Alegeți o limbă
"Ca faimoasele cuvinte ale lui Bill Clinton - "It's the economy, stupid" - campania electorală în Olanda este mai ales axată asupra crizei economice, reducerilor bugetare şi locurilor de muncă", spune Trouw. Deşi ţara înregistrează cea mai mică rată a şomajului din Europa (4,1%), criza îi îngrijorează pe olandezi.
Prima consecinţă : liberalii din VVD, conduşi de Mark Rutte, vor ieşi probabil învingători la urne pe 9 iunie, cu 36 de scaune în Adunarea Naţională (din 150). "În vremuri de răstrişte, alegătorii se arată în mod tradiţional mai puţin progresişti", aminteşte într-adevăr De Volkskrant, "deşi această criză este imputată unor excese ale liberalismului".
A doua consecinţă: criza a împins pe planul doi dezbaterea cu privire la integrarea imigranţilor, calul de bătălie al populistului şi islamofob Geert Wilders şi al partidului său PVV.
"În ultimele săptămâni, Wilders a continuat să insiste asupra consecinţelor imigraţiei, dar acest lucru nu pare să dea roade. El a crezut că raportul său asupra costurilor imigraţiei din afara Europei (7,2 miliarde de euro pe an) îi vor permite să atragă atenţia, dar prezentarea raportului a fost umbrită de controversa privind lipsa de democraţie în sânul propriului său partid. În plus, alte partide au ştiut să reacţioneze la concluziile simpliste ale raportului său, afirmând că o estimare a costurilor persoanelor handicapate sau în vârstă ar fi de asemenea nedorită".
De Volkskrant remarcă de altfel că deşi imigraţia nu are primul rol în campanie, joacă totuşi un rol important. În programele lor, "liberalii din VVD, CDA [Creştin-Democraţi] şi PvdA [Partidul Muncii] în special, s-au apropiat de PVV", deşi, a adăugat ziarul, "există desigur diferenţe majore între partide". Astfel, numai PVV doreşte să elimine orice formă de asistenţă socială pentru imigranţi, să stabilească o cotă maximă de 1000 de solicitanţi de azil admişi pe an şi o taxă pe vălul islamic. În ciuda "tonului intransigent al lui Wilders, care îl împiedică să obţină mai multă putere", partidul său poate conta pe 17-18 scaune, de două ori mai mult decât acum. Deoarece VVD nu a exclus o coaliţie cu PVV, există şanse ca Wilders să aibă acces la guvern.
PvdA, care credea că îşi va lua avântul cu sosirea popularului Job Cohen ca şef de listă după demisia lui Wouter Bos, este în declin în sondaje, dar ar trebui totuşi să termine pe locul doi, cu 29 de scaune. Fostului primar al Amsterdam-ului, văzut ca un lider puternic al unei societăţi multiculturale, i se reproşează totuşi o lipsă de combativitate şi de fermitate. Astfel, într-una dintre numeroasele dezbateri televizate, "nu a fost cu adevărat convingător" împotriva lui Wilders, mai ales pe probleme de securitate, scrie De Volkskrant.
Iar CDA-ul prim-ministrului actual Jan Peter Balkenende în toate acestea ? Partidul poartă încă cicatricile căderii guvernului în februarie, de care Balkenende este considerat responsabil : sondajele îi acordă doar 21 de scaune. Dar declinul său pare a fi legat mai ales de distanţa pe care o ia de câtva timp faţă de ideologia sa creştin-democrată în favoarea unui program liberal pentru a combate criza : "CDA prezintă un program VVD", consideră astfel NRC Handelsblad. "Pentru a o spune într-un fel controversat : Balkenende acordă o mai mare importanţă simplificării legislaţiei asupra concedierilor şi reducerii duratei alocaţiilor de şomaj decât afinităţii cu ChristenUnie [mic partid creştin-democrat, tradiţional apropiat de CDA]".
Ca urmare, "Balkenende întreţine imaginea unui CDA a cărui ideologie social-creştină nu este decât un sos aromatizat care ascunde o mâncare liberală ce nu miroase atât de bine". Dacă sondajele sunt corecte, "Balkenende va părăsi" cârma CDA-ului, consideră De Volkskrant : "cineva care a fost prim-ministru timp de opt ani nu se va mulţumi doar cu un post de vice-premier sub Mark Rutte. Mai mult, Balkenende este obişnuit să câştige, nu să piardă".
Portret
O ţară, două feţe
"Două imagini profund contradictorii ale Olandei circulă acum în presa internaţională: una este cea a unui loc sălbatic, fără reguli, unde poliţiştii fumează droguri, homosexualii dansează pe stradă şi eutanasia este reglată în două secunde şi trei mişcări; o societate multiculturală atât de tolerantă încât şi islamiştii sunt subvenţionaţi de Stat", afirmă Ian Buruma în versiunea engleză a Der Spiegel. "Cealaltă, continuă acest orientalist şi eseist olandez, după apariţia subită a demogogilor populişti, ca Pim Fortuyn şi Geert Wilders, care fac din islamizarea Europei calul lor de bătaie", este foarte diferită: "o ţară de reacţionari şi de rasişti, care duce Europa spre o nouă apariţie a fascismului". Dacă ambele imagini sunt exagerate, "faţă de noul populism incarnat de Wilders există o formă de isterie, exact ca atunci când prin anii 1960 exista o pasiune excesivă pentru schimbările sociale: sexul, drogul şi rock'n'roll ca reacţii la secole întregi de austeritate calvinistă". De fapt, notează Buruma, "situaţia din Olanda nu este aşa de neagră cum sugerează retorica violentă a populiştilor. Wilders este popular, sigur, dar cu mult mai puţin decât fostul preşedinte din Amsterdam, Job Cohen". Partizan al dialogului cu musulmanii, "liderul muncitor incarnează, în ochii adversarilor săi, elitismul liberal şi toleranţa moale pe care oamenii o consideră ca fiind responsabilă de toate relele". Partidul său "va reuşi cu greutate să formeze un guvern, în ciuda popularităţii sale". Şi chiar dacă va reuşi, "problemele terorismului, ale criminalităţii sau ale insecurităţii economice nu vor dispărea. Dar Olanda va avea o posibilitate de a reface un anume nivel al bunului simţ şi de a deveni o ţară nici sălbatică, nici perfectă, ci locşorul burghez şi liniştit care ar trebui de fapt să fie".
