Cealaltă criză grecească

Patras, Grecia. Este începutul după-amiezii în acest mare port situat la 215 km de Atena. Doi ofiţeri de marină patrulează pe chei, mânuind câte o tijă cu oglindă la capăt pentru a arunca o privire rapidă sub camioane. Până acum nu au reperat nimic.

Dintr-o dată, trei tineri sar din spatele unui container masiv şi o iau la fugă de-a lungul cheiului. Ofiţerii alergă după ei, dar spectacolul se încheie înainte de a fi început. În mai puţin de un minut, cei trei bărbaţi, mai rapizi şi mai disperaţi, îşi găsesc scăparea într-un complex industrial abandonat.

Bărbaţii, explică unul din ofiţeri, sunt imigranţi ilegali care s-ar părea că au petrecut noaptea pe chei sperând să se poată strecura la bordul unuia din feriboturile cu destinaţia Italia. Ei fac parte dintr-un potop de muncitori fără acte care încearcă să pătrundă în Europa trecând prin Grecia, iar evitarea autorităţilor face parte din procedură. “Zi de zi, în continuu, aceeaşi poveste”, se plânge ofiţerul, trăgându-şi răsuflarea.

Ţara a devenit, pe ascuns, una din etapele valului de muncitori provenind din Orientul Mijlociu şi Asia de Sud, care fug de pieţe ale muncii răvăşite de ani de dezordine guvernamentală. În 2011, un an extraordinar din cauza revoltelor din Africa de Nord, au fost înregistrate 140 980 de persoane care încercau să intre ilegal în UE, cu 35% mai mult decât în anul precedent, conform agenţiei Frontex, care supraveghează graniţele UE. Dintre aceştia, 40% au intrat prin Grecia. Până în luna iulie a acestui an, 23 000 de persoane au fost prinse trecând ilegal graniţa, în mare, un ritm accelerat cu 30% faţă de anul trecut.

“Grecia nu este Europa”

Controlul graniţelor în Grecia nu este o problemă nouă. Dar dificultăţile economice ale ţării şi restricţiile bugetare îngreunează majoritatea eforturilor întreprinse pentru a reduce fluxul imigraţiei ilegale. Sperând să poată veni în ajutor, Comisia Europeană – ramura executivă a UE – a alocat 255 de milioane de euro pentru protejarea graniţelor Greciei în ultimii doi ani. Dar această sumă este totuşi inferioară celei acordate unor ţări cu probleme de frontieră mult mai mici. Şi oricâţi bani ar da, ani întregi de birocraţie excesivă, şi acum noile restricţii legate de angajarea funcţionarilor în Grecia, au blocat unele dintre cele mai bine gândite planuri de acţiune. Conform unui raport confidenţial al UE, ţara a angajat doar 11 persoane pentru a suplimenta personalul care studiază cererile de azil, în ciuda bugetului alocat anul trecut pentru 700 de posturi.

Dacă adăugăm la aceasta condiţiile deplorabile de detenţie în centrele pentru imigranţi, conform reprezentanţilor UE şi organizaţiilor pentru drepturile omului, şi în plus frământările populaţiei legate de afluenţa sosirilor din afară, putem spune că Grecia este confruntată cu o altă criză de proporţii olimpiene.

Ca răspuns, reprezentanţii guvernului declară că fac tot ceea ce pot în aceste condiţii dificile. Noul ministru al Ordinii Publice [de Interne], Nikos Dendias, afirmă că Grecia acordă o mare importanţă protecţiei graniţelor, dar că afluenţa străină atinge proporţii critice. Numeşte Grecia “zona tampon a Europei” care îndură “o povară disproporţionată”.

Ministrul austriac pentru Afaceri Interne, Johanna Mikl-Leitner, a descris graniţa greco-turcă ca fiind “la fel de deschisă precum o uşă de bar”, iar guvernul din care face parte susţine că scoaterea Greciei din zona Schengen ar trebui să fie luată în considerare ca opţiune. Germania, Finlanda şi Olanda – trei guverne care au avut cea mai dură atitudine faţă de Atena în cursul crizei euro – şi-au manifestat de asemenea de nenumărate ori îngrijorările în privinţa frontierei greceşti. Diplomaţii spun că aceste guverne ar fi capabile să reintroducă controlul paşapoartelor pentru călătorii care vin din Grecia, izolând-o efectiv de restul zonei Schengen.

O parte importantă a problemei o constituie frontiera nord-estică a Greciei cu Turcia, o linie critică de aproape 130 de km, parcursă de râul Evros, care a devenit frontiera cea mai permeabilă şi mai politizată din Europa. Dar porturile, precum Patras, sunt poarta favorită a Greciei spre restul Uniunii Europene pentru mulţi imigranţi ilegali. De aici, aceştia traversează Marea Ionică şi Marea Adriatică spre Italia, unde se instalează sau de unde se furişează spre alte ţări. În interiorul spaţiului Schengen, călătorii nu trebuie să se legitimeze, dar unele ţări organizează din ce în ce mai des verificări punctuale pentru a-i prinde la graniţă pe imigranţii ilegali.

Aici, la Patras, cel de-al treilea port al ţării, la mai puţin de două sute de metri de feriboturile trase la mal, duhoarea urinei uscate de soarele canicular este un semn al prezenţei ocupanţilor ilegali. De-a lungul vechilor şine de tren, o cărare de pământ bătătorit conduce spre un complex industrial abandonat. Fabrica Piraiki Patraiki, pe vremuri o uzină de textile renumită pe plan naţional, a fost locuită timp de luni de zile de către zeci de imigranţi ilegali, conform autorităţilor de frontieră. Alături de cei care veneau din Afganistan şi Pakistan, se aflau şi alţii care proveneau din Sudan, Maroc, Somalia şi câţiva din Coasta de Fildeş. Deşi locul a fost curăţat de curând de către poliţie, aproximativ 80 de bărbaţi dorm şi se hrănesc în clădiri aflate în ruine, unde era ţesut pe vremuri bumbacul pentru export.

“Grecia nu este Europa. Este Asia, este Africa, nu este Europa”, spune Mohammed Ashar, în vârstă de 23 de ani, aflat în uzina abandonată. Originar din Maroc, el a plătit 1 500 de euro unui contrabandist kurd din Turcia pentru a trece râul Evros, dar a fost prins de partea greacă a frontierei şi a fost dus la Fylakio, un centru de detenţie din apropiere. Acolo i s-au luat amprentele şi a fost înregistrat în baza de date a frontierei UE. Pe hârtie, data lui de naştere este prima zi a anului 1989. Precum majoritatea celor care intră în Grecia, el nu-şi cunoaşte data exactă a naşterii, drept pentru care sunt întregistraţi ca fiind născuţi pe 1 ianuarie.

Fără locuri de muncă

Pe hârtie este stipulat că Dl. Ashar trebuie să se întoarcă acasă în decurs de o lună – ceea ce subliniază o altă dificultate legată de imigraţie pentru Grecia şi partenerii săi europeni. În întreaga Europă, imigranţii ilegali pot fi reţinuţi în centre de detenţie pentru o perioadă care variază de la câteva ore la câteva săptămâni, după care li se înmânează un document prin care li se cere să plece în decurs de o lună. Acest lucru permite economisirea cheltuielilor de repatriere a imigranţilor ilegali, dar restrânge majoritatea deportărilor la cei care sunt prinşi că au rămas pe teritoriu peste 30 de zile.

Precum mulţi alţii înaintea lui, Dl. Ashar nu s-a întors acasă. În schimb, a călătorit de la Alexandroupolis la Atena, înainte de a veni la Patras, şi a reuşit să se sustragă arestărilor efectuate de poliţie în momentul în care a fost evacuată fabrica abandonată. La sfârşitul lui iulie, după nouă luni de stat în Grecia, Dl. Ashar s-a strecurat pe un feribot care ducea în Italia, unde speră să se stabilească. “Nu sunt locuri de muncă pentru greci, cum să fie atunci pentru noi?”, întreabă el într-o engleză cu accent francez.

Deşi Grecia este supusă intens unei presiuni politice, nu este clar pentru toată lumea că ţara are cea mai mare problemă cu imigraţia ilegală din Europa. Anul trecut, aproximatix 351 000 de persoane erau prezente ilegal în Europa, rămânâd pe teritoriu după expirarea vizelor lor, peste jumătate din numărul celor care au intrat în Europa fără documente, conform Frontex.

Protejarea graniţelor ţine de suveranitatea naţională, şi majoritatea guvernelor europene nu doresc să încredinţeze acest lucru în mâinile responsabililor de la Bruxelles. Comisia Europeană încearcă să acţioneze precum un imperiu pentru a proteja zona în care nu este nevoie de paşaport, dar Cecilia Malmström, Comisarul european pentru Afaceri Interne, a declarat că discuţiile despre imigraţie au devenit din ce în ce mai problematice în cotextul politic actual al statelor membre.

