Alegeți o limbă
Victor Hugo visase Europa: la vremea lui era o utopie: "Va veni ziua când ghiulelele şi bombele vor fi înlocuite de voturi, de sufragiul universal al popoarelor, de venerabilul arbitraj al unui mare Senat suveran... va veni ziua când vom vedea Statele Unite ale Americii, Statele Unite ale Europei, faţă-n faţă, întinzându-şi mâna pe deasupra mărilor, făcând schimb de produse, comerţ, industrie, arte, genii... ".
Europa este populată de copii răsfăţaţi
Această Europă este aici, şi a trăit în ultimul timp prima ei mare criză. Dar, indiferent de rezultatul acestei crize, Europa nu mai este o idee virtuală, o utopie. Este o realitate complexă, incompletă, schimbătoare, o entitate care se construieşte şi care are nevoie de o mai mare voinţă şi de inimă. Europa este o şansă. Ideea unei uniuni de mai multe ţări pe baza geografiei, istoriei dar şi pe baza valorilor democraţiei şi libertăţii, este ceea ce al doilea război mondial a generat pozitiv. Dar cine îşi aminteşte de naşterea acestei Uniuni care a crescut de la şapte la douăzeci şi şapte de ţări ?
Am impresia că această entitate, care nu este chiar reuşită şi rămâne ameninţată de implozie, este populată de copii răsfăţaţi. Unii tineri europeni nu îşi dau seama cât de norocoşi au fost să se nască aici, în acest spaţiu de libertate unde oamenii circulă fără probleme, unde există doar o singură monedă (cu excepţia Marii Britanii şi Suediei), unde nu este război, nici foamete, unde şomajul este însoţit de stat.
Viaţa este diferită în Africa, Asia sau lumea arabă
Iau ca exemplu Franţa, pe care o cunosc cel mai bine : această ţară, orice s-ar spune, are cel mai bun sistem de sănătate din lume şi de asemenea cel mai bun sistem social din lume, cu unele probleme de exemplu privind pensiile. Este o ţară în care orice cetăţean poate fi admis fără să i se ceară cardul de credit în orice spital şi să fie tratat chiar dacă nu lucrează şi nu a putut cotiza la securitatea socială. Spitalul francez nu face nicio diferenţă între pacienţi. Aceştia sunt toţi trataţi pe picior de egalitate. Trebuie subliniat întrucât este o calitate esenţială a acestei ţări.
Unii europeni cred că toate acestea vin de la sine, că situaţia lor nu poate decât să se amelioreze. În final, nu mai fac niciun efort. Ei îşi cultivă egoismul, refuză să-şi pună întrebări despre ei-înşişi, de a vedea de exemplu ce se întâmplă în altă parte, în Africa, Asia, lumea arabă; "Ei întotdeauna vor mai mult", aşa cum a constatat un reporter observator al societăţii franceze, Francis de Closet. Noţiunea de solidaritate se uzează, se subţiază din ce în ce mai mult. Înainte, în anii '70, europenii coborau în stradă pentru a demonstra împotriva dictaturilor din America Latină, împotriva războiului din Vietnam, împotriva sistemului de apartheid din Africa de Sud, împotriva rasismului şi discriminării în Europa însăşi. Era vremea când intelectualii dădeau semnalul de mobilizare : J.P. Sartre, Michel Foucault, Jean Genet, Claude Mauriac, Maurice Clavel... Astăzi, nu mai există lideri de idei, nici mari manifestaţii, nici o reală solidaritate cu popoarele care suferă.
Ceva frumos a fost pierdut
Europa solidară şi frăţească a devenit Europa egoismelor de stat şi ale cetăţeanului. Unii politicieni, în special de dreapta, au jucat pe temeri, şi-au făcut din ele o industrie electorală. Economia europeană s-a dezvoltat în parte datorită forţei de muncă străine, adică imigraţiei. Puţini lideri politici recunosc acest fapt şi aduc omagiu acestor populaţii venite de altundeva. Astăzi, copiii acestor milioane de imigranţi sunt cei care sunt problematici. Ce este de făcut cu aceşti europeni cu pielea mată, neagră sau metisată ? Cum se poate învăţa a trăi cu o altă cultură, o altă religie ?
Este un continent alb, o propunere viabilă?
Europa ar trebui să înveţe să se uite într-o oglindă : imaginea ei, peisajul ei uman nu mai este în întregime alb, în întregime creştin. Este rezultatul amestecurilor, este compus din mai multe contribuţii. Se vede pe stradă, dar se spune : aceştia sunt pasageri în Europa, aceşti oameni se vor întoarce în satele lor, la ei acasă. Greşeală ! Aceste persoane sunt europeni, ţara lor este Europa, naţionalitatea lor este europeană, cultura lor este dublă sau triplă. Şi este o ilustrare a globalizării în sensul uman, nu industrial şi financiar. Omul este capitalul lumii, nu tehnologia.
Filosoful francez Etienne Balibar scrie în "La proposition de l'égaliberté" că "Europa nu este un scop în sine, ci trebuie să fie recunoscută ca un instrument de transformare a procesului de globalizare". Transformarea Europei, ceea ce face viitorul său, nu este luată în considerare. Ori o Europă restituită albeţii intacte a culturii sale tradiţionale este ea încă posibilă, este ea viabilă ? Nu cred.
