Această lună mai ar trebui să rămână o amintire foarte proastă în analele muzeelor europene. În noaptea de 19-20 mai, un necunoscut a intrat în Muzeul de Artă Modernă din Paris pe care l-a uşurat liniştit de cinci tablouri de maestru – un Braque, un Léger, un Matisse, un Modigliani şi un Picasso – pentru o valoare totală de aproape o sută de milioane de euro. După spargere, marea întrebare a fost de ce un hoţ a optat pentru astfel de capodopere, imposibil de vândut pe piaţa autorizată. Răspunsul la această enigmă este numit "artnapping": hoţii fac presiuni asupra muzeului sau asigurătorilor, care preferă să verse o sumă cochetă unui "intermediar" în schimbul întoarcerii operei, decât să despăgubească proprietarul pentru o sumă mult mai mare. Doar că – şi asta e problema – în cazul Muzeului de Artă Modernă din Paris, nu exista nici o asigurare. Picturile erau expuse fără asigurare sau protecţie. Sistemul de alarmă pare să fi fost defect din luna martie.

Simbolurile statutului social de "mecena"

Acest caz arată mai presus de orice periculoasa lipsă de bani a muzeelor europene. O sciziune este pe cale de a se confirma în lumea artelor: în timp ce instituţiile publice suferă în urma reducerilor bugetare şi pierderea mecenatelor, muzeele private sunt în plină expansiune. Astfel, miliardarul Francois Pinault, proprietarul – printre altele – mărcilor Gucci şi Yves Saint Laurent, îşi expune uriaşa lui colecţie particulară în două muzee private somptuoase în oraşul Veneţia. Bernard Arnault, proprietarul mărcii Louis Vuitton, vrea să construiască o clădire specială pentru a-şi adăposti fundaţia în Paris. Şi în Germania, instituţiile private apar ca nişte extravagante ciuperci ostentative, şi concurenţa este aprigă între colecţionari : de când Christian Boros a transformat un vechi buncăr din Berlin într-un loc de expoziţie, este o întrecere la cine va arăta mai multă excentricitate în instalaţii. Colecţiile de artă expuse în aceste muzee private au devenit simbolurile imperative ale unui anumit statut social.

Este acesta sfârşitul muzeelor publice ?

Relaţiile de putere s-au schimbat. În timp ce colecţionarii particulari se îmbată cu şampanie şi vernisaje, instituţiile publice sunt la un pas de prăpastie. Hamburger Kunsthalle abia a anunţat că este în căutare de soluţii pentru a evita închiderea temporară din motive financiare, a Galeriei Prezentului. Oraşul are nevoie într-adevăr să-şi reducă bugetul cu 220 000 de euro. Deci, este acesta sfârşitul muzeelor publice ?

Hubertus Gassner, directorul Hamburger Kunsthalle, descrie un tablou sumbru al situaţiei. Înainte, colecţionarii propuneau opere şi finanţări muzeelor publice. Astăzi, ei preferă să aibă propria lor fundaţie. Dislocarea societăţii civile ar marca sfârşitul muzeelor în calitate de instituţii ? Un lucru este cert : noile temple ale gustului privat nu vor putea înlocui muzeele publice. Marile colecţii private prezintă adeseori o asemănare izbitoare : mulţi colecţionari urmează sfaturile unor specialişti care le recomandă "operele bune", cele care sunt deja căutate pe piaţă. De fapt, aceste colecţii formatate au puţin de-a face cu muzeele, în sensul de locuri, memorie vizuală a unei societăţi, expunerea de piese alese după discuţii cu experţi şi prezentate sub formă de teze.

Muzeele, cum ar fi cele ale oraşului Hamburg, fondate de cetăţeni generoase, erau locurile în care societatea civilă se putea reprezenta dincolo de interesele private oligarhice. Numai o instituţie publică, cu diferiţii ei directori, curatori şi mecenate, are mijloacele necesare pentru a oferi o colecţie atât de vibrantă şi variată precum de exemplu, cea a Neue Nationalgalerie din Berlin. Numai în acest tip de loc se poate măsura bogăţia curentului modern din anii '20 în Berlin.

Pe de altă parte, expansiunea pieţei artelor din ultimii ani a produs o nouă generaţie de mici colecţionari şi amatori. Dacă muzeele învaţă să se apropie de aceştia, ele ar putea redeveni ceea ce au fost odată : locuri adăpostind forme şi reprezentări în care o societate proiectează imaginea pe care şi-o face de ea-însăşi.