Criza grecească este gravă ? Suntem ameninţaţi cu dezintegrarea zonei euro ?

Este grav. Este prima oară când apare în zona euro riscul de insolvabilitate a unui stat. Prima punere la încercare a euro-ului. El a arătat contradicţia în inima acestei crize, în sfera economică care are nevoie de consolidarea integrării europene. Dar tendinţa politică se îndreaptă în direcţia opusă, opinia publică europeană fiind mai euro-sceptică decât oricând.

În ce măsură a divizat această criză Europa ?

Noi nu mai avem de-a face cu diviziunea între Est şi Vest. Aceasta este acum înlocuită de diviziunea Nord/Sud. Ţări precum Estonia şi Polonia sunt mult mai apropiate de Germania decât de Italia sau Spania. Ţările nordice sunt mai puţin dispuse să redistribuie, şi ei nu doresc să recompenseze Grecia pentru ceea ce a făcut.

Iar diviziunea Nord/Sud nu este decât cea mai importantă din numeroase alte diviziuni. Asistăm la crearea de noi alianţe, în centrul cărora Franţa încearcă să se poziţioneze. A doua diviziune este cea între zona euro şi restul. Avem acum două Europe. Şi totuşi, noile ţări ale UE şi alte ţări periferice s-au luptat pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Cealaltă diviziune este cea care există între ţările mari şi mici. De zece ani am trăit într-o ficţiune, care avea avantajul de a fi politic corectă : pretindeam să credem că Germania şi Grecia aveau aceleaşi drepturi. Acum, nu mai putem pretinde că marii nu sunt mari, şi micii nu sunt mici. A patra şi cea mai importantă diviziune este cea care separă ţările guvernabile de cele care nu sunt guvernabile.

Ce ţări puneţi în această ultimă categorie, în afară de Grecia ?

Spania, Italia, apoi Bulgaria şi România. Ultimele două sunt un pic mai pregătite să-şi strângă cureaua, pentru că asta este ceea ce au făcut pe parcursul ultimului deceniu pentru a intra în Uniunea Europeană. Nu este cazul Greciei sau Portugaliei. Aceste ţări sunt caracterizate printr-o disfuncţionalitate politică, sindicatele lor sunt puternice, iar societatea politizată gândeşte în termeni de privilegii, şi nu în termeni de realitate.

În nordul Europei, există un sentiment anti-european legat de faptul că UE nu îşi tratează toţi membrii în mod egal. Germanii au pedepsit-o pe Angela Merkel, cancelarul german, în alegerile din Renania de Nord-Westfalia [9 mai], pentru tratamentul prea indulgent al cazului grecesc. S-a întâmplat acelaşi lucru în Olanda în momentul ultimelor alegeri [municipale, în luna martie]. Partidele radicale spun : gata cu redistribuirea. Protestul grec este diferit, spune în esenţă : vreţi să faceţi din noi un protectorat. Este un comportament tipic anti-colonialist.

Aceste două tendinţe vor deveni dominante în politică, ceea ce înseamnă că UE este pe cale de a-şi pierde fundaţiile sale politice. Dacă adaugăm în ecuaţie problema demografică – economia europeană are nevoie de mai mulţi imigranţi decât politica europeană poate suporta – atunci chiar pare clar că suntem în mare încurcătură !

Ce ar trebui să facă oamenii politici pentru a salva Europa comună, presupunând că mai sunt încă capabili de a o salva ?

Experţii sunt de acord cu faptul că avem nevoie de o mai bună integrare a politicilor economice. Dar cum a vinde acest principiu opiniei publice ? În ţările care au aderat recent la UE, a fost posibil pentru o lungă perioadă de timp, fără ca politicienii să fie sancţionaţi la alegeri.

Pentru că aveau ceva de promis, nu numai sânge, sudoare şi lacrimi.

Şi aici este principala problemă. Aproape toata lumea înfricoşează, şi nimeni nu promite ceva. Europa se marginalizează văzând cu ochii, şi este tratată ca fiind marginală. Ea însăşi se vede ca atare. În urmă cu doar doi ani, toată lumea ştia că Europa era probabil cel mai bun loc de a trăi de pe pământ, dar nu cel mai bun loc pentru a avea vise. Europa este prezentul, nu viitorul.

Trebuie să spunem cetăţenilor europeni cum va arăta viaţa lor în viitorul apropiat. Europenii sunt obişnuiţi cu modul lor de viaţă, cu drepturile civile, dar şi cu nivelul lor de viaţă. Apărarea acestui stil de viaţă înseamnă apărarea Uniunii.

Deci, dacă doriţi să continuaţi să trăiţi ca înainte, să plecaţi în vacanţă în ţări exotice, să aveţi o maşină bună şi o locuinţă decentă, sprijiniţi Uniunea.

Trebuie spus foarte clar. Germania nu poate să-şi apere singură stilul ei de viaţă, ca să nu mai vorbim de Bulgaria sau România, pentru care acest stil de viaţă este doar o aspiraţie. Discursul dominant în Uniune nu se poate limita la discuţii asupra procedurilor şi transparenţa instituţiilor.

Trebuie să revenim la politica de modă veche, să construim încrederea, să explicăm cetăţenilor. Mai există încă o şansă pentru aceasta, pentru că dacă există ceva de făcut în economie şi se încearcă a o face prin spatele opiniei publice, aceasta se înfurie, nu pentru că ar fi împotrivă, ci pentru că este mai uşor de a protesta împotriva conspiraţiei elitelor decât de a face ceva constructiv.

Elitele trebuie să înţeleagă că singurul mod de a salva proiectul european este de a accepta că nu o pot face singure. În anii '50, exista o încredere în elite, acestea împărtăşeau o experienţă comună cu ceilalţi cetăţeni. Astăzi situaţia este diferită.