Satul este alcătuit din câteva zeci de case, pitoresc împrăştiate pe dealurile înverzite. Pentru câţiva euro se poate petrece noaptea în oricare dintre ele. Se poate cere în oricare dintre ele şi un ghid pentru a trece graniţa – căci în linie dreaptă sunt mai puţin de doi kilometri între Konispol şi Grecia.

În schimb, a ajunge la Konispol nu este atât de uşor. Albania se zbate pentru ca Uniunea Europeană să-i acorde statutul de candidat pentru aderare. Una dintre condiţii este ca ea să-şi securizeze frontierele, considerate a fi călcâiul lui Ahile a întregii Uniuni. Astfel posturile de control militare şi ale poliţiei încep cu vreo zece kilometri înainte de sat.

Poliţia din Gjirokastra, capitala regională, a observat că în ultimul timp grecii nu prea îşi dădeau silinţa să prindă imigranţii clandestini. "De câtva timp încoace presiunea de partea greacă a scăzut puternic", consideră un poliţist local, care a cerut specific ca numele lui să nu fie citat. "Nu ştiu dacă este o strategie, sau doar o stare generală de lâncezeală, dar de la alegeri [din mai] s-ar zice că au încetat complet să mai protejeze frontiera".

Mici aranjamente locale

În ultima vreme negocierile privind aderarea la Uniunea Europeană sunt principalul subiect de discuţie politică din Albania. În noiembrie, Bruxelles va decide dacă ţara este pregătită pentru statutul de candidat oficial.

"Şansele noastre sunt slabe", regretă Gjergj Erebara, reporter al ziarului Shqip, încruntând din sprâncene. "Partidul Democrat albanez la putere a făcut din Uniune un iepure fictiv, care trebuie alergat, dar nu prins, fiindcă în acest caz ar trebui să se pună capăt corupţiei şi multor mici aranjamente locale. Nimic din toate acestea nu se va face până în noiembrie".

Edi Rama, fost primar al Tiranei şi actualmente lider al Partidului Socialist albanez – principalul partid de opoziţie – este foarte înverşunat: "întreaga UE a văzut cum primul ministru Sali Berisha a măsluit alegerile, mai întâi cele parlamentare, apoi cele locale". Socialiştii nu au încetat să acuze partidul lui Berişa de a fi trişat pentru a le fi provocat înfrângerea în alegerile parlamentare din 2009.

Ei au boicotat Parlamentul timp de mai multe luni, până când partidele de opoziţie au organizat o mare manifestaţie împotriva guvernului, în ianuarie 2011, şi forţele de securitate au tras asupra mulţimii, ucigând trei manifestanţi şi rănind mortal un al patrulea.

"În ziua de astăzi, nimeni nu a dat socoteli pentru acele fapte. Cum poate o ţară în care se întâmplă astfel de lucruri să pretindă să intre în UE?" se întreabă Rama. Erebara recunoaşte că Berisha este un politician foarte viclean. "El este extrem de dibaci în a distrage atenţia publicului de la problemele adevărate" – ca de exemplu folosind proiectul paradei Gay Pride.

Entuziasm, dar cu măsură

La aproape 60 de ani, Edi Marku poartă o pălărie cum le place domnilor distinşi de vârsta lui să poarte pe aceste meleaguri, şi ţine în mâini o pancartă pe care scrie "Ia-ţi mâinile de pe fundul meu!" Este unul dintre cei câţiva zeci de oameni care protestează împotriva paradei Gay Pride, în faţa clădirii parlamentului din Tirana.

"Ştiţi, mi-ar place foarte mult ca Albania să adere la Uniunea Europeană", mă încredinţează acesta. "UE ne va ajuta să construim drumuri, ne va sprijini financiar, şi tinerii noştri vor putea să meargă la studii în străinătate. Am două fete studente. Dar dacă preţul este acceptarea degeneraţilor, atunci trebuie să ne mai gândim".

Minorităţile sexuale au stârnit deja o dezbatere mare în Albania în 2009. La vremea respectivă, Berisha a mers mult mai departe nu numai de poziţia propriului său electorat, dar şi de cea a mai multor ţări din UE, declarându-se în favoarea legalizării căsătoriilor homosexuale – în loc să reacţioneze la primele semne de mânie în urma alegerilor. Opinia publică albaneză a explodat, dar cum Berisha este în fruntea unui partid conservator care simpatizează cu organizaţiile musulmane, nu a existat nimeni care să i se poată opune.

Iar anul acesta, când asociaţia Pink Embassy a anunţat că intenţiona să organizeze prima paradă Gay Pride din Tirana, toată lumea aştepta să vadă ce va zice primul ministru.

"Jurnaliştii, cum fac întotdeauna, au început să caute persoane împotrivite evenimentului", povesteşte Gjergj Erebara. "Şi l-au găsit pe vice-ministrul Apărării, care a declarat că ar trebui ca tuturor homosexualilor să li se dea un şut în fund". SUA şi UE au reacţionat atunci cerând Albaniei să respecte drepturile homosexualilor, iar dezbaterea s-a orientat asupra homosexualităţii, departe de punctele delicate ale aderării la UE, continuă Erebara.

"Chiar nu avem probleme mai grave?" întreabă acesta retoric. "Rata şomajului se apropie de 15%, iar tinerii albanezi educaţi nu au alte perspective decât să plece în Italia". În final, Pink Embassy, temându-se pentru siguranţa participanţilor, a decis să amâne parada.

Trebuie subliniat faptul că entuziasmul albanezilor faţă de UE este nemaipomenit. În Turcia, sprijinul populaţiei faţă de aderarea la UE cu greu depăşeşte 50%. Acest sprijin a scăzut brusc în Serbia, care şi-a cumpărat statutul de candidat predând Tribunalului de la Haga sârbi suspectaţi de crime de război: Slobodan Milošević, Radovan Karadžić şi Ratko Mladić. Chiar şi Croaţia, următoarea ţară care va adera la UE, este mai euro-sceptică decât Albania.

"Sprijinul faţă de aderarea la UE a rămas la 97-98% timp de ani de zile", se entuziasmează dl Erebara. "Nicio ţară nu a avut vreodată astfel de rezultate în istoria Uniunii. Faţă de Turcia de exemplu, aici chiar şi musulmanii foarte stricţi sunt proeuropeni".

Dar la ce bun tot acest entuziasm dacă negocierile nu progresează? "Albania speră să adere la UE pe credit", comentează un diplomat european. "Ei au intrat în NATO deşi nu îndeplineau condiţiile, fiindcă Alianţa a considerat că poziţia strategică a Albaniei merita să se treacă cu vederea. Dar nu cred că va merge şi de data aceasta. Albania este prea departe de standardele Uniunii, iar Europa – după criza din Grecia – este mai fermă în aceste privinţe. Uniunea va face desigur unele gesturi – de exemplu albanezii deja nu mai au nevoie de vize pentru a călători în spaţiul Schengen, şi beneficiază de un foarte bun acord comercial cu Europa. Dar atâta timp cât guvernul nu va începe cu adevărat să schimbe anumite lucruri în ţară, nici nu se pune problema începerii negocierilor".

Ghici cine vine la cină?

La Konispol totul se stinge după ora opt seara. Candidaţii pentru emigrare se duc să se culce şi mai devreme, fiindcă majoritatea se trezesc la 4 dimineaţa, înfulecă micul dejun standard al camerelor de închiriat locale, ouă fierte, o roşie, pâine cu gem şi o cafea, şi pornesc la drum ca să ajungă la Igoumenitsa [în nord-vestul Greciei] pe seară.

Cei care nu reuşesc să doarmă întârzie la cârciuma din centru. Izeti Guri, 17 ani, trece graniţa în fiecare zi pentru a vopsi bărci într-un port grecesc din apropiere. El îmi explică în engleză tot ce ştie despre compatrioţii săi, aşezaţi la mese în sală.

"Omul ăla are un frate în Grecia, şi au împreună o întreprindere de curăţat birouri", îmi explică el arătându-mi un bărbat mustăcios de vârstă mijlocie. "Acela are o prietenă grecoaică şi se laudă la toţi că o va lua de nevastă şi va obţine un paşaport UE".

Bărbatul cu pricina, Jovan, spune că, de când cu criza, dispreţul grecilor faţă de albanezi s-a transformat în respect: "Abia acum un an, părinţii logodnicei mele nu erau deloc mulţumiţi că fata lor avea un prieten albanez. Ei au refuzat să se întâlnească cu mine. Iar acum mă invită la cină, şi mă întreabă dacă mă pot ajuta cu ceva". De ce această schimbare? "Fiindcă îşi dau seama că nu se pot descurca fără mâna de lucru albaneză".

"Numai noi mai putem acum salva Grecia", spune cineva pe un ton serios, şi ceilalţi aprobă din cap. "Vedeţi? Viitorul întregii UE este în mâinile noastre. Dar voi, nenorociţilor, refuzaţi să ne lăsaţi să intrăm, scapă Izeti izbucnind în râs”.

Acest articol a fost scris în cadrul proiectului “Next in Line”, cofinanțat de Uniunea Europeană.