Alegeți o limbă
Avem de a face cu o enigmă. Tony Blair a promis că o să fie cel mai pro-european prim- ministru după Edward Heath. Dar a lăsat în urmă o Anglie marginalizată şi lipsită de încredere în Uniunea Europeană (ca urmare a războiului din Golf, ca urmare a încercării de a diviza Europa conform vechiilor şi noilor linii rumsfeldiene; poziţia Realpolitik a politicii Franţei în Irak).
David Cameron conduce cel mai visceral, cel mai uriaş anti-Bruxelles partid parlamentar de când Marea Britanie a aderat la UE. Acesta ar putea deveni primul-ministru care reconciliază poporul britanic cu Europa şi care dă Marii Britanii, pentru prima dată, un rol puternic, pozitiv, de conducere, la Bruxelles. Acesta ar putea, dar asta nu înseamnă şi că vrea acest lucru. Jocul de cărţi al politicii Britanice şi Europene i-a oferit lui Cameron o "mână" destul de interesantă. Cu o lună în urmă, mulţi oameni credeau că guvernul conservator al lui Cameron va încerca să facă cât mai puţin posibil în Europa dar – forţat de înverşunatul partid parlamentar eurosceptic - va fi împins într-o serie de dispute zgomotoase cu partenerii din UE.
Cameron se găseşte acum în postura de lider al unei coaliţii guvernamentale cu foarte pro-europeanul partid Liberal Democrat. Vice-prim-ministrul său, Nick Clegg, este fost funcţionar al Comisiei Europene şi deputat european. Prima vizită în străinatate, în calitate de prim ministru a lui Cameron a fost în Europa, ocazie cu care preşedintele Nicholoas Sarkozy l-a lăudat iar Angela Merkel i s-a adresat cu "tu" şi "David" (dar nu "Dave", nu încă).
Un euro puternic, în interesul Marii Britanii
Cameron a spus că Marea Britanie nu va urca la bordul unei nave accidentate, nu atâta vreme cât euro încearcă să supravieţuiască celei mai cumplite furtuni din scurta sa istorie. Asta nu ne surprinde. Dar, acesta a continuat afirmând că un euro puternic şi de succes este în interesul Marii Britanii. Ura, a fost răspunsul primit din partea multor europeni. Aceasta a fost o binevenită schimbare de atitudine din partea britanicilor tradiţionalişti, şi o noutate în Europa ultimilor 60 de ani, de la crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului până la Cupa Campionilor Europeni. "Nu o să ne alăturăm vouă acum. Între timp, avem încrederea şi speranţa că veţi eşua".
Impresia unora este că David Cameron se simte mult mai confortabil în postura de Prim-ministru al unei alianţe cu liberal-democraţii decât dacă ar fi fost în fruntea unei majorităţi conservatoare. Acest lucru îi oferă posibilitatea de a juca sinuos. Acesta se potriveşte bine cu temperamentul său conciliant. Iar acesta poate fi o particularitate cu adevărat specială în Europa. Simţul modern, strategia moderatoare ca lider al opoziţiei, afirmarea dogmei Tchatceriste - sub acoperirea faptului de a fi mult mai Thatcher decât Thatcher în Uniunea Europeană. Acesta a condus euro-conservatorii în afara influenţei moderat federaliste, a Partidului Popoarelor Europene (inclusiv Sarkozy şi Merkel), şi a alianţelor confuze cu partide extremiste din Europa de Est.
UE, o asociaţie de state
Acum, alianţa cu liberal-democraţii îi oferă lui Cameron şansa de a construi o nouă abordare pragmatică şi cooperatistă a Europei, şi aceasta în ciuda a ceea ce ar putea crede roşii conservatori eurosceptici. Manifestul electoral al conservatorilor vorbea de o repatriere a puterii şi de ambiţia de a reduce supra-naţionala UE la o "asociaţie de state". Acordul de coaliţie conservatori-liberali a reusit să aibă un ton atât euro-pozitiv cât şi eurosceptic dar nu conţine nici o menţiune asupra repatrierii puterilor. S-a sugerat chiar că noua legislaţie UE în domeniul politicii dreptului penal ar putea fi în interesul Marii Britanii.
Soarta i-a mai oferit lui Cameron o altă "carte" de ajutor. Ca urmare a crizei datoriilor suverane, politicile europene sunt într-o stare de agitaţie intrigantă. Ori, dacă preferaţi, într-o stare dezastruoasă. Germania se pare că şi-a pierdut religia euro-federalistă dar vrea, în acelaşi timp, să schimbe tratatatul pentru a da noi puteri UE pentru a controla finanţele naţionale.
Relaţiile dintre Germania şi Franţa au devenit agitate. Italia condusă de Silvio Berlusconi are puţină influenţă. Spania se luptă să se salveze. Belgia este pe cale să se destrame. Pentru noul post-tratat de la Lisabona, conducerea de la Bruxelles se dovedeşte ineficientă, în parte pentru că are personalităţi ineficiente în poziţiile de conducere. Dar de ce sunt acestea atât de ineficiente ? Când e vorba să aleagă, majoritatea guvernelor UE preferă ca noile personalităţi conducătoare să fie slabe. Cameronismul, cu transformările aduse de Cleggism, ar putea fi surprinzător de apropiat de Sarkozism şi de Merkelismul în căutarea unur noi forme modeste, dar efective, de euro-pragmatism.
Vor fi o mulţime de oportunităţi profitabile pentru britanici versus restul disputelor, în următorii câţiva ani : reducerile bugetare din Marea Britanie sau finanţarea viitorului PAC. Dar lipsa de management la nivelul UE şi tensiunile dintre Berlin şi Paris îi vor oferi lui Cameron, lui Clegg şi chiar euroscepticului William Hague, o uriaşă oportunitate.
Criza economica
Cum au salvat euroscepticii moneda euro
Cândva o stea puternic eurosceptică, fostul prim ministru britanic, Margareth Thatcher, şi deputatul conservator John Redwood, numit cândva "Pol Pot al privatizării", consideră că Marea Britanie ar trebui să contribuie la consolidarea monedei unice, susţine The Times. Din nou? "Nu ar trebui să se permită niciodată unei bune crize să se risipească" este răspunsul, deoarece aceasta ar putea "fi o oportunitate pentru britanici de a obţine repatrierea puterii în schimbul permisiunii ţărilor din zona euro de a consolida uniunea". Redwood a analizat mai întâi cazul lirei sterline în Marea Britanie. "Londra şi cea mai mare parte a sud-estului ţării sunt puternice, au o economie competitivă, dar Liverpool şi partea galeză nu se situează la niveluri competitive. În schimb, guvernul central a transferat sume substanţiale acelor regiuni în care există un nivel ridicat al şomajului şi venituri reduse, pentru a permite ca nivelul de viaţă să fie tolerabil. Noi toţi trebuie să acceptăm acest lucru ca parte a preţului plătit pentru apartenenţa la zona monedei unice".
Redwood sublinează că un euro puternic este important pentru britanici, şi de aceea este nevoie de mai multă disciplină din parte Greciei, dar de asemenea "Germania trebuie să accepte să fie mult mai responsabilă în finanţarea celorlalte părţi ale uniunii monetare". Marea Britanie va trebui să ajute membrii din zona euro să creeze un cadru de stabilitate bugetară. "Putem cere să ne fie returnate anumite competenţe ca preţ al consensului pentru crearea unui guvern economic al ţărilor din zona euro". Mai ales în domeniul politicii sociale şi al ocupării forţei de muncă.
