Volvo-ul înaintează repede şi coteşte pe Amiralsgatan, drumul care traversează cartierul popular Rosengard, "grădina trandafirilor" din Malmö. Muzica grecească care umple interiorul contrastează cu timida primăvară suedeză. Andreas Konstantinidis depăşeşte o serie de chioşcuri de Kebab şi falafel cu inscripţii în arabă, apoi intră pe o mică stradă străjuită de copaci şi se garează. Dincolo de micul gard de lemn, înconjurat de trei locuinţe sociale, se poate vedea micul teren unde Zlatan Ibrahimovic a dat primele lui şuturi într-o minge. Peste tot în jur, nu se văd decât femei voalate care se întorc acasă cu cumpărături.

Tensiuni zilnice între minorităţile de imigranţi şi suedezi

Andreas Konstantinidis este preşedintele a ceea ce se numeşte aici ghetoul noii Suedii multietnice. El a sosit în Malmö în 1974, anul invaziei Ciprului de către Turcia. El cunoaşte toate aceste străzi, aceste clădiri şi poveştile integrării dificile ale celor 23 000 de locuitori de 170 de naţionalităţi diferite, cu o majoritate covârşitoare a cetăţenilor din ţări afectate de război şi conflicte : Irak, Afganistan, Palestina, Somalia. Proporţia şomerilor este de aproape 90%, care se descurcă cu faimoasele ajutoare sociale scandinave. Violenţele de la sfârşitul lunii aprilie nu sunt o noutate [între 28 şi 29 aprilie, un grup de tineri din cartier, cu feţele mascate, au atacat şcoli, chioşcuri, containere de gunoi şi maşini, pentru a protesta împotriva arestării unuia dintre ei. Rebeliunea nu s-a calmat decât după intervenţia poliţiei].

Nu trece o zi fără ca ziarele să nu raporteze ciocniri cu poliţia şi tensiuni între minorităţile de imigranţi şi majoritatea, din ce în ce mai restrânsă, de suedezi de baştină (180 000 de oameni din aproximativ 270 000 de locuitori). Ziarele subliniază că originea tensiunilor este faptul că majoritatea străinilor sunt refugiaţi politici. Cu alte cuvinte : nu au venit în Suedia în căutarea unei vieţi mai bune, dar sunt aici doar din necesitate, şi au sfârşit prin a exporta în aceste ţări paşnice conflictele care consumă ţări îndepărtate.

Blocarea imigraţiei, o soluţie prea radicală

Ce este de făcut ? În biroul lui mic de la primărie, Mattias Karlsson, 33 de ani, membru al direcţiei naţionale a Sverige Demokaterna, un fel de Ligă a Nordului la sos suedez, este clar : "Blocarea imigraţiei este singura soluţie. Statisticile oficiale, deja îngrijorătoare, ascund derivele dramatice din Malmö. Ele nu spun, de exemplu, cum copiii născuţi din părinţi suedezi au devenit o minoritate comparativ cu cei ai căror unul sau ambii părinţi s-au născut în străinătate. În funcţia publică, mulţi sunt cei care au fost angajaţi pe singurul criteriu că vorbesc limba arabă. În piscine, se organizează cursuri separate pentru bărbaţi şi femei. Sărbătorirea Crăciunului se pierde din teamă de a nu da dovadă de discriminare împotriva populaţiei musulmane. Fără a mai vorbi de delicte, dintre care 90% sunt comise de străini iar 90% din victime sunt suedezi". Karlsson nu ascunde intenţiile partidului său : "La alegerile din septembrie 2010, vom trece bariera de 4% şi vom intra în Parlament. La Malmo suntem deja la 7,5%, şi intenţionăm sa ne dublăm voturile".

Adevărul este că, la fel ca în multe oraşe post-industriale, Malmö pare sa trăiască o viaţă schizofrenă. Alcătuită din temeri alimentate de o doză bună de populism oportunist, dar şi din numeroase aşteptări. Dacă, pe de o parte, cota de venituri din industrie – începând cu industria portuară – a scăzut în ultimii patruzeci de ani de la 50% la 12%, pe de altă parte marele impuls dat de imigrare a contribuit la scăderea vârstei medii ale populaţiei la niveluri care făc să viseze restul Europei şi a oferit localităţii Malmö statutul de oraş tânăr şi la modă. "Depinde de punctul de vedere", a recunoscut Kent Andersson, viceprimar social-democrat din Malmö, înainte de a explica : "Ca toate marile schimbări, cea trăită acum de Malmö are părţi bune şi rele. Asta văd când prezint statistici referitoare la vârsta medie a populaţiei. Profesorii universitari sunt entuziasmaţi : "Ce noroc, aveţi un viitor sigur !". Dar dacă vorbesc cu un poliţist, sunt sigur că va da din cap spunând "Mi-e milă de voi. Probabil că aveţi o rată ridicată a delincvenţei juvenile". Amândoi au dreptate, dar cred că este mai bine a avea toţi aceşti tineri de educat – indiferent de dificultăţile de a-i integra – decât a nu-i avea – ca în Danemarca".

Evreii părăsesc oraşul

Depinde de punctul de vedere, desigur. Andreas Konstantinidis refuză să dea înapoi: "Mulţi dintre cei care locuiesc la Rosengard nu se simt suedezi, nu vor să fie suedezi. Poate ar trebui să se investească mai multe resurse în şcoală pentru a-i face să-şi schimbe părerile. Dar eu cred în modelul acestei ţări şi sunt sigur că ei vor reuşi în cele din urmă, aşa cum am făcut eu".

Printre cei 2000 de membri ai comunităţii evreieşti, puţini sunt cei care îi împărtăşesc opinia : "Îşi face iluzii. Malmö a devenit o provincie din Orientul Mijlociu. Studenţii noştri sunt ameninţaţi cu moartea. Când intrăm în clase ca să vorbim despre Holocaust, străinii ies, deoarece refuză să ne asculte. Mulţi dintre noi şi-au făcut deja bagajele şi au plecat în Israel".