Traderi la bursa din Frankfurt (Germania), în mai 2010.

Europa dă şah speculatorilor

Fondurile speculative acuzate de a paria împotriva euro-ului nu au câştigat nimic în luna mai, rezumă observatorii. În cauză, reacţia Uniunii la atacurile împotriva monedei unice şi încetinirea pieţelor în ultimele săptămâni.

Publicat pe 7 iunie 2010 la 14:54
Traderi la bursa din Frankfurt (Germania), în mai 2010.

Criza care a lovit Europa, împotriva tuturor aşteptărilor, nu a adus bani oamenilor de finanţe acuzaţi de a beneficia direct din ea, sau chiar a o accentua: fondurile de investiţii care pariază pe fluctuaţiile cursului de dobânzi, deprecierea împrumuturilor de stat. Adăpostind mulţi dintre aceşti specialişti ai acestor pariuri, fondurile speculative folosind o strategie numită "global macro" au înregistrat chiar pierderi - de 0,92% - în mai, conform biroului Hedge Fund Research, din Statele Unite.

De la începutul anului, aceste fonduri presupuse să se îmbogăţească pe urma crizei au adus clienţilor lor pierderi de 1% la clienţii lor, în timp ce media fondurilor de investiţii alternative îşi păstra patrimoniul intact (-0,3%). "Nu este un dezastru, astfel de fluctuaţii de performanţe sunt normale pentru aceste fonduri "macro"", temperează Eric Bissonnier, unul dintre responsabilii firmei EIM, bazată la Nyon şi specializată în selecţia de hedge funds.

Mai multe fonduri bătute

Şi totuşi. Abia la jumătatea lunii aprilie, Louis Bacon - financiar şef legendar al firmei Moore Capital – îi încredinţa pe clienţii săi că "cea mai interesantă investiţie" era în "colapsul potenţial al uniunii monetare europene". Fondul emblematic al lui Moore a înregistrat totuşi pierderi neobişnuite de aproape 8% în primele săptămâni din mai, conform unui investitor care nu doreşte să fie citat asupra acestor cifre confidenţiale.

Agenţia Bloomberg a indicat de partea ei că, în primele trei săptămâni din luna mai, vehiculul principal al lui Brevan Howard - uriaşul fondurilor speculative în Europa - nu a câştigat nimic. Iar că fondul Advantage al lui John Paulson, acest financiar care a făcut avere în timpul crizei subprimelor, a pierdut aproape 7% din activele sale. O retragere care dă impresia că Statele europene au câştigat această "bătălie între putere politică şi pieţe", menţionată de cancelarul Angela Merkel în 6 mai în faţa Parlamentului său.

Newsletter în limba română

Europa scoate artileria

Realitatea este mult mai complexă. Multe dintre aceste fonduri aşa-numite speculative au într-adevăr "câştigat o mulţime de bani în martie şi aprilie, până la punctul de a-şi extinde mai departe poziţiile în luna mai: de la pariurile pe scăderea Greciei au trecut pe cele asupra scăderii euro-ului pe bursele de valori din Europa, acumulând aur în paralel", descrie Laurent Chevallier, specialist al sectorului la Eurofin Capital, din Geneva.

Aceste pariuri au fost zădărnicite de planul de salvare de 750 de miliarde de euro, anunţat pe 9 mai de către Uniunea Europeană. Apoi, răzgândirea bruscă a Băncii Centrale Europene, care s-a declarat cumpărătoare în ultima instanţă a obligaţiunilor de stat care erau obiectul unor aprige pariuri - prin vânzări scurte, dar mai ales prin produse complexe cunoscute sub numele de "credit default swaps" (CDS).

Nicio unitate

Mobilizarea guvernelor europene şi a BCE împotriva a ceea ce era perceput ca atacuri speculative nu poate deci explica singură pierderile acestor fonduri aşa-zise "global macro", după părerea specialiştilor. Financiarii speculând asupra unei incapacităţi de plată a Greciei sau asupra dezintegrării zonei euro, ca şi cei care au stat departe de altfel de pariuri, s-au confruntat de fapt cu dificultăţi mult mai prozaice: vremea a fost teribilă pe pieţele europene, dar şi la Wall Street, care a cunoscut cea mai proastă lună mai din 1940 încoace.

Băncile pe lista neagră

Aceste săptămâni de confuzie generală relativizează impactul fondurilor speculative asupra crizei din Europa. O altă ameninţare, mai difuză, mânuită de autorităţile europene, ar fi împins de asemenea cele mai vizibile dintre aceste hedge funds să o ia mai moale: anume ameninţarea unei reglementări mai stricte în Europa. Dar problemele acestor fonduri aşa-numite speculative ar putea fi de scurtă durată. De mai multe săptămâni acestea şi-au schimbat ţinta, de exemplu pentru a face incursiuni pe piaţa mai anonimă a devizelor.

Dar mai ales, viziunea lor asupra situaţiei din Europa nu s-a schimbat. "Punctul de vedere al administratorilor de fonduri alternative rămâne destul de negativ, a paria pe scăderea euro-ului este un simplu mod de a-l concretiza", suflă Alexandre Poisson, director al HDF International. Dezrădăcinarea unor astfel de certitudini va cere liderilor europeni mai mult timp decât o singură lună mai putregăioasă.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect