James Konrad, un tânăr pedant de 27 de ani cu maniere politicoase, obişnuia să-şi câştige existenţa la o companie de pariuri sportive, cântărind cotele terenului noroios ce afectează siguranţa cailor de curse. Acum, el face pariuri referitoare la terenul confuz al politicilor europene.

Dl. Konrad tranzacţionează sume de până la 3 miliarde de lire sterline, sau 3,8 miliarde de euro, pe zi, obligaţiuni din zona euro pentru Royal Bank of Scotland. Pariurile sunt la fel de nesigure în ambele domenii, dar sumele sunt mult mai mari la actuala sa slujbă, sume care par să-l uimească până şi pe el. “Cum faci pe cineva să înţeleagă că ai tranzacţionat un miliard în obligaţiuni?”, spune dl. Konrad. “Un miliard. Este uşor să te pierzi în zerouri”.

Piaţa de obligaţiuni a apărut ca un protagonist puternic în criza economică a Europei, reprezentând o schimbare de putere ce se poate dezvolta de la politicieni la investitori şi la un grup relativ obscur de bancheri. Hotărârea lor de fiecare zi poate acum să răstoarne guverne şi să ţină cheia supravieţuirii euro.

Dacă această piaţă pare un Goliat impenetrabil pentru outsideri, în interviuri chiar şi cei care tranzacţionează obligaţiuni mărturisesc că sunt temători şi confuzi. Ei jonglează acum cu un nivel de risc şi de bogăţie incredibile – aproximativ 6,7 trilioane de euro, sau 8,3 trilioane de dolari, în statele din zona euro cu datorii, potrivit Băncii Centrale Europene.

Valoare şi risc

Preocupările economice fundamentale potrivit cărora unele ţări europene au prea multe datorii sunt un factor major care conduce piaţa. Mulţi investitori sunt îngrijoraţi referitor la riscul pe termen mediu şi lung al deţinerii de datorii europene guvernamentale, şi au făcut ceea ce ei consideră decizia raţională de a-şi reduce acţiunile sau chiar capitalul de salvare. Și în timp ce liderii europeni spun în continuare că moneda unică europeană va supravieţui crizei, nu toţi economiştii sunt la fel de siguri.

Unii traderi sunt îngrijoraţi în mod deschis de lipsa de capacitate a colegilor lor de a descifra semnale contradictorii de la liderii europeni într-o industrie tot mai dependentă de percepţia şi presupunerile politice. Fluctuaţiile pe termen scurt ale dobânzilor obligaţiunilor, admit ei, nu sunt mereu o reflectare corectă a valorii şi riscului. Totuşi traderii sunt luaţi drept cei care au ultimul cuvânt de către politicieni cu privire la orice politici guvernamentale – şi sunt deseori interpretaţi greşit, spun ei.

Rezultatul deciziilor lor, traderii sunt primii care o admit, nu este neapărat consecvent sau raţional – sau într-adevăr clar în mesajul trimis. Totuşi de puţine ori au avut atâtea lucruri de manevrat. “Înainte puteam să măsurăm totul în cel mai înalt grad”, spune Tim Skeet, director general pentru departamentul titluri cu venit fix la Royal Bank of Scotland. “Zilele acestea, nimic nu este măsurabil. Contează mai puţin calculele complexe şi mai mult oracolul din Delphi.”

Economiştii tind să trateze piaţa de obligaţiuni ca pe un jucător raţional impunând disciplină bugetară politicienilor. Politicienii o descriu ca având conştiinţa unei adunături, acuzându-i pe “paznicii obligaţiunilor” de subminarea recuperării economice a Europei şi a scumpului său stat al bunăstării. Realitatea este mai nuanţată.

Teama traderilor şi a investitorilor lor agitaţi ajută la explicarea creşterii dobânzilor pentru ţările cu probleme precum Italia şi Spania, şi arată de ce dobânzile au planat aproape de teritoriu negativ pentru mult mai credibilele obligaţiuni germane: sunt atât de speriaţi investitorii că plătesc chiar Berlinul pentru privilegiul de a-i împrumuta bani.

Dar când se riscă, există şi profit – mult – ca şi pierderi. Sumele aflate acum pe piaţa de obligaţiuni au făcut-o vulnerabilă la un fel de speculaţii, volatilitate şi plăţi mai asociate cu bursa. În timp ce datoria guvernelor în Uniunea Europeană a ajuns la 88% din PIB, şi chiar mai ridicată în unele ţări, potrivit Eurostat, unele fonduri ale datoriei suverane au dat investitorilor, în acest an, beneficii de 9 procente. Bineînţeles, investitorii care deţineau obligaţiuni guvernamentale greceşti au suferit pierderi masive.

O adevărată profeţie

Cu un asemenea mecanism de pârghii la dispoziţia sa, sentinţele pieţei de obligaţiuni pot avea puterea unei profeţii – ce pot deveni reale, influenţând evenimente în timp ce traderii le evaluează din biroul lor.

Dacă investitorii şi traderii consideră obligaţiunile spaniole a fi riscante pentru că guvernul Spaniei ar putea intra în incapacitate de plată, ei ajută la a face mai posibilă intrarea Spaniei în incapacitate de plată, prin creşterea costurile de împrumut. Nu a ajutat, bineînţeles, că luni de zile guvernul spaniol a negat sau a prezentat greşit profunzimea problemelor sale bancare. Nici că înainte de a intra Spania în probleme, deţinătorii de datorie grecească au suferit pierderi masive. Şi având în vedere problemele economice importante ale Spaniei, unii cred că ar putea fi nevoie de o salvare.

Dacă politicienii s-au aşteptat ca piaţa de obligaţiuni să vorbească pe o singură voce, traderii s-au plâns cu toţii, ar ajuta ca şi politicienii să o facă. Într-adevăr, în multe aspecte, criza Europei a devenit o cursă între cereri frenetice ale traderilor şi valsul liderilor europeni în timp ce se agaţă de crearea de instituţii pentru a securiza uniunea lor monetară. Este un concurs enervant.

Olivier de Larouzière îşi aminteşte de apelul la o întâlnire de criză pe malul stâng al Senei, la birourile Natixis Asset Management din Paris în timpul unui moment critic din iunie. În acea zi, dl. de Larouzière, care fiind şef al departamentului pentru titluri cu venit fix la Natixis gestionează 18 miliarde de euro ale datoriei, a văzut cum randamentul obligaţiunilor spaniole pe 10 ani a crescut peste 7 procente în timp ce cancelarul german Angela Merkel şi omologii săi europeni s-au luptat că convingă pieţele că o salvare pentru Spania nu va fi necesară.

Percepţia negativă referitoare la datoria suverană a UE – care a crescut măcar în parte din cauza îngrijorărilor legitime că liderii europeni nu cad de acord în privinţa a ceea ce e de făcut – poate fi contagioasă, mai ales când este amestecată cu date economice reale care au crescut îngrijorător de mult.

Zilele acestea, Olivier de Larouzière şef al departamentului pentru titluri cu venit fix la Natixis Asset Management din Paris, spune că “randamentul obligaţiunilor italiene nu ar trebui să fie unde e”, însemnând că el crede că progresul ţării în revizuirea politicilor este mai bun decât se imaginează. Dar tot vinde datoria sa italiană, temându-se că pesimismul colectiv va îngreuna misiunea Romei de a aduna 100 miliarde de euro de care are nevoie anul acesta.

Este vorba mai puţin despre fundamente economice şi mai mult despre emoţii umane fundamentale – este vorba despre frică”, spune el. Bineînţeles scepticii vor contracara spunând că pentru toate progresele politice făcute de Italia, preţul obligaţiunilor sale reflectă îngrijorări că nivelul datoriei sale rămâne ridicat la un nivel inconfortabil.

Două epoci

Aceste îngrijorări sunt noi pentru cei mai mulţi traderi care provin din epoca în care o mare parte a Europei avea un rating de triplu A. Peisajul s-a schimbat aşa de repede că dl. Konrad, deşi nu are încă 30 de ani, a cunoscut ambele epoci. Zilele acestea diploma lui în istorie devine utilă. Pentru a ajunge la peste 600 de cotaţii pe zi ale obligaţiunilor – aproximativ una pe minut – evaluarea rezultatelor alegerilor dintr-o ţară făcută de dl. Konrad este în multe aspecte la fel de importantă ca PIB-ul său.

Precum cineva care a studiat literatură germană şi franceză, colegul său, dl. Skeet este îngrijorat că pieţele moderne nu sunt pregătite pentru această lume nouă. “Unii oameni se bazează prea mult pe modele fără să pună întrebări”, spune el. “Ar trebui să mergem de la o abordare foarte tehnică, condusă de date, sensibilă doar la date, la una mai intuitivă, mai calitativă”.

Dl. Konrad este singurul din birou cu o diplomă în ştiinţe umaniste. Ceilalţi patru sunt absolvenţi fie de matematică fie de ştiinţe, precum cei mai mulţi traderi. În timp ce dl. Konrad îşi petrece o parte din timp încercând să aprecieze curentele politice schimbătoare, colegii săi cu o minte mai matematică îi modelează gândurile pentru scopul tranzacţionării. Rezultatele nu sunt mereu consistente, admite el. “Există o anumită iraţionalitate pe piaţă”, spune.