Alegeți o limbă
La 20 de ani, Louis de Gouyon Matignon se prezintă ca fiind avocatul cauzei ţiganilor. În timp ce intră în al treilea an al facultăţii de Drept. Şi tocmai şi-a petrecut vara pe post de asistent parlamentar al senatorului UMP [de dreapta] Pierre Hérisson, preşedintele comisiei naţionale consultative a poporului migrator.
Cea de-a o suta aniversare a carnetului de circulaţie [obligatoriu pentru persoanele în vârstă de mai mult de 16 ani fără adăpost fix de peste 6 luni], în iulie, a oferit ţiganofililor ocazia de a se exprima în mass-media. Iniţial, carnetul a fost creat "în scopuri de recensământ" al persoanelor cu un stil de viaţă itinerant din Franţa, explică Louis de Gouyon Matignon. Dar potrivit acestuia, înseamnă de asemenea "crearea unui paşaport intern" pentru cei 350 000 la 500 000 de "Manouches", romi care trăiesc în Franţa. Documentul îi obligă să se prezinte la fiecare trei luni într-un comisariat francez, pentru a preciza, printre altele, comuna lor de reşedinţă.
Pierre Hérisson a depus un proiect de lege care "să pună capăt discriminărilor", prin eliminarea obligaţiei carnetului la care este supus poporul călător de la vârsta de 16 ani. Tânărul avocat, optimist cu privire la adoptarea textului, încredinţează totuşi că este "cam singur" în lupta lui. În ciuda apelurilor sale la manifestaţii cu ocazia aniversării carnetului de circulaţie, prietenii lui nu au ieşit în stradă. "Cei din poporul migrator nu sunt foarte politizaţi, regretă Louis. S-au săturat să fie stigmatizaţi, dar nu se luptă".
Fascinat de jazz-ul ţigănesc
Nepot de marchiz, Louis de Gouyon Matignon provine dintr-o familie bogată din vestul Parisului [unde se află cartierele bogate ale capitalei]. Părinţii săi l-au dat la şcoală într-un pensionat privat. A petrecut deci doi ani la renumitul Clifton College din Bristol (Anglia). "Pensionatul nu a fost întotdeauna uşor, am suferit. Îmi place felul în care ţiganii îşi revendică libertatea de a merge unde doresc... Ei sunt francezi, dar spun ‚duceţi-vă naibii’". Avea 16 ani când a descoperit din întâmplare lumea poporului migrator, "datorită lui Django Reinhardt". Fascinat de artistul virtuoz de jazz ţigănesc, a dorit să afle mai multe.
Şi în loc de a petrece vacanţe liniştite în La Baule sau Biarritz [staţiunile balneare şic de pe coasta Atlanticului], el a ales viaţa de boem şi praful caravanelor. Direcţia Alsacia şi Pau, în sud-vest: "Acolo sunt concentrate cele mai importante comunităţi de ţigani". Tăiat de pomi, pieţe, comerţul fierului vechi... de trei ani, el îşi petrece cea mai mare parte a vacanţelor sale şi weekendurile muncind cot la cot cu ei, pentru a le înţelege mai bine modul de trai ("la 5 euro pe kilogram de cupru, nu se câştigă chiar aşa de rău!").
Dicţionar Franco-Ţigănesc
În tabăra de ţigani, el se adresează unei cunoştinţe la volanul unei furgonete "Djala mişto?" (Ce mai faci, frate?) El nu numai că vorbeşte ţigăneşte, dar accentul este impecabil. "Gadjo [albul] ăsta ştie limba mai bine decât noi", fluieră admirativ un bătrân aşezat pe un scaun pliant. În decursul călătoriilor sale, Louis de Gouyon Matignon scrie cu grijă cuvintele pe care le aude într-un carneţel. Scopul, de a face un dicţionar franco-ţigănesc. Cartea, publicată la editura l'Harmattan, va apărea în septembrie. "O fac pentru ei, astfel încât să-şi poată revendica limba. Este adevărat că poate nu este rolul meu, dar îmi asum această libertate", spune Louis. "Din ce în ce mai puţini tineri vorbesc ţigăneşte astăzi, se întâmplă odată cu sedentarizarea", confirmă Marcel Campion, şătrar.
Proprietarul Marii Roţi din Place de la Concorde a fost de asemenea impresionat de Louis. În barul lui din Saint-Ouen, "La Choppe des Puces", tânărul şi-a domiciliat asociaţia. "Este haios puştiul ăsta. Când s-a îndrăgostit de lumea ţiganilor, am încercat să-l descurajez, i-am spus să se concentreze pe studii... Dar este prins bine", povesteşte Marcel Campion.
Evanghelizarea
Şi se pare că chitara şi vacanţele în caravană nu erau de-ajuns: tânărul Louis a adoptat şi religia ţiganilor. S-a terminat cu misele catolice din copilăria lui. Devenit misionar al asociaţiei ”Viaţă şi Lumină”, el traversează în fiecare an Canalul Mânecii împreună cu doi pastori, ca să-i evanghelizeze pe "travellers", ţiganii irlandezi.
Când este întrebat ce va mai urma, el răspunde fără ezitare: "Îmi place să petrece timp cu ei, dar am făcut-o ca să le înţeleg cultura, nu-mi voi face viaţa într-o rulotă ca a lor". Dorinţa lui: de a deveni avocat, ca şi tatăl său, continuând să apere ţiganii. Prietenul său Frank, care frecventează şcoala biblică a comunităţii ”Viaţă şi Lumină”, rezumă: "El este legătura dintre noi şi voi, Gadjos".
