Alegeți o limbă
În vara aceasta, în timp ce se desfăşoară probabil ultima rundă a crizei monezii unice, lumea politică germană a simţit nevoia să dezbată despre viitorul Europei. Social-democraţii şi Verzii [din opoziţie] pledează pentru punerea în comun a datoriilor europene, alături de o uniune bancară şi fiscală. Pe scurt, aceştia ar dori să cedeze celor de la Bruxelles suveranitatea statului asupra bugetului. Partidul CDU al Angelei Merkel spune că vrea să facă din Europa o uniune politică - orice ar implica această perspectivă. Şi pentru că această alternativă ar fi contrară Constituţiei, coaliţia se declară de asemenea în favoarea unui referendum care ar schimba-o, cât mai repede cu putinţă.
Încet, am fi tentaţi să spunem. Este adevărat că Uniunea Europeană nu este bine pregătită faţă de furtunile acestei economii mondializate. În această gravă criză financiară, structura sa politică este inadaptată, şi s-a dovedit a fi instabilă. Dar, înainte de sacrifica în grabă inima suveranităţii naţionale, ar fi bine să ne întrebăm dacă există un altar pe care să fie făcută această ofrandă.
Iluzoria uniune politică
Dincolo de graniţele germane, niciun stat şi niciun alt popor european nu este pregătit, în majoritate, să renunţe la suveranitatea naţională şi să facă pasul spre un stat federal european. De altfel nu este sigur nici că germanii ar accepta în definitiv să renunţe la suveranitatea lor.
Această criză nu a apropiat popoarele europene unele de celelalte, ci din contră a adus mai mult scepticism faţă de proiectul european. Acum şapte ani, proiectul de constituţie europeană, care nu afecta aproape deloc suveranitatea naţională, a eşuat lamentabil în diferitele referendumuri [în Franţa şi Olanda]. Un acord care să reducă naţiunile europene la nişte state federate ar fi fără îndoială condamnat la o soartă cel puţin la fel de tristă.
Dorinţele nu pot ascunde realitatea. Chiar dacă unele popoare s-ar lăsa convinse să încredinţeze elementele cheie ale suveranităţii unei autorităţi centrale europene, noua Europă ar fi mai mică, mult mai mică decât Europa de astăzi. Unii ar urma Marea Britanie şi ar părăsi nava. Am avea atunci un mic nucleu european care probabil nu ar fi suficient de mare pentru a avea o influenţă politică în lume.
Este comprehensibil că dorinţa de a reforma radical Europa câştigă teren întocmai în Germania. Dar această dorinţă nu este înţeleaptă. Întocmai pentru că actuala criză este mai extinsă şi mai adâncă decât cele dinainte ar trebui cu orice preţ să nu ne lăsăm amăgiţi de iluzia unei soluţii miracol.
Lipsa de încredere, adevărata problemă
Punerea în comun a datoriilor poate linişti pieţele pe termen scurt, desigur, dar nu va stabiliza UE pe termen lung. Turbulenţele monedei unice nu sunt cauza, ci consecinţele adevăratei probleme ale Uniunii Europene: lipsa de încredere în ea. Ea nu reuşeşte să convingă nici lumea, nici chiar proprii săi cetăţeni de faptul că poate fi o putere puternică şi fiabilă. Fiindcă are în sânul ei prea multă confuzie şi prea multe divergenţe. Şi nu numai pe subiecte economice şi financiare, ci de asemenea în materie de politică externă şi de securitate. Europa nu a convins încă lumea că a crescut cu adevărat şi ireversibil.
O reformă în grabă ar fi nesatisfăcătoare. Nu ar face decât să amplifice neîncrederea inspirată de Europa, mai ales dacă Germania este cea care cere această reformă. Trebuie deci să încetinim dezbaterea : statele, în primul rând cele care nu sunt în favoarea reformei, trebuie să înceapă prin a spune cum îşi imaginează Europa în viitor, şi ce puteri ar trebui să aibă ea în consecinţă. Răspunsul la această întrebare centrală, cea a identităţii Europei, nu trebuie să rezulte din panica crizei.
Pentru a ajuta Europa, trebuie să încetăm fantasmele şi să începem să imaginăm soluţii de amploare. Criza şi subiectul formei UE nu pot fi rezolvate decât una după cealaltă. Trebuie mai întâi rezolvată criza monezii euro, la nevoie printr-o excludere a Greciei şi o intervenţie masivă a Băncii Centrale Europene. Numai după ce panica va fi trecut, statele şi popoarele din UE vor găsi suficient calm pentru a putea să se înţeleagă asupra scopului Europei.
