Să-l resuscităm pe Metternich

Credeţi că odată cu semnarea tratatului de la Lisabona, marile naţiuni se vor înţelege între ele şi vor face tabula rasa din interesele lor naţionale? Că Europa nu va fi, sub a lor baghetă, decât un concert al marilor puteri? Noi ne amintim astăzi de Prinţul Metternich, omul care a prezentat forţele şi slăbiciunile unei asemenea politici.

Este uimitor că nu sărbătorim un an Metternich în timp ce proclamăm 2009 anul Darwin. Îl sărbătorim pe Darwin din două motive - s-a născut în 1809 şi a publicat opera în 1859 : Originea speciilor. Aceşti doi ani sunt simbolici şi în ceea ce îl priveşte pe Metternich – acesta a devenit Ministru Austriac al Afacerilor Externe în 1809 (de facto, şef al executivului, iar mai târziu Cancelar al Statului), şi a murit în 11 iunie 1859. El se află înmormântat în cripta familiară la Plasy, în vestul Boemiei.

Prinţul Metternich rămâne în memoria colectivă ca tatăl Europei post-napoleoniene, al congresului de la Viena, dar de asemenea ca şi inspiratorul ideii de "concert al marilor puteri" şi fondator al " Realpolitik ", care plasează echilibrul intereselor şi stabilitatea puterii mai presus de morală. Chiar dacă este adevărat că atunci când aud termenul Realpolitik, europenii moderni "strâmbă din nas şi îşi astupă urechile" nimeni nu poate contesta că Europa lui Metternich a funcţionat timp de 100 de ani - de la războaiele napoleoniene până la primul război mondial. Şi chiar dacă autorul său a murit acum 150 de ani, gândirea politică a lui Metternich a supravieţuit până astăzi şi pare uneori chiar de avangardă.

În timp ce anul trecut, în septembrie, fostul Prim Ministru Mirek Topolanek lansa campania pentru preşedinţia cehă a Consiliului Europei, a pronunţat următoarele cuvinte : "In varietate concordia - unitate în diversitate". Este deviza Uniunii Europene, dar în acelaşi timp viziunea mea asupra acţiunii Republicii Cehe în Europa. Statele Unite au aproape aceeaşi deviză : "E pluribus unum - Unul pentru toţi ». De facto, această deviză îi aparţine de asemenea lui Metternich, el refuzând ambiţiile fragmentate în profitul echilibrului şi a stabilităţii supra-naţionale.

De ce atunci să nu salutăm această inspiraţie, de ce să nu amintim cine este autorul său? 150 de ani după moartea sa, Metternich rămâne simbolul gândirii reacţionare şi al obcurantismului.

E adevărat că Metternich avea oroare de schimbări, de revoluţii şi de liberali. Nu trebuie totuşi văzut în spatele acestei atitudini un ataşament necondiţionat la tot ceea ce este legat de trecut. Foarte simplu, lui Metternich îi era teamă - şi istoria i-a dat dreptate - că modernismul este însoţit de alte "isme' : naţionalismul, socialismul...

Faţa Metternichiană a Europei a ţinut o jumătate de secol, înainte de a fi răsturnată de naţionalismul născut de război - războiul din Crimeea, războiul pruso-austriac, războiul franco-prusac. Primul război mondial i-a dat lovitura definitivă. Dacă considerăm că Metternich a cultivat faţa vechiului continent timp de 4 generaţii în timp ce sistemul de la Versailles nu a ţinut decât o generaţie, nu înseamnă că bilanţul este rău. Adversarii Tratatului de la Lisabona se pot compara cu opozanţii din epoca lui Metternich şi ai filozofiei de "a-i demola pe cei mai slabi". În final, important ar fi de a şti cum va fi judecată situaţia noastră actuală în 2050. Altfel spus, dacă dispunem de suficient recul pentru a spune dacă sunt mai multe avantaje ori mai multe inconveniente în Realpolitik.

ISTORIE

Metternich, eternul necunoscut

Copil al vechiului regim, Matternich detesta revoluţia sub toate aspectele ei
"Europa îi datorează mai mult decât oricărui alt revoluţionar al epocii, de la Rousseau la Robespierre, şi de la Fouchet la Napoleon ", ne aminteşte Die Welt. Cotidianul berlinez explică de ce Ministrul Afacerilor Externe şi Cancelarul Imperiului Austriac, născut în 1773 la Coblence şi mort în 11 iunie 1859, merită mai mult decât reputaţia sa.
El este artizanul coaliţiei anti-napoleoniene şi iniţiatorul Congresului de la Viena, în 1815, care a asigurat multe decenii de pace Europei impunând echilibrul marilor puteri ale acelei epoci.
Acest " sistem Metternich ", aminteşte Die Welt, era mai bun decât tot ceea ce a fost înainte. Dar "în martie 1848 (primăvara revoluţiilor şi a mişcărilor populare în Europa) lumea sa era pe moarte iar el ştia acest lucru. El nu putea înţelege însă de ce inflaţia preţului pâinii scotea la suprafaţă toate infirmităţiile şi anacronismele Imperiului. A plecat în exil fără a se plânge când împăratul l-a obligat să demisioneze ". Locul său în istorie, concluzionează jurnalul, "rămâne controversat până astăzi".