Postere de campanie în Bruxelles pentru alegerile din 13 iunie 2010

O experienţă proastă în laboratorul Europei

Mult timp considerată ca fiind un fel de prototip a ceea ce UE ar putea fi, Belgia se confruntă cu alegeri care ar putea duce la prăbuşirea ei definitivă. Pentru alte state membre, acest lucru ar putea anunţa o adâncire a diviziunii continentale nord-sud.

Publicat pe 11 iunie 2010 la 14:34
Postere de campanie în Bruxelles pentru alegerile din 13 iunie 2010

Ultima dată când au avut loc alegeri generale în Belgia, în 2007, au trebuit 282 zile pentru a forma un guvern de coaliţie cu drepturi depline. Ţara este acum din nou chemată la urne pe 13 iunie, iar formarea următoarei coaliţii ar putea fi şi mai grea.

Printre neerlandofonii din Flandra, în nordul ţării, sondajele îl declară favorit pe Bart De Wever, un populist clocotitor care îi descrie pe francofonii din sud ca fiind "dependenţi" de contribuţia flamanzilor economi. El vrea să împartă în două sistemul fiscal, precum şi statul bunăstării şi majoritatea celorlaltor cheltuieli publice. Regele şi ţara numită Belgia pot rămâne cum sunt, pentru moment, dar "evoluţia naturală" a Flandrei, spune domnul De Wever, este de a deveni un stat independent.

Printre francofoni, care reprezintă 40% din populaţia Belgiei, sondajele arată un avans pentru Elio Di Rupo, un socialist al cărui slogan este "solidaritatea" în Belgia (adică a continua contribuţia din Flandra). Deşi datoria publică a Belgiei se ridică la 99% din venitul naţional, domnul Di Rupo promite o creştere a cheltuielilor pentru sănătate şi pensii superioare inflaţiei. Cumva, o coaliţie trebuie să fie constituită cu acordul acestor două persoane.

Nu a fost o campanie electorală impresionantă. Liderii Belgiei abia s-au referit la cea mai periculoasă criză economică europeană de mult timp încoace. În schimb, ei au insistat pe drepturile lingvistice în câteva comune flamande cu mulţi rezidenţi francofoni, precum şi alte probleme locale.

Newsletter în limba română

Belgia s-a crezut un Superstat

De ani de zile, Belgia federală a crezut că ar putea fi un model pentru Uniunea Europeană, în care puterea ar atrage între jos regiunile, şi în sus un Euro superstat, lăsând naţiunile ca nişte cochilii goale la mijloc. Cum era de aşteptat, belgienii iubeau această viziune: oferea promisiunea de a dizolva regatul lor tulburat în Statele Unite ale Europei (cu capitala la Bruxelles). Dar Europa a luat-o pe alt drum. Statele-naţiuni s-au dovedit greu de dat la fund şi câţiva mari lideri naţionali domină politica UE.

În schimb, aceste alegeri au revelat Belgia ca fiind un alt fel de model pentru Europa: o uniune în care diviziunile nord-sud subminează integrarea economică şi politică. Să luăm de exemplu discursul domnului De Wever. El nu vorbeşte doar despre transferurile de miliarde de euro din Flandra. Ci acuză de asemenea inspectorii fiscali de a fi mai puţin zeloşi în sudul ţării. El mormăie că autostrăzile din Flandra sunt căptuşite cu capcane-radar, în timp ce în Valonia nu sunt deloc. Ministrul flamand al bugetului regional, un coleg de partid, se plânge că modesta Flandră plănuieşte să aibă un excedent înainte de 2011, în timp ce liderii francofoni din Bruxelles şi Valonia plănuiesc să lase deficitele să continue pentru încă cinci ani.

Nici din Olanda nu se vede Europa

Imediat în nordul Belgiei, în Olanda, Europa a apărut şi mai puţin în alegerile din Olanda din 9 iunie. Dar Mark Rutte, liderul partidului de dreapta liberal VVD şi probabil viitorul prim-ministru, a promis să facă reduceri mari în plăţile Olandei spre UE şi a denigrat ajutorul acordat de UE regiunilor sărace ca fiind "reciclare de bani". Acestea sunt plângeri ale unei ciocniri de culturi între nord şi sud, la fel de clare ca titlurile din Germania, întrebând de ce germanii ar trebui să plătească pentru ca grecii să iasă la pensie la 55 de ani.

Toate acestea au consecinţe pentru UE. Europa este împărţită între un bloc germanic determinat să salveze euro-ul prin disciplină bugetară şi un bloc de sud, condus de Franţa, care vrea să salveze ziua cu lucruri de genul împrumuturi mai ieftine prin euro-obligaţiuni şi transferuri de la bogaţi la săraci într-o "uniune fiscală".

Solidaritate versus egoism

Şi totuşi dacă Belgia, o singură ţară cu o singură visterie, se luptă pentru a-şi prezerva uniunea ei de transfer, ce speranţe are Europa de a crea una din bucăţi ? Apărătorii de sud ai "solidarităţii" îi acuză pe nordişti de egoism. Este la fel de simplist : nu este doar o luptă despre bani. Belgia oferă Europei încă o lecţie : pentru ca alegătorii să consimtă la transferurile de avere, ei trebuie să aibă sentimentul că beneficiarii le dau democratic socoteală.

Euro-visătorii spun că o uniune fiscală de transfer ar putea fi construită pe legitimitatea Parlamentului European. În lumea reală, majoritatea alegătorilor nici nu cunosc, nici nu le pasă de cine-i reprezintă în parlamentul UE. Un proiect prea greu construit pe aceste fundaţii fragile se va dărâma. Ei bine, atunci, spun visătorii, la viitoarele alegeri europene, preşedinţii Comisiei Europene şi unii membri ai Parlamentului European ar trebui să opereze în circumscripţii pan-europene. Odată ce continentul va trece la politici pan-europene, tot felul de uniuni bugetare şi fiscale ar deveni posibile. Sună destul de logic, dar diviziunile democratice ale Europei sunt adânci. Întrebaţi Belgia, o ţară de 10 milioane de oameni care se luptă pentru a realiza politici pan-belgiene.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect