Se bagă cauciucuri în buncăr şi li se dă foc. Sau se pune un sac cu îngrăşământ bogat în potasiu. Astfel se face o bombă rudimentară şi buncărul explodează. "După ce crapă betonul, dăm cu ciocanul până ajungem la oţel", explică Djoni, un muncitor în construcţii din Berat, în centrul Albaniei. "Uneori scoatem până la două tone de oţel. Îl putem vinde la 15 centime kilogramul. Un buncăr poate deci aduce până la 300 de euro! Dar uneori trebuie să muncim din greu timp de mai multe zile pentru a sparge betonul. Şi, oricum, şeful meu ia cei mai mulţi bani. Eu câştig 20-30 de euro pe buncăr".

Dar Djoni nu se plânge. În ultimii ani, sectorul construcţiilor este în plin boom în Albania, ceea ce a cauzat creşterea preţurilor oţelului. Nici măcar criza din Italia şi Grecia, unde lucrează sute de mii de emigranţi albanezi, nu a încetinit creşterea.

Este adevărat că unii experţi spun că acest boom nu reflectă realitatea, fiindcă este legat de construirea de zgârie-nori comandaţi de mafia italiană, care spală astfel bani – unele dintre ele sunt pe jumătate goale.

"Noi nu simţim criza, spune Djoni. Primul ministru s-a felicitat pentru faptul că Albania este singura ţară din Europa – pe lângă Polonia – unde nu există recesiune". Djoni a lucrat de asemenea câţiva în Grecia, în Pireu. Dar la un moment dat s-a săturat de jocul perpetuu de-a v-aţi ascunselea cu poliţiştii de frontieră, care pun tot timpul mâna pe clandestini albanezi. "Eu nu mai sunt un tinerel, spune acesta. Aici câştig mai puţin, dar şi cheltuiesc mai puţin. În definitiv, este cam acelaşi lucru".

În timpul zilei, Djoni construieşte clădiri. Seara, mai câştigă un ban din buncăre. Banii câştigaţi i-au permis să-şi renoveze apartamentul şi să-şi înscrie copiii în şcoli bune.

750 000 de buncăre pentru 3 milioane de locuitori

Sute de mii de buncăre sluţesc peisajul Albaniei, de la Shkodër, la graniţa cu Muntenegru, până la Konispol, la o zvârlitură de băţ de Grecia.

Buncărul Gjergja este vopsit în verde de sus până jos şi inscripţia "Bunker Bar" este foarte impunătoare. Şi deşi atractivitatea plajei Shëngjin, unde se află buncărul, lasă de dorit, Gjergj nu se descurajează: "Poate că nu avem mult nisip. Dar în schimb avem ciuperci care cresc pe beton, bureţii unchiului Hodja. Oamenii din întreaga lume vin să-i vadă!"

Gjergj mă invită înauntru, mă lasă să mă uit prin ambrazura care dă spre Italia [de cealaltă parte a Mării Adriatice]. Apoi îmi arată bara de fier ascunsă într-o nişă. – "Asta îmi folosea pentru a "convinge" clienţii beţi să-şi plătească nota. Acum îmi foloseşte să-i alung pe cei care doresc să distrugă buncărul. Sunt instalat aici de 12 ani şi nu voi lăsa pe nimeni să-l atingă".

Este adevărat că buncărele albaneze sunt unice. Comuniştii se pare că au construit 750 000, în timp ce ţara are doar 3 milioane de locuitori. "În perioada comunistă, tot ce era legat de buncăre era top secret. Apoi, în perioada de tranziţie, toate documentele s-au rătăcit şi nimeni nu mai este în stare să dea numărul exact", explică Ina Izhara, un politolog care îşi împarte timpul între Albania şi Italia, ca mulţi alţi tineri de pe aici.

O nouă utilitate

Buncărele sunt peste tot, în oraşe, în curţi imediat lângă case, în cimitire şi pe terenuri de joacă. Unele sunt în munţi, altele sunt pe jumătate în mare. Agricultorii trebuie să le ocolească atunci când îşi lucrează pământurile. Din tren între Tirana şi Durrës se pot vedea câteva zeci dintre ele.

De ce au fost construite? Enver Hodja, care a condus singur Albania, din 1944 şi până în anul morţii, 1985, se temea de o eventuală invazie. "Era paranoic, spune Ina Izhara. El credea că toată lumea vroia să invadeze Albania. Mai întâi s-a aliat cu Iugoslavia, imediat după al doilea război mondial. Dar s-a certat repede cu Tito şi s-a împrietenit cu URSS. După dispariţia lui Stalin şi a stalinismului, această alianţă nu i-a mai fost pe plac. Deci s-a apropiat de China şi – imaginându-şi că toată lumea îi purta pică – s-a pregătit de război construind buncăre".

"Acum tineri vin aici să-şi piardă virginitatea, glumeşte Ina Izhara. Recent, un prieten a avut o aventură cu o fată, întâlnită în discotecă, într-un buncăr din Saranda. Nu a fost foarte plăcut! Era frig şi călca în excremente".

Timp de ani de zile, nimeni nu s-a atins de buncărele lui Hodja. "Până când sârbii s-au apucat să bombardeze Kosovo, remarcă Caushi. Câteva bombe au căzut în Albania, inclusiv pe buncăre. Şi atunci oamenii au văzut că aceste clădiri, presupuse a fi refugii chiar şi în caz de confruntare nucleară, cădeau ca nişte castele de cărţi! A fost un şoc pentru mulţi. Abia atunci şi-au dat seama că această aşa-numită măreţie a comunismului era doar vânt, minciună, un miraj".

Şi atunci a început a doua viaţă a buncărelor, o viaţă civilă. Oamenii au încetat să le respecte. La ţară au fost transformate în cocini, la oraş ţineau până de curând post de frigidere. Acum că albanezii au mijloacele să-şi cumpere adevărate frigidere, buncărele au devenit depozite de gunoi.

Un început pentru a ieşi din comunism

Situaţia este diferită în capitală. Blokku este un cartier din Tirana care era închis şi sub înaltă supraveghere pe vremea comunistă; aici locuiau ştabii, Enver Hodja, miniştrii şi tovarăşii săi. Fiecare clădire era echipată cu un adăpost subteran din beton.

"Acum, Blokku este cartierul unde se fac chefuri", spune Kamelja, studentă la drept, zâmbind. Sunt baruri şi discoteci foarte bune în aceste foste adăposturi.

În centrul Tiranei, mai este un alt buncăr – o mare piramidă construită de nepoata lui Hodja, Pranvera, la moartea acestuia. Ea vroia să-i facă un mormânt şi un loc de pelerinaj pentru şcoli, armată şi muncitori. Dar piramida este acum goală şi pereţii plini de tag-uri. Cei mai curajoşi fac skate-board pe pereţii în pantă. "Eu trec prin faţă când mă duc la muncă, spune Gjergi Ndrecën, care a făcut şapte ani de închisoare pe vremea lui Hodja pentru "propagandă anti-revoluţionară".

"Ce-ar trebui să facem cu această piramidă?" – "Ceea ce facem cu buncărele! Punem îngrăşăminte, cauciucuri şi-i dăm foc. Demolarea buncărelor este începutul ieşirii noastre mentale din comunism. Atâta timp cât trăim într-un spaţiu creat de comunişti, vom fi guvernaţi de spectrul lui Hodja".

Articolul a fost scris pentru proiectul Next in Line, creat împreună cu Uniunea Europeană.