În piaţa Transalpina - a Europei, plăcuţa care marchează frontiera între Italia şi Slovenia (Gorizia-Nova Gorica). Foto : Brez Meja.

Două surori care nu se iubeau deloc

Căderea Cortinei de Fier ar fi trebuit să unească cele două oraşe. Dar Gorizia oraşul italian şi Nova Gorica sloven continuă să se ignoreze reciproc. În timp ce al doilea oraş este în plin boom economic, primul trăieşte în nostalgia timpurilor de altădată.

Publicat pe 15 iunie 2009 la 13:00
În piaţa Transalpina - a Europei, plăcuţa care marchează frontiera între Italia şi Slovenia (Gorizia-Nova Gorica). Foto : Brez Meja.

A fost o vreme când sute de de maşini se aliniau în această imensă parcare. Astăzi e pustie, nu mai găseşti decât o mână de maşini risipite sub lumina palidă a lampadarelor. Cu excepţia rarilor clienţi ai pizeriei invecinate, abia dacă mai există viaţă aici. Un taxi? Ospătarul ne priveşte ca şi cum am fi căzuţi de pe lună. "La ora opt seara nu veţi găsi un taxi în toată Gorizia " ne răspunde el. Ziua e pe sfârşite. "Încercaţi pe partea slovenă, la Nova Gorica, ei lucrează douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru " continuă el arătând înspre postul de frontieră pe care toată lumea de aici îl numeşte Casa Rossa. " Vedeţi? Acolo în spate au fost trase primele gloanţe ale războiului din Balcani, în iunie 1991 ".

Astăzi, maşinile traversează acest loc istoric fără ca măcar să încetinească. Frontiera probabil că a devenit invizibilă, însă niciodată nu a fost atât de prezentă ca acum. În spatele Casei Rossa, începe o altă lume. La stânga, o uriaşă staţie service (deschisă 24/24) e în plină activitate în timp ce la dreapta, un enorm panou publicitar invită automobiliştii să-şi tenteze şansa la cazinoul Fortuna.

Aici toată lumea merge la Perla, cel mai mare cazinou din Nova Gorica şi, se spune, din Europa. În cazinouri se vorbeşte exclusiv italiană cu excepţia discuţiilor dintre doi crupieri, care vorbesc între ei în slovenă. Aici este locul unde banii trec în flux continuu din portofelele jucătorilor în casele de bani ale Perlei, din Italia înspre Slovenia, douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru.

De cealaltă parte a frontierei, oraşul italian Gorizia se trezeşte doar la ora nouă. Via Rostelo, o simpatică străduţă mărginită de case vechi din perioada Evului Mediu, oferă un spectacol mai puţin deprimant : o înşiruire de magazine pe o lungime de 300 de metri, din care trei sferturi au închis deja. În timp ce un magazin arborează încă promisiunea "happy days", pătrăţelele murdare ale ferestrelor sale arată vizitatorilor că frumoasele zile ale acestui oraş sunt undeva destul de îndepărtate. Aceeaşi expresie pe faţa ridată a lui Marco Marini, responsabil cu "relaţiile transfrontaliere" pentru regiunea Gorizia. Omul, membru al partidului verzilor, vorbeşte de ocaziile ratate şi de un oraş pentru care deschiderea frontierelor cu Slovenia a fost mai degrabă sinonimă prejudiciilor decât oportunităţilor de dezvoltare.

Newsletter în limba română

Timp de 1000 de ani, nu a existat totuşi nici o frontieră aici, până în 1947, până la noile linii de demarcaţie moştenite din cel de-al doilea război mondial. În acea perioadă, oraşul italian era privat de legăturile sale cu Yugoslavia, şi nu o ducea rău. Marele parking din spatele frontierei servea altădată slovenilor care traversau Cortina de Fier, relativ permeabilă, pentru a-şi face cumpărăturile. "Paradoxal, existau mult mai multe schimburi între cele două ţări în acea epocă ". Împreună, Gorizia şi Nova Gorica ar fi putut deveni nişte oraşe cu adevărat europene. Dar nu a fost să fie aşa. Căderea zidului comunismului nu a fost urmată nici măcar de deschiderea unei linii de autobuz între cele două oraşe.

Contrar opusului său italian, Nova Gorica este un oraş tânăr. Aici nici o clădire nu are mai mult de 60 de ani. Sub Tito, Nova Gorica a fost construit de la zero. Aceste două oraşe-surori, atât de diferite, ar putea fi astăzi înfrăţite, explică Miriam Bozi, responsabila Camerei de Comerţ din Nova Gorica, chiar dacă acest lucru pare mai puţin probabil de când Berlusconi şi clica sa au luat controlul primăriei din Gorizia, în 2007.

Dar această femeie energică continuă să vadă lucrurile pozitiv. Nova Gorica a înregistrat o creştere anuală de 6% în aceşti ultimi ani. Un mare proiect de dezvoltare a fost ratat de curând dar nu contează. Miriam Bozi are deja în vedere un alt proiect de dimensiuni faraonice. "Noi vrem să construim o piramidă, mult mai mare decât cea a lui Keops, cu două faţade acoperite cu panouri solare, pentru a adăposti un muzeu european al aviaţiei. Aceasta ar însemna o investiţie de 950 milioane de euro ", explică ea ca şi cum un astfel de proiect ar părea evident pentru micul orăşel Nova Gorica.

Traseul liniei "internaţionale" de autobuz are staţie în Piazza Transalpina, traversată până nu demult de linia de frontieră. Aici am sărbătorit lărgirea Europei, în mai 2006, avândul ca şi invitat de onoare pe Romano Prodi, la acea vreme Preşedintele Comisiei. Chiar în privinţa acestei pieţe, Gorizia şi Nova Gorica nu sunt pe aceeaşi lungime de undă. De partea italiană ea se numeşte Piazza Transalpina, în timp ce slovenii au rebotezat jumătatea lor " Piaţa Europei ".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect