Alegeți o limbă
În decembrie anul trecut a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona. A durat aproape zece ani pentru ca această modificare a tratatelor europene să devină realitate. Epuizaţi, majoritatea participanţilor la aceste negocieri penibile au ajuns să considere că nu ar mai trebui planificate reforme suplimentare în viitorul apropiat. Rămâne de văzut dacă, ca urmare a crizei greceşti, nu a crescut nevoia de eventuale modificări la articolele din Tratat privind finanţele publice şi bugetul. Este totuşi puţin probabil, în ciuda crizei, ca tratatul să fie modificat pentru a pedepsi pe păcătoşii nepocăiţi, privându-i de dreptul de vot, sau chiar excluzându-i din uniunea monetară.
În orice caz, puţini europeni şi-ar fi imaginat că s-ar vorbi atât de repede de a modifica Tratatul. Mulţi au sperat că, prin Tratatul de la Lisabona, Uniunea Europeană va intra în sfârşit într-o fază de consolidare internă şi exterioară. Poate că această speranţă era de la început un pic temerară, dacă nu chiar nerealistă. Criza financiară şi datoria oricum au nimicit orice speranţă. În schimb, se dezbate despre pericolele calamităţii greceşti pentru zona euro. În schimb, cetăţenii şi politicienii se îngrijorează pentru stabilitatea monedei euro şi coeziunea uniunii monetare.
"Operaţiunea salvaţi euro-ul"
Viteza cu care liderii politici au intervenit în ultimele zile pentru a preveni un faliment al statului grec este reflecţia dezamăgirii, dar şi panicii. Nu mai este vorba doar de Grecia, întreaga problemă se prezintă acum ca "Operaţiunea salvaţi euro-ul". Stabilitatea monedei unice este într-adevăr ameninţată de urgenţa situaţiei financiare din Grecia, o ţară care nu constituie decât un procent foarte mic din întreaga economie europeană ? Chiar şi această întrebare simplă, nimeni nu şi-ar fi imaginat a o pune acum câteva luni. Uniunea monetară, această presupusă comunitate de destine, este într-adevăr atât de ireversibilă pe cât afirmau ai ei părinţi ? UE este ea într-adevăr angajată pe calea unei uniuni tot mai strânse între popoarele sale ? Acestea din urmă doresc ele aşa ceva, oricum ? Ieşirile publice în urma crizei greceşti permit câteva îndoieli. Evident, suntem într-o fază în care certitudinile au început să se clatine.
Germanii nu trebuie să abandoneze moneda unică
În plus, de câtva timp deja, înalţi funcţionari europeni se plâng de o "re-naţionalizare", plângeri adeseori formulate privind cu coada ochiului spre Berlin. Dacă germanii şi-ar pierde încrederea în moneda unică, entuziasmul lor faţă de Europa s-ar nărui şi mai mult. Nimic nu este mai nepopular decât cerinţa imperativă de a vedea Germania jucând rolul de vistier al Europei. Iar sugestia cum că aceasta ar servi interesele Germaniei găseşte puţin ecou în atmosfera de nemulţumire generală. Nemulţumire care este agravată de îndemnurile chemând germanii să dea dovadă de "solidaritate", mai ales că majoritatea germanilor par să considere că au fost foarte "solidari" renunţând la marcă - în timp ce Grecia ar fi făcut şmecherii pentru a intra în uniunea monetară. Este absurd să se înceapă de acum un cântec de rămas bun formidabilului efort de muncă comunitară care este Europa. Unificarea europeană nu este terminată. Poate că, pur şi simplu, a venit momentul de a se descotorosi de unele stereotipuri, şi de a admite câteva adevăruri.
Primul adevăr este că la mai mult de douăzeci de ani după căderea Zidului, unificarea Europei nu se mai bucură de aceeaşi dinamică de dinainte. Al doilea adevăr, argumentul cum că nu se poate rezista globalizării decât fiind uniţi evocă mai puţin pentru oameni necesitatea unificării decât "motivul originar" al războiului şi al păcii. Dar amintirea războiului se estompează. Ceea ce trebuie să facem este evident : trebuie să întreţinem ceea ce avem, şi mai presus de orice, euro-ul. Dar totodată nu trebuia minimizate contradicţiile interne culturale, politice şi economice, precum diferenţele de mentalităţi în ceea ce priveşte politica bugetară. Totul nu este menit să se potrivească. Diversitatea Europei este ceea ce îi dă farmecul său, dar fiind în acelaşi timp o slăbiciune permanentă, în special atunci când se confruntă cu alţi "mari" de pe planetă. Dar asta este Europa, pur şi simplu.
