Știri Ce viitor pentru euro? (1)

Reformează sau mori

Cum va gera Europa criza grecească fără a risca supravieţuirea însăşi a monedei unice? Economistul Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel, crede că în nici un caz impunând tăieri draconice în sectorul public şi al securităţii sociale.

Publicat pe 7 mai 2010 la 13:40

Criza financiară grecească a pus în joc însăşi supravieţuirea monedei euro. La crearea acesteia, numeroşi au fost cei care şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la viabilitatea ei pe termen lung. Când totul a mers bine, aceste îngrijorări au fost uitate. Dar întrebarea de a şti ce ajustări sunt de făcut dacă o parte din zona euro ar fi lovită de un cataclism economic a rămas fără răspuns. Fixarea cursului de schimb şi delegarea politicii monetare Băncii Centrale Europene a eliminat două dintre mijloacele principale prin care guvernele naţionale îşi puteau stimula economiile pentru a evita recesiunea. Ce le-ar putea înlocui ?

Barierele lingvistice împiedică adevărata piaţă unică a muncii

Laureatul premiului Nobel, Robert Mundell, prevăzuse condiţiile în care o monedă unică ar putea să funcţioneze. Europa nu îndeplinea aceste condiţii la vremea respectivă, şi nici acum nu le îndeplineşte. Eliminarea barierelor juridice în calea circulaţiei lucrătorilor a creat o piaţă a muncii unică, dar diferenţele lingvistice şi culturale împiedică realizarea unei mobilităţi a forţei de muncă în stil american.

Europa nu are de altfel nicio modalitate de a ajuta aceste ţări confruntate cu probleme grave. Spania de exemplu are o rată a şomajului de 20% - dintre care mai mult de 40% în rândul tinerilor. Ea avea un excedent bugetar înainte de criză; după criză deficitul a crescut la mai mult de 11% din PIB. Dar, în conformitate cu normele Uniunii Europene, Spania trebuie acum să-şi reducă cheltuielile, ceea ce va conduce probabil la o creştere a şomajului. Cum economia ei încetineşte, îmbunătăţirea poziţiei sale bugetare riscă să fie minimă.

Newsletter în limba română

De ce a şocat poziţia Germaniei

Unii speră ca tragedia greacă să fie suficientă pentru a convinge decizionalii politici că moneda euro nu poate reuşi fără o mai bună cooperare (inclusiv susţinere bugetară). Dar Germania (şi Curtea ei Constituţională), mergând în sensul unei părţi din opinia ei publică, s-a opus acordării Greciei ajutorului de care are nevoie.

Numeroşi sunt cei, atât în Grecia cât şi în afara ei, pentru care această poziţie a fost surprinzătoare : au fost cheltuite miliarde pentru a salva marile bănci, dar pare evident că a salva o ţară de unsprezece milioane de oameni este tabu ! Nu era nici măcar atât de sigur că ajutorul de care Grecia avea nevoie putea fi catalogat drept plan de salvare : în timp ce este puţin probabil ca fondurile acordate instituţiilor financiare precum AIG să fie recuperate, un împrumut Greciei la o dobândă rezonabilă ar fi, bine înţeles, rambursat.

O serie de propuneri incomplete şi de promisiuni vagi destinate calmării pieţelor au eşuat. La fel cum Statele Unite au întocmit o asistenţă comună pentru Mexic acum 15 ani combinând ajutoarele Fondului Monetar Internaţional şi ale G7-lui, UE a pus la cale un plan de asistenţă împreună cu FMI-ul. Principala problemă a fost de a determina ce condiţii ar fi impuse Greciei. Cât de mare ar fi impactul negativ ?

Efect boomerang: excedentul Germaniei aruncă restul Europei în deficit

Pentru ţările mai mici ale UE, lecţia este clară : dacă nu reduc deficitul bugetar, există un risc ridicat de atac speculativ, iar speranţele de a obţine o asistenţă adecvată din partea vecinilor lor se micşorează, cel puţin nu fără dureroase şi contraproductive restricţii bugetare pro-ciclice. Aplicarea acestor măsuri de către ţările europene riscă să le slăbească economiile - cu consecinţe nefericite pentru redresarea mondială.

Ar putea fi util de a privi problemele euro-ului dintr-o perspectivă globală. SUA a denunţat excedentele de cont curent (comercial) ale Chinei, dar ca procentaj din PIB, excedentul Germaniei este chiar mai mare. Dacă presupunem că euro-ul a fost stabilit astfel încât comerţul în zona euro în ansamblu să fie echilibrat, atunci excedentul Germaniei înseamnă că restul Europei este în deficit. Iar faptul că aceste ţări importă mai mult decât exportă contribuie la slăbirea economiilor lor.

SUA s-a plâns de refuzul Chinei de a autoriza aprecierea ratei ei de schimb în raport cu dolarul. Dar nici sistemul euro-ului nu permite creşterea ratei de schimb a Germaniei faţă de ceilalţi membri ai zonei euro. Dacă cursul de schimb ar creşte, Germania ar avea greutăţi mai mari la export, şi modelul său economic, bazat pe exporturile puternice, s-ar vedea confruntat cu câteva probleme. În acelaşi timp, restul ţărilor europene ar exporta mai mult, PIB-ul ar creşte, iar şomajul ar scădea.

Forţarea ţărilor deficitare la sacrificii ar genera tensiuni sociale

Germania (ca şi China) vede importantele ei rezerve şi exporturile ridicate ca virtuţi, şi nu ca vicii. Dar John Maynard Keynes a arătat că surplusurile conduc la slăbirea cererii interne - în alţi termeni, ţările excedentare exercită o "externalitate negativă" asupra partenerilor lor comerciali. Keynes gândea că ţări excedentarele reprezintă, mai mult decât ţările deficitare, o ameninţare pentru prosperitatea mondială, şi a mers până la a recomanda o taxă pentru ţările excedentare.

Consecinţele sociale şi economice ale regimului actual ar trebui să fie considerate inacceptabile. Aceste ţări ale căror deficite au explodat ca urmare a recesiunii globale nu ar trebui să fie forţate într-o spirală mortală - precum Argentina cu un deceniu în urmă.

Una dintre soluţiile propuse este ca aceste ţări să dezvolte un mecanism echivalent unei devalorizări - o scădere uniformă a salariilor. Dar cred că este imposibil de realizat, iar consecinţele distributive ar fi inacceptabile. Tensiunile sociale ar fi enorme. Este o fantezie.

Există o a doua soluţie: ieşirea Germaniei din zona euro sau împărţirea zonei euro în două sub-regiuni. Euro-ul a fost o experienţă interesantă, dar ca şi fostul mecanism al ratei de schimb europene care l-a precedat, şi care s-a prăbuşit atunci când speculatorii au atacat lira sterlină în 1992, moneda unică a suferit de lipsa sprijinului instituţional necesar pentru o bună funcţionare.

Există şi o a treia soluţie, pe care Europa va ajunge probabil să o admită ca fiind cea mai promiţătoare : punerea în aplicare a reformelor instituţionale fundamentale, inclusiv a cadrului fiscal necesar, reforme care ar fi trebuit să fie gândite şi puse în aplicare la înfiinţarea euro-ului.

Nu este prea târziu pentru ca Europa să pună în aplicare aceste reforme şi astfel să se ridice la nivelul idealurilor de solidaritate pe care se întemeia crearea monedei euro. Dar, dacă Europa nu poate face acest lucru, atunci poate că este mai bine să-şi admită eşecul şi să treacă la altceva decât să plătească preţul ridicat al şomajului şi al suferinţei umane în numele unui model economic defect.

France / Germany

Sarkozy and Merkel put heads together

Intr-o scrisoare comună adresată lui Herman van Rompuy şi lui José Manuel Barroso, Berlinul şi Parisul cer un control mai strict al agenţiilor de notaţie şi a politicilor bugetare din Europa, ca şi întărirea unui guvern economic european. "Merkel şi Sarkozy vor să salveze zona euro",titrează Die Welt, nu fără a arăta cu degetul tensiunile care se ascund în spatele acestui acord franco-german. Astfel, Nicolas Sarkozy, convins de faptul că Grecia trebuie ajutată imediat, i-ar fi reproşat Angelei Merkel "creşterea costului ajutorului dat Greciei din cauza reacţiei sale tardive". Dar în mod oficial preşedintele francez "nu ar vrea să dea lecţii". "În mod contrar gestiunii crizei din 2008, nu vrea să monopolizeze atenţia asupra lui". De această dată "preferă rolul europeanului model", cel al "francezului condamnând capitalismul anglo-saxon atât de prost văzut la Paris", constată Financial Times Deutschland.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect