Exemplu de afiş

Încolţiţi de rechinii finanţelor...

Partidul Social-Democrat german vrea să dea imaginea unui partid al justiţiei sociale şi duce o campanie publicitră agresivă. Dar într-o ţară care nu crede în sloganuri, afişele sale sunt foarte criticate.

Publicat pe 21 mai 2009 la 16:37
Exemplu de afiş

Fotomontajul excesiv de simplist al unui rechin îmbrăcat în costum şi cravată suscită emoţii dincolo de Rhin. Afişul arată capul unui specimen din filmul "Dinţii mării" ("Jaws", în titlul original), desenat pe un trup uman cu cămaşă albă şi cravată mov. Legenda: "Rechinii finanţelor ar vota FDP (Partidul Liberal Democrat)".

Cu acest slogan care îi atacă pe liberali-democraţi, Partidul Social-Democrat compta să-şi reînsufleţească oareşcum campania pentru alegerile europene. Dar şi-a atras nu numai ura potenţialilor parteneri politici astfel batjocoriţi, ci şi stupoarea presei germane.

Nemţii, obişnuiţi mai degrabă cu campanii electorale care se derulează în limitele corectitudinii politice, sunt şocaţi de felul în care marele lor partid de guvernare atacă cu violenţă concurenţa. Cu atât mai mult cu cât acest afiş al bestiei liberale face parte dintr-o serie mai largă care afirmă că dumpingul salarial şi-ar da votul cu plăcere creştin-democraţilor de la CDU (Uniunea Creştinilor Democraţi), şi/sau că Die Linke, partid concurent situat la stânga SPD nu ar produce decât vânt.

Astăzi este rândul cotidianului Die Welt să acuze: SPD abuzează de metafore naziste. "Aceste afişe amintesc de metafora scursorilor umane", figură de stil utilizată de propaganda lui Joseph Goebbels, afirmă cotidianul german. "De când electorii social-democraţi îşi pedepsesc partidul pentru reformele guvernului Schröder, chiar şi cei mai pragmatici oameni politici preferă să creeze ţapi ispăşitori decât să-şi pună în valoare calităţile", regretă acest cotidian conservator. "Reflectând criza stângii, aceasta din urmă este mai puţin atentă faţă de propriile sale norme retorice şi estetice. Electorii liberali sunt reprezentaţi ca un animal predator cu dinţii lucioşi", continuă Die Welt. Nimeni nu ar îndrăzni să reproşeze SPD-ului o concepţie fascistă a omului. Dar rămâne o întrebare: "cum de a putut apare o astfel de reprezentare în sânul unui partid în care atât de mulţi membrii au fost asasinaţi în câmpurile de concentraţie sau au fost împinşi la sinucidere de către propaganda nazistă. Ce deficit de cultură, ce ignorare a istoriei?"

Newsletter în limba română

Element care nu ar trebui să facă mare plăcere liderilor acestui partid, conchide Die Welt. In landul Saxe, NPD, partid de extremă dreaptă, a revendicat zilele trecute drepturile asupra campaniei electorale împotriva rechinilor finanţelor. La rândul său, săptămânalul Der Spiegel dă cuvântul tinerilor liberali vexaţi. Aceştia au ales să contra-atace pe web, ca de exemplu în acest mesaj pe Twitter, care arată un afiş aproape gol purtând sloganul :"Nimeni nu vrea să voteze SPD", sau "Doar cei cu memoria scurtă ar vota SPD". Fotomontajul corespondent nu există încă.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect