Aproximativ 25 000 greci au protestat împotriva vizitei Angelei Merkel, cancelarul german, la Atena, prima vizită de la începutul crizei din zona euro. Pentru aceşti manifestanţi, nici umbră de îndoială: vinovatul pentru situaţia lor este Germania, acest nou Reich acuzat de le a sângera ţara. Au fost fluturate steaguri naziste, câţiva manifestanţi purtau chiar uniforma Wehrmacht-ului.

Această demonstraţie, care nu este prima de la începutul crizei greceşti (Merkel a fost adeseori caricaturizată drept Hitler), este interesantă fiindcă dezvăluie o anumită mentalitate. Pentru că oricât aţi căuta în celelalte ţări cu greutăţi financiare, fie în Portugalia, Irlanda, Spania, Italia sau Cipru, nicăieri nu veţi găsi asemenea demonstraţii delirante de germanofobie.

Iată în ce Grecia se distinge radical de partenerii săi: o parte a populaţiei, desigur încurajată de politicienii săi, preferă mai degrabă să arunce vina pentru problemele ei pe străini decât să-şi pună întrebări despre sine-însăşi. Este adevărat că expresia ţap ispăşitor vine din greaca veche "ţap pentru Azazel". Astfel, în primăvara anului 2010, viceprim-ministrul grec, socialistul Teodor Pangalos, a reamintit că Germania nu şi-a plătit niciodată datoriile de război în urma ocupaţiei nazistă a ţării. În luna decembrie a aceluiaşi an, secretarul de stat pentru finanţe, Filipos Sahinidis, a pus o cifră pe datoriile germane faţă de ţara sa: 162 de miliarde de euro. Pe scurt, Germania trebuie să plătească pentru a ajuta Grecia, fiindcă ea este cea datoare.

Grecii nu-şi admit vina

După trei ani de criză, o parte a societăţii greceşti refuză deci să admită că ea este singura vinovată pentru situaţie. Nimeni nu a impus grecilor unul dintre statele cele mai corupte de pe planetă. Nimeni nu i-a obligat să cheltuiască în mod delirant pe bugetul militar, să scutească de impozite clerul şi armatorii, să lase majoritatea populaţiei să fraudeze fiscul, să mintă pentru a se putea califica pentru zona euro, să se îndatoreze până peste cap, să lase în derivă, să nu profite de ratele de dobândă joase pentru a investi în economia lor, etc., etc. Am putea reproşa europenilor de a fi închis ochii asupra acestor derive de toţi cunoscute. Dar grecii nu sunt nişte copii inocenţi.

Acum că pieţele au pârjolit tot ceea ce au vrut, grecii trebuie să plătească nota. Este neplăcut, nimeni nu contestă acest fapt. Nimeni nu contestă nici faptul că leacul nu este aplicat cu o mână uşoară, dar zona euro nu are experienţa acestui gen de situaţie şi a făcut probabil greşeli cerând prea mult de la o ţară lipsită de stat. Ca şi Germania, care, ezitând să ajute Grecia la începutul crizei, a contribuit probabil la agravarea situaţiei.

Nimeni nu doreşte ca grecii să părăsească zona euro

Dar zona euro şi Germania au răspuns până la urmă prezent: 240 de miliarde de euro de ajutor (sub formă de împrumuturi), care au permis Greciei să-şi onoreze plăţile, la care se adaugă peste 50 de miliarde în obligaţiuni greceşti răscumpărate de Banca Centrală Europeană, plus cea mai mare restructurare de datorii din istoria modernă, 15 miliarde de euro de ajutoare financiare pe termen de doi ani, şi o asistenţă tehnică (europeană şi bilaterală inclusiv germană) fără precedent pentru a ajuta la construcţia unui stat modern, etc.

Alternativa? Nu există niciuna mai puţin dureroasă. Grecii, în marea lor majoritate, de altfel nu doresc să părăsească zona euro, fiindcă ştiu că un faliment ar fi infinit mai dureros decât tratamentul la care sunt acum supuşi.

Prin vizita ei la Atena, într-un gest spectaculos, cancelarul recunoaşte eforturile depuse de guvernul Samaras şi exprimă astfel că nu (mai?) doreşte ieşirea Greciei din zona euro, pe când opinia publică germană este larg favorabilă acestei idei. Deci a flutura steaguri naziste nu este doar un act nedemn, ci de-a dreptul imbecil şi nu poate decât învenina situaţia: germanilor, a căror democraţie este una dintre cele mai exemplare din lume, nu le va place să li se reamintească de nazism de către o ţară care nu este nicidecum un exemplu de democraţie. Ne putem alina cu faptul că în definitiv nu au fost decât 25 000 de manifestanţi şi câţiva cretini fluturând steaguri naziste (într-o ţară care a trimis o mică formaţiune neo-nazistă în Parlament, este destul de ironic!). Cel puţin această situaţie ar trebui să încurajeze Grecia să se doteze cu o legislaţie care să pedepsească acest gen de incitare la ură.