Știri Ce viitor pentru Europa / 6

Căutăm lideri motivaţi pentru Uniune în derivă

În momentul când introducerea monedei unice şi consolidarea sa ar fi necesitat o adevărată conducere, Europa a rămas fără. În faţa crizei euro-ului şi riscurilor de fragmentare a Uniunii, ar fi timpul ca liderii politici naţionali să lase locul autorităţilor europene cu adevărat independente.

Publicat pe 23 iunie 2010 la 12:13

O accelerare decisivă a integrării europene, bazată pe noi împărţiri de suveranitate, este singurul răspuns convingător la presiunile speculative care au asaltat moneda unică. Chiar şi Fondul Monetar Internaţional a cerut guvernelor să accelereze tranziţia de la uniunea monetară la uniunea economică. Nu există nicio altă cale. Experienţa din trecut şi crizele care au forţat Europa să avanseze pot fi folosite. Dar de data aceasta, acest elan reînnoit are în faţa lui opinii publice plutitoare, o relaxare a coeziunii comunitare, respingerea unei integrări percepute ca fiind o cămaşă de forţă, proliferarea mişcărilor radicale-populiste care promovează localismul, separatismul (a vedea rezultatele alegerilor în Belgia) şi de asemenea o vastă indiferenţă vinovată. La acestea se adaugă întrebări despre Germania : povestea de dragoste cu Europa este terminată sau se continuă, rectificându-şi traiectoria după reperele culturii de stabilitate după moda germană ? Mi se pare că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, rămâne angajată într-o apărare a euro-ului care nu se bazează pe o retorică de solidaritate, ci pe avantajele disciplinei pentru cetăţenii Uniunii. Dacă astăzi a început în sfârşit o dezbatere reală despre viitoarea politică economică şi financiară a Uniunii, ei îi revine meritul.

Europa trebuie să înveţe din greşeli

Având în vedere gravitatea furtunii care a lovit euro-ul, trebuie de asemenea să identificăm greşelile - chiar şi numai pentru a nu le repeta - şi să înţelegem unde am greşit : marile naţiuni s-au înfricoşat de propria lor umbră; Europa a rămas fără un lider în momentul când introducerea monedei unice şi consolidarea instituţiilor ar fi necesitat un nou pas înainte; ea s-a angajat în certuri, începând cu ruşinoasele diviziuni asupra războiului din Irak în 2003. Fiecare eroare conducând la alta, să revedem câteva : 1) supranaţionalitatea (sau suveranitatea împărţită) sacrificată în numele cooperării interguvernamentale, cu consecinţa de a slăbi rolul Comisiei presupusă a fi garantul intereselor generale; 2) subevaluarea, pentru a nu spune nesocotirea, opunerii opiniei publice faţă de extinderea frontierelor UE spre est, în ciuda eşecului extinderii la Bulgaria şi România; 3) şubrezirea credibilităţii europene din cauza dezechilibrului dintre repetarea rituală a obiectivelor - o Europă adresându-se lumii cu o singură voce, o reprezentare comună în cadrul instituţiilor internaţionale, etc. - şi rezultatele reale; 4) dizolvarea treptată a conştiinţei că interesele naţionale se apără construind Europa, şi nu protejând interesele corporatiste; 5) sub-exploatarea potenţialului oferit de schimburile universitare de tip Erasmus, esenţiale pentru crearea unei viitoare opinii publice continentale; 6) confuzia nefastă între societate multietnică şi societate multiculturală, alimentată de caracterul generalist şi opacitatea politicii europene în materie de imigraţie; 7) în cele din urmă, greşeala cea mai dezastruoasă : guvernele au adormit pe laurii lor când ştiau că introducerea monedei unice era un risc calculat, o asigurare împotriva unor vechi demoni, un instrument de stabilizare care trebuia să fie completat de o politică economică şi financiară comună. Nu a fost făcut mare lucru şi mai ales regulile din zona euro nu au fost luate în serios. A fost nevoie de un atac speculativ împotriva monedei unice pentru a realiza că instituţiile garantând stabilitatea monedei euro nu erau adecvate. Iar acum trebuie plătită nota.

Politici unite, nu neapărat uniforme

Deci duşmanii Europei au fost interpreţii limbajului generalist al europenismului oficial, şi nu cei care au rostit adevăruri greu de înghiţit. Printre acestea, declaraţiile fostului preşedinte italian Carlo Azeglio Ciampi cu privire la necesitatea unui guvern economic şi cele ale Angelei Merkel împotriva aderării Turciei. Idealul european este din nou pus la încercare : astăzi se testează capacitatea lui de a-şi găsi un drum care să fie convingător pentru pieţe şi opiniile publice şi de a căuta cu răbdare armonia politică şi socială între cei Douăzeci şi şapte. Guvernele vor avea curajul şi viziunea necesare ? Consolidarea pactului de stabilitate şi de creştere nu poate fi durabilă decât dacă este susţinută de o nouă voinţă de a investi în realizarea uniunii monetare, în folosirea capitalului încă ne-exprimat al pieţei unice şi în progresele uniunii politice. Dacă nu se poate transforma o Uniune într-un stat supranaţional, este posibil de a-i accentua caracterul unitar. Politica va trebui să accepte autorităţi europene cu adevărat independente şi deci de a face un pas înapoi; vom vedea ce se va întâmpla atunci când Comisia va examina bugetele naţionale înainte de a fi discutate în parlamentele statelor membre şi cum Italia va întâmpina perspectiva - care pentru moment rămâne deschisă -a unui guvern comun al economiei, cum va menţine ea legăturile necesare cu Franţa şi Germania. Respectul regăsit faţă de criteriile de convergenţă de la Maastricht şi redescoperirea integrării ar confirma o întoarcere binevenită spre calea parcursă cu succes de mai multe generaţii.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect