Pentru prima dată în istoria Slovaciei, un om politic s-a opus cu forţă ideii împărtăşite în mod frecvent, potrivit căreia exacerbarea tensiunilor etnice ar aduce voci partidelor politice, fie că sunt maghiare sau slovace. E puţin spus că pariul e departe de a fi câştigat, ultimele alegeri din Ungaria şi Slovacia [în aprilie şi în iunie] fiind marcate de o întărire a blocurilor naţionaliste. Pe de-o parte, îl avem pe premierul ungur Viktor Orbán, de asemenea declarat premier al maghiarilor care trăiesc pe teritoriu slovac, pe de alta, linia partidelor slovace, ce se înfruntă între ele printr-o suită de promisiuni vizând fiecare să termine cu Orbán, ba chiar cu minoritatea maghiară.

Aerul era saturat de discursuri înflăcărate despre apărarea securităţii naţionale, Parlamentul slovac convoca reuniunea de criză ca reacţie la legea lui Orbán asupra dublei cetăţenii [acordând un paşaport maghiar tuturor maghiarilor care trăiesc în afara ţării], şi naţionalistul slovac Ján Slota sufla pe cărbuni încinşi calificând minoritatea maghiară drept “tumoare agăţată pe corpul naţiunii slovace”.

Bugár a reuşit să spargă blestemul urii etnice

În această vreme, Béla Bugár părea să fie singurul care credea în bunul-simţ al alegătorilor. El a decis să fondeze un nou partid, Most-Híd. Acest nume bilingv [cele două cuvinte înseamnă pod în slovacă şi maghiară] este prin el însuşi foarte elocvent: partidul maghiaro-slovac este un proiect de reconciliere naţională. La crearea sa [în iunie 2009], acest proiect European, unic în felul său, semăna mai degrabă cu o construcţie intelectuală inventată de un grup de idealişti iluminaţi, ce nu înţeleg abosolut nimic din realpolitik Europei centrale. Şi am fi putut crede că era doar asta, dacă nu ar fi fost condus de Béla Bugár.

Acest om, în aparenţă pragmatic, care nu face paradă de mari idealuri, care îşi invită concetăţenii să dea dovadă de bun-simţ, a obţinut cu noul său partid 8,2% din voturi la alegerile legislative din 12 iunie [şi 14 fotolii în Parlament], din care un sfert, potrivit estimărilor, de la alegători slovaci care nu aparţineau minorităţii maghiare. Este vorba, în istoria politică a ţării, de un fenomen inedit, Bugár reuşind să spargă blestemul urii etnice.

Un apărător al libertăţii şi al drepturilor omului

Béla Bugár trebuie să fi parcurs un drum lung înainte de a fonda acest “proiect unic”. În 1990 [imediat după revoluţia de Catifea], acest catolic conservator [născut în 1958] intră într-un partid creştin maghiar, al cărui şef devine repede. Bugár a reuşit să convingă guvernul de atunci să autorizeze crearea unei universităţi maghiare la Komárno [în Sudul Slovaciei].

Un regim de tip democratic fiind mereu cea mai bună garanţie pentru supravieţuirea unei minorităţi, Bugár, devenit şeful coaliţiei maghiare (SMK), pozează drept un mare apărător al tuturor legilor legate de libertăţi şi de drepturile omului. Această postură îi permite să atragă multe simpatii din elita intelectuală slovacă. Bugár [al cărui partid face parte din noua coaliţie guvernamentală] este astăzi mai puternic decât era înainte. La Bratislava, acest om, care se prezintă drept un ţăran, căruia, mai mult decât orice altceva, îi place să muncească pe câmpul său de cartofi, a fost salutat ca un vizionar al reconcilierii maghiaro-slovace. În Serbia chiar, unii ar vrea să creeze un partid multi-etnic după modelul lui Most-Híd. Dar Bugár ştie bine că drumul este încă lung înainte să îndrăznească să întrevadă o victorie veritabilă, înainte ca minoritatea maghiară să aibă în sfârşit sentimentul că maghiarii nu sunt cetăţeni slovaci de mâna a doua. “Astăzi, spune el, nu suntem decât pe linia de plecare”.