Această ţară, în ciuda eforturilor eurobirocraţilor de la Bruxelles şi ale colaboratorilor lor locali, rămâne o insulă aproape singuratică de libertate adevărată într-o lume care, prin diverse prohibiţii şi – îmi cer scuze pentru acest cuvânt – reglementări directe, se îndreaptă cu paşi grăbiţi spre robie.

Ne putem aştepta deci ca unii precum Leoš Heger [ministrul ceh al Sănătăţii] şi alţii de teapa lui să încerce să exploateze criza actuală atacând piaţa băuturilor spirtoase şi limitând un drept fundamental pentru care ne-am luptat mult în toate pieţele publice din ţară: libertatea totală de acces la orice tip de băutură, oriunde şi la orice oră din zi şi din noapte. Mi-aş dori numai să vrea.

Prohibiţia parţială, decretată de către autorităţi vineri seara, pe 21 septembrie, în condiţii de disperare totală, nu poate dura la infinit. Sfârşitul acelei prohibiţii, totuşi, ar putea fi momentul potrivit pentru a începe să discutăm serios menţinerea ei relativă, pentru că sunt motive serioase pentru aceasta şi pentru că ar împinge ţara înainte pe drumul civilizaţiei.

Fără îndoială că se vor auzi voci care vor declara că “prohibiţia nu rezolvă nimic”, şi suntem siguri că ni se vor da multe exemple din toată lumea despre cum au eşuat eforturile de a limita accesul la alcooluri tari, despre cum au fost ocolite aceste măsuri, despre cum nu au făcut decât să stimuleze piaţa neagră…

Un “paradis liberal” scăpat de sub control

Într-adevăr, pe Facebook au circulat tot felul de aluzii satirice despre faptul că Miroslav Kalousek [ministrul ceh al Finanţelor, care are reputaţia de a aprecia băutura] era persoana cea mai potrivită să predice despre pericolele accesului uşor la alcooluri tari.

Poate că nu este omul cel mai potrivit, dar, de data aceasta, adevărul este de partea lui. Şi deşi, în cursul dezbaterii, este întotdeauna util să asculţi argumentele şi experienţele sceptcilor, în situaţia în care ne aflăm acum ar fi bine să ne îndreptăm privirile spre ţările în care alcoolurile tari sunt cu adevărt luate în considerare drept ceea ce sunt, în cele din urmă: un drog destul de periculos, care se deosebeşte poate de drogurile ilegale doar prin faptul că statul adună impozite serioase de pe urma vânzării lui.

Dar în Republica Cehă – acest “paradis liberal” – situaţia a scăpat puţin de sub control. Nu este vorba de un accident, ci despre regula interpretării cehe a “libertăţii”. Aceasta pare că se raportează şi la alte lucruri specifice Republici Cehe, cum ar fi de exemplu numărul de cazinouri de joc, de neegalat în Europa, unde poate fi cheltuit fără discreţie salariul şi beneficiile sociale, sau chiar şi rezistenţa aprigă la “curentele de modă” care ne-ar împiedica să ne bucurăm de o ţigară după prânz tocmai sub nasul vecinilor noştri de masă într-un restaurant aglomerat.

Mai degrabă decât o insulă a libertăţii, totuşi, aceste aspecte reamintesc un muzeu câmpenesc în aer liber, unde fireşte că fiecare poate găsi puţină linişte; dar poate că ar fi timpul să ne aruncăm privirea şi în altă parte. (Autorul mărturiseşte că nu este nici nefumător şi nici nu se abţine de la alcool.)

Înainte de toate, interzicerea dughenelor

Oricine doreşte să orbească sau chiar să se omoare cu votca de contrabandă poate reuşi acest lucru, chiar dacă vânzarea băuturilor spirtoase este complet interzisă. Dar poate că statul i-ar putea îngreuna puţin acest demers, pentru că, în cele din urmă, comportamentul unei persoane atât de nesăbuite atrage cu siguranţă după sine unele cheltuieli care nu sunt acoperite de contribuţiile pe care le aduce la Ministerul Finanţelor.

Acest lucru este adevărat şi pentru cazurile mai puţin severe ale “alcoolismului ordinar”. Interzicerea vânzării alcoolurilor tari la tarabele de pe străzi ar fi un prim pas destul de clar în această privinţă. Şi apoi putem să începem să discutăm despre posibilitatea de a încerca să aplicăm, şi în Republica Cehă, modelul ţărilor care cu siguranţă nu se consideră ca fiind state totalitare, şi în care spirtoasele sunt vândute numai în magazine cu licenţe speciale şi între anumite ore, interval care cu siguranţă nu include şi ora trei şi jumătate dimineaţa. Orice este mai bun decât starea actualâ a lucrurilor.

Acest lucru presupune, fireşte, ca dincolo de represiunea oficială, statul să-şi poată îndeplini şi celelalte roluri, pe care este evident că le-a neglijat în ultimii ani, în ciuda tuturor semnalelor de alarmă, şi să poată fi capabil să combată piaţa neagră cu la fel de mult succes ca şi micile culturi de marijuana. Pentru că aceasta este o problemă care cu siguranţă nu are nimic de-a face cu “libertatea”.