Republica democrată Congo serbează astăzi cea de-a cincizecea aniversare a independenţei sale, primindu-şi fostul colonizator, Belgia. “Regele Albert al II-lea soseşte la Kinshasa într-o ţară fără vlagă dar convalescentă, în picioare, încercând să se desfacă din beteala războiului şi îmbrăcându-se, în ciuda a orice cu bibelouri festive ”, notează în Le Soir scriitorul şi dramaturgul congolez Lye Yoka, care aminteşte de asemenea că atmosfera este umbrită de moartea recentă a unui militant al drepturilor omului, Floribert Chebeya.

Cadrul acestor celebrări depăşeşte totuşi relaţia între belgieni şi congolezi. Căci această ţară “încarnează multe din problemele istorice şi contemporane ale Africii”, aminteşte The Independent. Cotidianul britanic aminteşte susţinerea de către Occident a dictatorului Mobutu în timpul Războiului Rece, războiul civil care a cauzat moartea de 3 milioane de persoane din 1998 în 2003 şi “blestemul" resurselor naturale obiect a numeroase râvne ale străinilor.

După 50 de ani de independenţă, a venit momentul pentru Belgia, pentru Europa şi Occident să facă bilanţul. “Analiza este cunoscută, remarcă De Standaard. Colonialismul duce la dezunificarea structurilor indigene, Belgia nu i-a pregătit pe congolezi pentru o independenţă prea rapidă şi apoi a făcut orice pentru a-şi păstra amprenta economică asupra fostei colonii”. Dar astăzo, mai adaugă cotidianul flamand, “colonializarea este terminată, ca şi Războiul rece, iar viitorul începe în fiecare zi. Dacă Nelson Mandela ar fi zăbovit asupra trecutului apartheid-ului, ţara sa ar fi devenit o ruină şi n-ar fi putut organiza niciodată Campionatul Mondial de fotbal. Este foarte colonialist să te gândeşti că 50 de ani mai târziu, colonialismul împiedică renaşterea congoleză. Această renaştere este posibilă, dar va depinde în primul rând de clasa politică congoleză şi de populaţie.”

Scriitorul Lye Yoka identifică dinspre partea sa “două provocări esenţiale: cel pentru care RDC se afirmă ca o putere regională echilibrată şi deci respectată şi respectabilă. Cel, în schimb, al unei foste puteri coloniale reconvertită în partener fără complexe pentru că s-a împăcat cu sine însuşi, în ciuda iredentismelor şi împăcată cu ambiţiile unei Europe altfel socială şi ospitalieră”. Europa, totuşi nu mai este singură pe teren: “Belgienii îşi dau seama de faptul că fosta lor colonie îşi iai locul de putere emergentă, constată Le Soir. O majoritate a ţărilor din Africa vor fi prezente lângă ea, [ca şi] o personalitate ca Lula din Brazilia, pentru care preşedintele Kabila simte o mare admiraţie”. La urma urmei, consideră The Independent,cea mai bună speranţă pentru Congo este cooperarea regională. Congo este un dezastru african. Doar Africa va fi capabilă să ofere poporului său care suferă de mult şansa unui viitor mai bun”.