Alegeți o limbă
Britanicul de clasă medie o avea el o imagine perimată, stereotip a Suediei? Vai, trebuie să mărturisesc că da. Este ceea ce am descoperit scriind o carte despre un om pe care nu l-am întâlnit niciodată. Înainte de a ne părăsi, mult prea devreme, la vârsta de 50 de ani, în 2004, Stieg Larsson a semnat o trilogie poliţistă excepţională [Millennium] al cărui prim volum se numea Bărbaţi care urăsc femeile-trei cărţi care continuă să bată toate recordurile de vânzări în lumea întreagă cu diferitele lor traduceri.
Când, pentru a scrie cartea mea, am evocat viaţa şi munca lui Stieg Larsson cu alţi autori britanici, am avut în mod sistematic dreptul la aceeaşi imagine a Suediei: ţara magazinului IKEA, a antrenorilor de fotbal, a formaţiei Abba şi a libertăţii sexuale absolute, această ultimă evocare însoţită mereu de un surâs invidios. Am auzit de asemenea, din gura altor non-suedezi un stereotip intelectual mai respectabil, cel al unei ţări admirate pentru Ingmar Bergman şi social-democraţia sa.
O viziune paranoică asupra Suediei
Recent am fost invitat să particip la un colocviu intitulat “Stieg Larsson şi literatura poliţistă suedeză”, prezidat de ambasador. Printre eminenţii mei confraţi prezenţi, unul dintre cei mai mari autori nordici, marele Håkan Nesser, creatorul personajului comisarului Van Veeteren, ca şi Johan Theorin, căruia angoasantul Skummtimmen [Ora tulbure] i-a adus prestigiosul Premiu Award al Crime Writers Association anul trecut, şi editoarea lui Stieg Larsson, Eva Gedin.
Pe scenă era o căldură sufocantă, dar temperatura a crescut şi mai mult când a apărut imaginea foarte sumbră a Suediei, aşa cum era descrisă în operele lui Stieg Larsson (în care corupţia nu scuteşte niciun strat al puterii, de la justiţie, la poliţie şi la serviciile secrete, trecând printre centrele psihiatrice), este amplu contestată.
Prin privirea lui Stieg Larsson, cititorul străin descoperă o imagine negativă şi necunoscută a Suediei. “Suedia lui Stieg Larsson nu are nimic în comun cu Suedia pe care o cunosc”, spune Håkan Nesser. “Dar dacă săpaţi mai profund, devine mai sumbră mai devreme sau mai târziu. Oricare ar fi soarele sau ţara în care săpaţi”. Nu aderă el deci la viziunea paranoică a Suediei lui Stieg Larsson? “Nu e vorba de asta. Aş spune că Stieg a scris cărţile luându-şi câteva libertăţi artistice. Pe de-o parte, era mai implcat în ungherele cele mai secrete ale societăţii suedeze decât mine, acolo unde indivizii cei mai stimaţi şi cei mai puternici sunt de asemenea şi cei mai mari bandiţi”. Zâmbeşte. “Şi bineînţeles, este plăcut să citeşti poveşti despre teoria complotului, este apărarea săracului. Face plăcere să vezi decăderea unui vecin putred de bogat, nu?”
Stieg Larsson s-a concentrat pe micile tertipuri din politică
Mai flegmatic decât Nesser, Johan Theorin arată mai departe bunăvoinţă pentru Suedia lui Stieg Larsson. “Caracterele protagoniştilor, sexualitatea şi violenţa sunt bineînţeles exacerbate. Am avut deja ocazia să întâlnesc bărbaţi care te făceau să te gândeşti la Mikael Blomkvist [jurnalistul erou al sagăi], dar n-am auzit niciodată vorbindu-se de cineva în Suedia aşa de terifiant ca Lisbeth Salander [celălalt personaj principal, tânăra femeie autistă genială şi ultra violentă]”. Scriitorul surâde şi continuă: “Scriitorul Anthony Burgess susţinea că scandinavii erau, din lumea întreagă, poporul cel mai stăpân pe situaţie. Şi el a mers peste tot, deci ştia despre ce vorbeşte. Îl asocia cumva faptului că scandinavii nu cred în Dumnezeu!” “Suedezii au încredere de bună voie în ceilalţi, şi au încredere în ei. Or Stieg Larsson făcea parte din această presă care scrutează constant problemele statului, deci s-a concentrat poate pe micile nereguli din politică în loc să vadă că, în ansamblu, totul mergea mai degrabă bine”.
Risc şi pun o întrebare: idealul social-democrat sună poate dogit în opera lui Stieg Larsson, dar mai există într-o lume reală? Johan Theorin ezită. “Într-un an electoral precum acesta, vom alege un nou guvern în septembrie, idealul social-democrat reface terenul, chiar dacă, până la urmă, trebuie să recunoaştem că Suedia rămâne o ţară foarte echitabilă în ceea ce priveşte accesul la sistemul medical şi la învăţământul superior. În acelaşi timp, este clar că ţara a devenit o ţară capitalistă ca oricare alta”. Când îi întreb pe Håkan Nesser şi pe Johan Theorin dacă suedezii sunt mândri de Stieg Larsson, Håkan Nesser afişează celebrul său surâs forţat şi răspunde : “Da, dar oamenii vor iubi mereu un autor de cărţi poliţiste de stânga precum Stieg. Şi apoi oamenii sunt mandri şi de grupul Abba, ceea ce este mai rău”
