Alegeți o limbă
"Cei care au văzut filmul "The Grey Zone" (Zona Gri), un film apărut în anul 2001 şi regizat de Tim Blake Nelson, îşi aduc probabil aminte că zona gri era o cameră dintre viaţă şi moarte, una în care deţinuţii de la Auschwitz erau pregătiţi pentru a fi gazaţi". Într-un reportaj sincer şi fără menajamente, Octavian Ţâcu, jurnalist la cotidianul Timpul, dar şi profesor universitar la Chişinău, campion naţional de box într-o altă viaţă, descrie o ţară aflată parcă în aşteptare...într-o zonă gri. Comparaţia este electrizantă şi tristă, în acelaşi timp.
"Din 1994, Belarus este un stat cu regim dictatorial, „…ultima dictatură adevărată din inima Europei”, cum consideră liderii occidentali. Nu puteam rata ocazia de a vizita această ţară, aflată la doar trei ore de mers cu trenul de Vilnius. Ultima oară am fost aici în 1998, când am boxat la Campionatul European. Mi s-a părut atunci o ţară ca oricare alta din spaţiul sovietic - nici mai bună, nici mai rea în comparaţie cu R. Moldova, Ucraina sau Rusia. Acum m-am dus să o văd cu alţi ochi. Am folosit avantajul de a fi moldovean cu două paşapoarte, cu cel românesc ieşind liber din Lituania, iar cu cel moldovenesc intrând nestingherit în Belarus. Aveam impresia că merg în Transnistria, aceleaşi uniforme sovietice verzi, aceleaşi cupoane de imigrare pentru completare, aceleaşi priviri bănuitoare, chiar și grănicerii parcă aveau aceleaşi feţe".
Jurnalistul crede că, pe undeva, comparaţia cu Moldova ar avea de pierdut:"Le-am zis prietenilor mei belaruşi că ei sunt mai nefericiţi decât erau în perioada sovietică. Cel puţin, atunci nu ştiam cum trăia lumea în Occident şi eram convinşi că trăim în „…cel mai democratic, bogat şi puternic stat din lume”. Acum ei călătoresc în Polonia şi Lituania, unde merg după cumpărături şi fac facultăţi, iar Uniunea Europeană exercită o atracţie constantă asupra existenţei lor. Nu cred că liniştea de cimitir va mai dura mult, ar fi un nonsens, şi vor veni timpuri când belaruşii vor putea asculta „Leapis Trubeţkoi” la ei acasă, în Minsk, Gomel sau Moghiliov. Pentru că acum o pot face doar la Kiev, Varşovia sau Vilnius. Batiuşka le-a interzis băieţilor de la cea mai populară trupă belarusă să trăiască şi să cânte la ei acasă".
Citiţi textul integral pe site-ul Timpul.
