Un militant al partidului “Zori Aurii”, în timpul unei întâlniri la Atena, 14 iunie 2012.

Să-i combatem pe neo-naziști cu idei

Violenţa în creştere exercitată de partidul Zori Aurii este alimentată de criza identitară a unui popor atins de criza economică şi de lipsa de curaj a unei clase politice ilegitime. Este timpul să i se opună o adevărată luptă ideologică, previne un politolog grec.

Publicat pe 5 septembrie 2012 la 15:06
Un militant al partidului “Zori Aurii”, în timpul unei întâlniri la Atena, 14 iunie 2012.

Apariţia, în ultima vreme, a unei activităţi organizate şi periculoase de extremă dreapta (să fim precişi: o activitate pro-nazistă) este un nou element în spaţiul public. Cauzele acestei urgenţe pro-naziste sunt atribuite crizei economice profunde, ceea ce se justifică. Dar dacă privim mai îndeaproape aceste forme de extremă dreapta, fie violenţa actelor lor, fie consensul unei societăţi pasive care pare să se bucure de acest comportament violent, suntem obligaţi să ne pune întrebări mai profunde asupra cauzelor acestui fenomen.

Un fenomen care, la un asemenea nivel, nu există în prezent într-o altă ţară europeană, pentru că în altă parte, marile partide de extremă dreapta se schimbă pentru a-şi nega moştenirea fascistă. Zori Aurii nu aparţine acestei categorii.

Mai întâi, erupţia de violenţă pro-nazistă vine din propria sa natură. “Abordarea dinamică” ce îi ţinteşte pe toţi cei pe care partidul Zori Aurii îi consideră duşmani nu este o trăsătură accidentală a naturii lor sau a practicilor, ci le este scrisă în vene. De aceea ar fi o dovadă de naivitate să credem că va fi posibil ca membrii acestui partid să se integreze în sistemul politic democratic. De facto, aceste practici violente “legitimate” sunt exploatate, difuzate şi se propagă peste tot în ultimii ani.

Demagogia provocărilor

Această cultură a violenţei este produsul unei confruntări fructuoase: pe de-o parte, groapa care se sapă de la întoarcerea democraţiei, acum 38 de ani, între societate şi simbolul său popular (criza reprezentării politice, nerespectarea regulilor sociale, pierderea legitimităţii statului), şi pe de alta, actuala demagogie a “provocărilor” mediului internaţional şi a ameninţărilor externe (de exemplu: imigraţia).

Newsletter în limba română

Acest model, atâta timp cât putea să prospere şi să asigure un anumit prestigiu, avea posibilitatea de a controla voinţa politică a supuşilor săi, dar astăzi, în condiţii de declin social, aceştia pot să se detaşeze de el.

Astfel, să ne temem de violenţa pro-nazistă, şi să o percepem într-un mod general, nu poate să se soldeze printr-o simplă teorie de bază. Nici prin manifestaţii rituale care o denunţă. Acest gen de practici, cât de utile ar fi, nu răspund la complexitatea de factori care generează şi dezvoltă această violenţă. Temerea de ideologia pro-nazistă necesită o conştientizare politică din partea statului, a clasei politice şi a instituţiilor, care şi-au pierdut astăzi valoarea, şi care aveau posibilitatea de a îndeplini sarcina de a răspunde la problemele politice şi sociale.

Mai întâi trebuie ca legea să se impună când este evitată. Trebuie ca statul să aibă capacitatea, în numele puterii sale politice, de a interveni şi de a reglementa, cât este posibil şi democratic, fluxul migratoriu. În fapte, asta înseamnă să facă un lucru în profunzime şi să aplice o adevărată politică migratorie naţională. În acest cadru acţiunea capătă sens atât în privinţa descoperirii chipurilor pro-nazismului cât şi asupra punerii în ordine a instituţiilor pentru a le combate.

O luptă ideologică

Totuşi, o asemenea orientare a politicii va fi repede confruntată cu limitele sale dacă nu este însoţită de o luptă ideologică împotriva provocării neo-naziste. Lupta împotriva extremei dreapta este într-adevăr frontul cel mai dificil. Pentru că în majoritate, programul acestei extreme dreapta rezumă idei de bază ale culturii politice actuale anti-liberaliste şi anti-occidentale. El se bazează într-adevăr pe faptul că: suntem o naţiune ameninţată de pretutindeni, că este datoria noastră să rezistăm “noii ordini a lucrurilor”, că mondializarea este o punere în scenă a cărui scop este hegemonia mondială a “sionismului”, că elita ne trădează, etc.

Într-un context al crizei economice, când mobilitatea nu mai este ceea ce era, în care ura faţă de străini şi universul conspiraţionist evoluează, amestecul de anticapitalism şi anti-plutocraţie este deseori însoţit de o rafală de critici egoiste venind de la mica burghezie şi care tind să aibă un caracter de rezistenţă generalizată.

Cauzele acestui fenomen survin şi în alte ţări europene. Cercetări în curs asupra subiectului au propus următoarea ipoteză de lucru: ca factorii care conduc la atitudini politice şi sociale extreme, începând cu votul anti-sistemic de extremă dreapta, să nu se limiteze la partea financiară a crizei, ci la intersectarea sa cu variabile culturi cum ar fi teama de imigraţie, transformarea modurilor de viaţă şi dispariţia frontierelor naţionale.

Rezultatul este naşterea unui sentiment de “nesiguranţă culturală” la subiecţii sociali care trăiesc sau se simt ameninţaţi de criză. Cei care caută o nouă formă de măreţie în propria lor identitate, ca un răspuns la ameninţări. Cazul grec pare să ilustreze perfect această criză identitară.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect