Alegeți o limbă
Cu câteva zile în urmă, o echipă de vreo douăzeci de cercetători danezi a pornit din Svalbard [un arhipelag norvegian pe ţărmul Oceanului Arctic şi Oceanului Atlantic] către Polul Nord, la bordul spărgătorului de gheaţă suedez Oden. Ei au ca ţel de a dovedi că 155 000 de kilometri pătraţi din fundul Oceanului Arctic - inclusiv Polul Nord - fac parte din platoul continental groenlandez şi deci ar trebui să fie încorporaţi în Regat [care include, pe lângă Danemarca, Groenlanda şi Insulele Feroe].
Expediţia nu are decât şase săptămâni pentru a-şi îndeplini misiunea, ştiind că este foarte posibil ca gheţurile polare să-i împiedice pe cercetători de a o duce la capăt. Ei trebuie să colecteze date batimetrice, pe dorsala Lomonosov şi din straturile de sedimente din bazinul Amundsen, la est de Polul Nord. Aceste date sunt esenţiale pentru ca Regatul Danemarcei să poată revendica, în 2014, pe lângă ONU, o parte considerabilă din fundul oceanului care se întinde la nordul limitei de 200 de mile marine [1 milă marină=1852 metri], din Groenlanda până la Polul Nord.
Se pun trei întrebări: va exista un conflict între Danemarca şi Rusia, deoarece Rusia revendică şi ea porţiuni din acest teritoriu? Care este motivul din spatele revendicării daneze? Danemarca ar proteja Polul Nord, în cazul în care ar deveni danez?
Să începem cu Rusia. Convenţia privind dreptul mării a ONU din 1982permite naţiunilor să-şi extindă teritoriul dincolo de 200 de mile marine. Rusia şi-a prezentat pretenţiile sale provizorii asupra Oceanului Arctic în 2001, şi este evident că acestea se vor suprapune pretenţiilor Regatului Danemarcei. Nu se ştie apoi cât de paşnice sunt intenţiile Moscovei, mai ales că în 2007, submarinele sale au înfipt un steag rus pe fundul mării, sub Polul Nord. Dar riscurile de conflict la Polul Nord sunt marginale.
Imposibila înţelegere cu Rusia ?
Danemarca, Rusia şi celelalte state limitrofe Arcticii au asigurat că aveau intenţia să respecte regulile convenţiei privind dreptul mării pe tema delimitării frontierelor, iar Moscova nu poate decât să profite în urma unei evoluţii paşnice a situaţiei. Datorită coastei sale siberiene, întinsă de-a lungul a 20 000 de kilometri, ea va dobândi zone imense din fundurile Oceanului Arctic. Este puţin probabil ca Federaţia să pună în pericol acest beneficiu potenţial iscând probleme privind teritoriul mai mic revendicat de Danemarca.
În plus, şansele de a găsi petrol în apropierea Polului Nord sunt limitate. Deşi cercetătorii nu cunosc decât puţin geologia terenului, ei ştiu suficient pentru a prezice că depozitele de petrol exploatabile vor trebui căutate altundeva decât în regiunea arctică.
Cu toate acestea, nu este evident cum ar putea rezolva, Rusia şi Danemarca, concret problema frontierelor, dacă ambele ţări revendică aceeaşi zonă a fundului mării. Mulţi diplomaţi ruşi consideră că pentru a ajunge la o soluţie durabilă va fi necesar un dialog cu alte naţiuni riverane - subânţeles cu Statele Unite.
Nu se ştie prea bine nici dacă forţele naţionaliste din Rusia vor accepta ca Danemarca/Groenlanda să aibă dreptul exclusiv de a se defini ca administrator al Polului Nord. Niciun punct din Siberia nu este atât de apropiat de Polul Nord ca vârful septentrional al Groenlandei, dar ruşii se consideră la fel de îndreptăţiţi ca noi de a revendica dreptul de proprietate asupra Polului.
În fine, Danemarca şi Groenlanda trebuie să se înţeleagă asupra unei strategii de negociere a frontierelor. Oficial, Danemarca este cea care gerează politica externă a regatului, şi a teritoriilor sale autonome, dar repartizarea puterilor se schimbă încetul cu încetul, pe măsură ce Groenlanda câştigă influenţă pe plan internaţional [începând din 2009, insula se bucură de o mai mare autonomie].
Protecţia regiunii, un aspect de luat în considerare
Se pune de asemenea problema protecţiei regiunii. De exemplu, la polul opus, Polul Sud şi întreaga Antarctică sunt protejate. Acolo, de zeci de ani Tratatul Antarcticii interzice orice activitate militară ca şi exploatarea comercială a petrolului, minereurilor şi a faunei. Greenpeace şi alte organizaţii consideră că partea centrală a Oceanului Arctic, care nu aparţine încă nimănui, ar trebui să fie protejată prin acelaşi gen de măsuri. Consecinţa ar fi că Danemarca, Rusia şi Canada, care revendică porţiuni ale acestui teritoriu, ar trebui să renunţe la pretenţiile lor pe lângă ONU. Greenpeace a lansat o campanie numită Salvaţi Arctica, culminând cu ridicarea unui steag la Polul Nord, în 2013.
Mult timp, Danemarca s-a opus ideii unei protecţii a Arcticii comparabile cu cea în vigoare în Antarctica. Există 4 milioane de locuitori în regiunea arctică, în timp ce Antarctica este nelocuită. În plus, drepturile Regatului Danemarcei asupra unei părţi din fundurile oceanului sunt justificate de Convenţia privind dreptul mării. Însă atunci când, în 2011, şeful guvernului groenlandez, Kuupik Kleist, a dat de înţeles că el ar fi dorit ca regiunile pelagice să beneficieze de o protecţie internaţională, Danemarca şi-a schimbat registrul.
În august 2011, fostul ministru danez de Externe, Lene Espersen (Partidul Popular Conservator), a susţinut ideea unui "parc natural". De atunci, succesorul său, Villy Søvndal (Partidul Socialist), a vorbit despre o "zonă de patrimoniu". Totuşi, nu este clar ce vrea cu adevărat guvernul: Danemarca apără principiul unei protecţii internaţionale a unei întinse regiuni pelagice în Oceanul Arctic - unde pescuitul industrial, navigaţia comercială şi extracţia petrolului şi minereurilor ar fi prin urmare interzise? Sau ţara vrea mai degrabă o protecţie simbolică a unei porţiuni din calota glaciară din jurul Polului? Guvernul danez va păstra probabil tăcerea până când Organizaţia Naţiunilor Unite va fi evaluat revendicările oficiale ale tuturora, şi de asemenea până când echipa de cercetători îşi va fi prezentat rezultatele expediţiei.