Bătălie aprigă la Bruxelles

În iunie, miniştrii de Interne ai guvernelor UE au insistat ca autorităţile naţionale să poată avea noi prerogative pentru a reintroduce controlul paşapoartelor timp de maxim doi ani pentru a izola o ţară din spaţiului Schengen dacă aceasta are “deficienţe serioase” în controlul frontierelor. Votul lor a declanşat o bătălie aprigă la Bruxelles, fără niciun rezultat pe moment, cu Comisia şi Parlamentul European – singura instituţie a UE aleasă democratic – care contestă această decizie.

Într-adevăr, felul în care UE a hotărât să-şi plaseze trupele pentru paza frontierei a devenit ceva asemănător unui fotbal politic, şi o declaraţie politică despre evaluarea pe care o face cu privire la modul de utilizare a fondurilor publice greceşti. Deşi recunosc că sunt defavorizaţi de un buget inflexibil, stabilit pe termen lung, reprezentanţii UE afirmă că Spania şi Italia primesc ambele mai multe fonduri pentru că sunt mai bine pregătite să trateze cererile de azil. În întreaga Grecie nu există decât un sigur birou central de studiu al dosarelor, care este deschis doar câteva ore, o dată pe săptămână, la Atena. “În materie de cerere de azil, Grecia nu poate spune că are un sistem”, a afirmat un responsabil european care a refuzat să-şi dezvăluie numele.

Într-un raport intern publicat în luna aprilie, Comisia Europeană a criticat de asemenea legendara birocraţie a guvernului ca fiind “prea greoaie” şi că “stânjeneşte distribuţia rapidă” a fondurilor europene. Oficialităţile guvernamentale greceşti afirmă că încearcă să reformeze acest sistem, dar susţin de asemenea că au fost înfrânate de interdicţia de a angaja impusă de creditorii internaţionali, în încercarea lor de a limita cheltuielile de la bugetul public. Ei spun că încearcă să stabilească un sistem mai integrat pentru procesarea cererilor de azil.

O adevărată industrie

La o cafenea din gara de la Alexandroupolis, un bărbat care s-a prezentat ca fiind un contrabandist din Algeria a descris sistemul de clase specific imigranţilor ilegali. Sirienii sunt cei mai bogaţi şi sunt gata să plătească 10 000 de euro pentru a ajunge în Norvegia, Finlanda sau Suedia pentru a cere azil. El a spus că cere 5 000 de euro pentru un fals paşaport grec şi 1 500 de euro doar ca să asigure traversarea râului.

Bengalezii sunt amăgiţi de către contrabandişti în privinţa perspectivelor lor în Grecia, mai adaugă acesta. “Li se spune că vor fi regi la Atena”, spune el. “Dar când ajung aici îşi dau seama că nu există niciun regat.” Bărbatul, care zice că se numeşte Nassim, povesteşte că locuieşte în Grecia de cinci ani, şi că a ajuns şi el aici tot printr-o reţea de contrabandă.

Dna Malmström, Comisarul european însărcinat cu Afacerile Interne, a declarat că genul acesta de trafic pentru a intra în Europa a ajuns să fie o industrie care generează 25 de miliarde de euro pe an, atât de profitabilă încât este dificil de combătut. Printre alte etape, mai adaugă dânsa, este prevăzută dezvoltarea schimburilor de informaţii între statele membre, în timp ce Frontex, agenţia pentru protecţia frontierelor europene, a devenit o prezenţă constantă la graniţa greco-turcească, trimiţând agenţi din toate statele Uniunii Europene pentru misiuni lunare de supraveghere.

Dar problemele continuă să se acumuleze. Printre acestea se numără slaba cooperare între UE şi Turcia în privinţa migraţiei. Autorităţile greceşti nu pot să-i trimită înapoi în Turcia pe imigranţii ilegali pentru că UE şi Turcia nu au niciun acord de repatriere. În luna iunie, miniştrii UE s-au înţeles să înceapă tratativele în vederea realizăeii unui acord. Dar cum Ankara a cerut la rândul ei ca turcii să poată călători fără viză în spaţiul Schengen, nicio dată nu a fost stabilită pe moment pentru o înţelegere finală.

Şi nici în interiorul UE, solidaritatea nu este o monedă comună.