Alegeți o limbă
Scandalul Silvergate a izbucnit cu trei luni în urmă, fără nicio consecinţă până în prezent. Ceea ce nu este de mirare, fiindcă scutul elitei politice estone pare să fie tot atât de solid pe cât este de tenace incapacitatea ei de a-şi asuma greşelile.
Totuşi nu se poate spune că aceste tulburări politice nu au avut nicio consecinţă: unii politicieni sunt în prezent anchetaţi de justiţie, iar concepţia maniheană a politicii, fluturată până acum de către partidele la putere pe post de legitimizare, şi-a pierdut din vlagă. De altfel, Comisia privind Constituţia din cadrul Riigikogu [Parlamentul] aşteaptă propuneri din partea societăţii civile şi a specialiştilor pentru modificarea legii asupra partidelor politice.
Dar toate acestea nu sunt suficiente, fiindcă ne aflăm în faţa unui fenomen de polarizare a vieţii politice. Faţă de restul Europei, şi ca urmare a unei experienţe democratice mai scurte, acest proces s-a desfăşurat extrem de rapid în Europa Centrală şi de Est. Estonia a fost cu siguranţă cea mai "exemplară" în această privinţă.
Subiect tabu
Deci tăcerea elitei noastre politice este uşor de înţeles. Unele forme de finanţare a partidelor au devenit un subiect tabu. Este mai degrabă înţelept de a nu evoca aceste subiecte în bătăliile politice. În cele din urmă, adevărata "vină" a lui Silver Meikar, şi nu numai pentru formaţiunea sa, Reformierakond, dar şi pentru celelalte partide, ar fi cea de a fi încălcat acest acord tacit. Chiar şi partidele de opoziţie, care sunt de obicei atât de nerăbdătoare de a exagera cel mai mic pas greşit al partidelor la putere, se fac că nu văd. Toată lumea ştie că dacă arunci piatra celuilalt pentru ceva de care poţi fi de asemenea acuzat, riposta poate fi deosebit de dureroasă.
Astfel, scandalul Silvergate oferă o imagine de partide unite precum un club de conspiratori a căror conştiinţă nu este chiar curată, şi care prin urmare nu îndrăznesc să abordeze public aceste probleme. Fuziunea progresivă a partidelor cu structurile de stat şi îndepărtarea lor de societate este o altă tendinţă a politicii estone actuale. Elita politică trăieşte din ce în ce mai mult într-o bulă.
Nu este nevoie de o capacitate extraordinară de analiză pentru a înţelege că democraţia este pusă în pericol de o astfel de situaţie. În fond, am ajuns la un stadiu în care, dacă cele patru partide reprezentate în Parlament ar lua o decizie de comun acord, nu ar mai exista alte voci în Estonia capabile de a spune clar şi cu voce tare "nu".
În lipsa unei culturi a protestului
Instituţii precum societatea civilă, mass-media sau preşedintele Toomas Hendrik Ilves, care ar fi putut pune presiune şi sparge legea tăcerii, nu au făcut-o, deşi sunt prezente în ţară. Din mai multe motive. Deşi societatea civilă a devenit ceva mai puternică în ultimii ani, în Estonia nu există o cultură a protestului, iar partidele la putere sunt foarte puternice pentru ca acţiunile publice să fie imediat recuperate de vreo formaţiune politică. Cetăţenii, dezamăgiţi şi supăraţi, au preferat deci să se plângă la ei acasă.
Deşi mass-media a reacţionat puternic la acest scandal, ei s-au concentrat pe găsirea unor vinovaţi şi nu a fost nicio dezbatere constructivă. Se simte bine cum cultura dezbaterii începe să dispară în favoarea unei "culturi a ponegririi": noi nu mai ştim cum să discutăm şi să rezolvăm problemele în mod echilibrat şi respectuos faţă de ceilalţi.
În sfârşit, reacţia disproporţionată a preşedintelui a fost surprinzătoare. El a lansat desigur un avertisment, însă acesta a fost mult mai discret decât reacţia sa la un alt scandal recent [în jurul partidului de centru Keskerakond] care era totuşi cu mult mai puţin grav pentru democraţia estonă.
Avem acum o imagine completă a societăţii estone: pe de o parte partidele încârduite şi de cealaltă contra-puteri incapabile de a obliga politicienii să se privească în oglindă. Consecinţele pentru ţară sunt triste. Am construit un sistem care nu are mecanisme de contra-putere şi de control al acestor instituţii democratice care sunt presupuse a fi partidele politice. Este un sistem susceptibil de a se închide complet pe sine-însuşi, devenind surd faţă de vocea societăţii şi pierzând în întregime un reflex natural, cel de auto-critică.
Scandal
Silvergate dezvăluie finanţarea ascunsă a politicii
Scandal politic care a izbucnit în mai, în jurul unor donaţii dubioase partidului la putere, Reformierakond [Partidul Reformist Eston, liberal] din partea unor membri. Scandalul este numit după protagonistul principal, Silver Meikar (foto), un fost membru al partidului. Acesta a dezvăluit publicului că acceptase să transfere donaţii fără să cunoască provenienţa banilor în numerar. Potrivit acestuia, sunt de asemenea implicaţi şi alţi membri de partid, printre care Kristen Michal, ministrul Justiţiei, încă în funcţie astăzi. O fostă membră a partidului povesteşte de asemenea cum a primit 1 000 de euro din partea unui membru al grupului parlamentar al Reformierakond pe care i-a transferat în contul partidului ca şi cum ar fi fost o donaţie personală.
