritate sunt anunţate aproape în fiecare lună. Cu toate acestea, alegerile generale din noiembrie 2011 au produs o trecere directă de la centru-stânga spre centru-dreapta. Cu excepţia unei oarecare creşteri a susţinerii (de la 4 la 7%) de care a beneficiat formaţiunea radicală Stânga Unită, celelalte partide extremiste nu au avut niciun câştig.
Celălalt stat iberic, Portugalia, a avut mai mult de un deceniu cea mai lentă creştere economică din vestul Europei. Ultimele alegeri din Portugalia au avut loc acum 15 luni, exact când ţara a fost nevoită să solicite asistenţă din partea Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional. Partidul de guvernământ de la acea vreme, de centru-stânga, a pierdut nouă procente comparativ cu scrutinul precedent. Forţele de centru-dreapta, care au câştigat, au obţinut în plus 10%. Nu s-a înregistrat nicio creştere a susţinerii pentru formaţiuni extremiste şi nu a existat niciun semnal că portughezii ar dori să revină la vremurile autoritariste.
Spre deosebire de vecinii mediteraneeni, Italia a reuşit să evite până acum asistenţa financiară externă. Dar, la fel ca Portugalia, Italia suferea cu mult înainte de 2008 de o reducere a creşterii economice. Acum, economia slăbită a Italiei va intra din nou în recesiune. Cu toate acestea, până acum, cel mai mare efect al crizei economice a fost antipolitic. Mişcarea Cinci Stele, a activistului online Beppe Grillo, a apărut de nicăieri în alegerile locale din mai şi este imposibil de plasat în spectrul politic. Dar, chiar dacă Beppe Grillo pledează în favoarea unor opţiuni economice extreme - ieşirea din zona euro şi devalorizarea eventualei monede naţionale - nu există niciun indiciu că el sau mişcarea lui s-ar opune principiilor de bază ale democraţiei.
Chiar şi în Grecia, unde problemele economice şi politice au fost cele mai grave, s-au înregistrat mult mai puţine acte de violenţă decât s-ar fi anticipat în contextul amplorii crizei. În pofida istoriei îndelungate marcată de acte de terorism, nu au existat asasinate politice. În plus, chiar dacă au fost proteste de stradă, acestea nu au fost mai violente decât manifestaţiile petrecute cu un an înainte de intensificarea crizei.
În Germania - unde criza economică nu prea a fost resimţită şi rata şomajului este la cele mai mici cote din ultimele decenii - nemulţumirea publică faţă de costurile asistenţei economice oferite statelor cu probleme din zona euro este profundă. În pofida acestei situaţii, niciuna dintre formaţiunile de opoziţie din Parlamentul federal nu a adoptat poziţii care să faciliteze obţinerea de avantaje electorale.
Se remarcă o ascensiune a opoziţiei extraparlamentare faţă de planurile de asistenţă financiară, în special în rândul oamenilor de afaceri şi economiştilor. Dar nu există indicii privind formarea vreunei alianţe antieuro sau împotriva planurilor de asistenţă financiară externă înaintea alegerilor federale de anul viitor. La fel ca în Italia, cea mai mare schimbare în Germania a fost de natură antipolitică - a apărut mişcarea hackerilor.
Finlanda este unul din puţinele exemple unde poziţia forţelor de centru s-a diminuat semnificativ. Susţinerea acordată mişcării izolaţioniste Adevăraţii Finlandezi a crescut aproape de cinci ori în scrutinul general de acum 15 luni. Dar, chiar dacă partidul Adevăraţii Finlandezi este unul conservator-xenofob, există puţine elemente antidemocratice în perspectiva lor izolaţionistă.
Tendinţă de schimbare a guvernelor
În afara zonei euro, imaginea este în linii mari aceeaşi, cu excepţia Ungariei, unde există probleme cu respectarea valorilor democratice, şi, posibil, a României, mai recent. Dar chiar şi aceste state au un drum lung de parcurs până la a deveni autocraţii de genul celor din anii 1930.
Pentru a înţelege situaţia de acum, cea mai relevantă referinţă istorică o oferă anii 1990, nu 1930. La începutul anilor 1990, democraţiile postcomuniste din centrul şi estul Europei au suferit şocuri puternice în condiţiile tranziţiei de la economii centralizate la economii de piaţă. Multe industrii care fuseseră susţinute în timpul experimentului comunist s-au prăbuşit. Nivelul de trai a scăzut semnificativ şi rata şomajului a crescut.
Cea mai importantă reacţie politică nu a fost o ascensiune a extremismului, ca în anii 1930, ci o tendinţă generală de schimbare a guvernelor. În zeci de state, aproape niciun guvern nu reuşea să supravieţuiască alegerilor, în anii 1990.
Acest lucru se întâmplă acum în Europa. Alegătorii îi resping pe cei care se află la guvernare, nu democraţia, nici valorile acesteia. Va fi necesară o criză mai profundă şi mai prelungită pentru ca situaţia să se schimbe în mai rău; din păcate, totul este posibil.
Contrapunct
Budapesta şi Bucureşti, anti-modelele
“Ungaria, România: şi dacă adevărata criză se petrece în Europa de Est?” se întreabă Mediapart după referendumul asupra destituirii preşedintelui Traian Băsescu.
Site-ul de ştiri francez observă că:
Înăsprirea regimului românesc pare să ilustreze, precum - dar într-un mod puţin diferit - Ungaria lui Viktor Orbán, năruirea democratică a ţărilor Uniunii, izbite din greu de criză.
Întrucât, deşi apropierea dintre experienţele din Ungaria şi România este evident limitată, Mediapart explică, bazându-se pe comentariile unui geograf, că în aceste două ţări “intrarea în Uniune nu a fost însoţită de corolarul său scontat: mai multă bunăstare”. Deci cu toate că “operează în moduri diferite” primul ministru român, Victor Ponta, şi omologul său maghiar “ar fi, de fapt, produsul acestei dezamăgiri”.
“Unii observatori văd în actualele crize din România şi Ungaria dovada că extinderea UE la ţările Europei de Est a fost făcută prea repede”, spune Mediapart, care consideră totuşi că
dacă există o responsabilitate a Europei de astăzi, ea constă mai ales în neputinţa ei de a contracara astfel de derive autoritare, pe care nu poate decât să le condamne prin discursuri.
