Odată cu venirea toamnei astronomice, pe 23 septembrie, se încheie nu doar vara oamenilor de rând, ci şi vara pieţelor financiare. De la Tokyo la New York, trecând prin Europa, indicii bursieri sunt, aproape peste tot, în scădere.

Ce se întâmplă? Pieţele financiare internaţionale au ajuns la finalul a trei iluzii care le-au marcat în perioada verii. Prima – una de tip infantil, dar foarte răspândită – poate fi numită “iluzia baghetei magice”. Conform acestei denaturări mentale, guvernele şi băncile centrale pot inversa, în doar câteva săptămâni şi luni, tendinţe negative înrădăcinate de ani întregi. Este suficientă adoptarea unei prevederi mărunte, modificarea unor norme incomode, şi totul va fi relansat, grădina delicateselor financiare va reîncepe să producă fructele magice.

În realitate, criza cu care ne confruntăm de cinci ani este mult mai gravă, iar microbii săi s-au instalat în toate sectoarele economice şi sociale, nu doar în indicii bursieri, iar eliminarea lor, dacă va reuşi, va dura ani întregi. Acţiunile de relansare au şi ele efecte oscilante, nu sunt parcursuri facile. Iar agenţii bursieri care ar refuza să ia în calcul acest lucru riscă să plătească scump.

Răbdare şi sacrificii

A doua iluzie a pieţelor financiare este legată de prima şi, fie că există sau nu o baghetă magică, se manifestă prin convingerea că a fost găsit instrumentul clar capabil să permită relansarea economiei reale, cu efecte pozitive imediate asupra burselor. În realitate, instrumentele propuse sunt două, iar în acest moment nu rezolvă criza: injectarea masivă de lichidităţi, adoptată de americani şi care abia reuşeşte să menţină pe linia de plutire economia Statelor Unite, fără însă a-i permite o reală relansare, şi combinaţia europeană de austeritate fiscală (astăzi) şi de factori de stimulare a producţiei după curăţarea balanţelor bugetare (mâine), măsuri care necesită mult timp, multă răbdare şi sacrificii, înainte de a se simţi eventualele efecte.

Oare europenii sunt într-adevăr dispuşi să accepte aceste sacrificii şi să dea dovadă de atât de multă răbdare? Răspunsurile la această întrebare sunt foarte incerte şi iată a treia iluzie: că guvernele pot decide orice tip de măsuri ţinând cont doar de viabilitatea economică şi ignorând viabilitatea politică, mai exact reacţia cetăţenilor.

Exemplul principal şi normal este Grecia, unde se insistă pe continuarea reducerilor de cheltuieli fără ca “gaura” bugetului de stat să fie închisă, dar, cu fiecare măsură de austeritate impusă, protestele populaţiei par să se intensifice – cum s-a întâmplat cu violenţele grave de ieri; în plus, creşte numărul celor tentaţi de ideea de a renunţa la tot şi a ieşi din zona euro. O situaţie care cu siguranţă nu ar face bine zonei euro şi, mai ales grecilor, care, ţinând cont de actualele datorii naţionale, probabil nu ar mai putea nici măcar să achite necesarul de grâu şi petrol pentru iarnă.

Problema viabilităţii politice

În Spania situaţia este ceva mai bună, dar sentimentele sunt foarte încordate. În Italia, drumul ar trebui să fie mult mai lin, conform declaraţiilor unor personalităţi cunoscute pentru atitudinea severă, precum preşedintele Bundesbank, care a vorbit despre posibilitatea ţării de a relansa economia fără asistenţă financiară externă. Italia este una dintre puţinele ţări în care familiile dispun de economii consistente, iar scăderea consumului pare să nu fie doar o consecinţă a reducerii veniturilor unor segmente ale populaţiei afectate grav de criză, ci şi temerilor generalizate în legătură cu viitorul.

Viabilitatea politică este o problemă care nu afectează doar statele cu sisteme defectuoase. Acest lucru este confirmat de informaţiile din Franţa privind depăşirea cifrei de trei milioane de persoane fără locuri de muncă şi de scăderea cu 11 procente, într-o lună, a populartităţii preşedintelui François Hollande; o confirmă şi semnalele din ce în ce mai clare privind încetinirea ritmului economiei germane şi atmosfera nu tocmai armonioasă din coaliţia de guvernământ de la Berlin. Aproape că nu există ţară europeană – dintre cele mari – care să nu aibă momente de preocupare privind perspectivele economice.

Acestea sunt cauzele pentru care indicii bursieri sunt în scădere, iar, când situaţia se îmbunătăţeşte, pieţele financiare sunt extrem de prudente. Faptul că, adesea, agenţii bursieri par că trăiesc pe altă planetă evidenţiază o societate marcată de temeri şi incertitudine. Lumea nu constă doar în indici bursieri, ci şi în listele de cumpărături ale familiilor, care sint din ce în ce mai afectate. Este o iluzie să credem că, pe termen mediu şi lung, indicii bursieri pot avea evoluţii pozitive dacă listele de cumpărături vor avea evoluţii negative.