În curând, va trebui să ne scuzăm pentru ceea ce suntem. Mai multe ţări din Europa privesc îngrijorate apropierea scadenţei fatidice din 2014, anul în care bulgarii şi românii nu vor mai avea în mod oficial nicio restricţie în a pretinde la piaţa muncii în alte ţări ale Uniunii Europene. Unii îşi imaginează deja chinul depus pentru a-i împiedica, făcând din aceştia, poate, definitiv, cetăţeni europeni de categoria a doua.

Ideea Olandei, de a repara "eroarea" aderării premature a Bucureştiului şi a Sofiei, în 2007, încercând, cel puţin, să le bareze drumul spre spaţiul Schengen, de liberă circulaţie, a găsit un sprijin viguros în ţări ca Germania, Belgia şi Finlanda. Prin campania sa împotriva romilor, însoţită de o neîncredere acută în bulgari şi români în general, Franţa şi-a adus şi ea contribuţia.

Însă cea care a formulat clar ce se află în mintea tuturor este Marea Britanie: ca Sofia şi Bucureşti să rămână în UE de formă (până la urmă este imposibil să-i expulzezi din UE), însă cetăţenii care provin din ţările respective să fie supuşi unui nou regim de vize. O măsură care, dintr-o lovitură, va face să dispară neîncrederea olandezilor asupra eradicării frontierelor interne, dezgustul francezilor faţă de romii străini şi frica britanicilor de a se vedea deposedaţi de muncile lor penibile şi prost plătite.

Două luni de reflecţie, nimic de semnalat

Coincidenţa temporală a două evenimente fără echivoc nu este deloc un hazard. În 7 octombrie, Theresa May, ministrul britanic de Interne, a rupt literalmente principalul contract european, care stipulează libera circulaţie a persoanelor, propunând ca acest drept să fie suprimat pentru cei care provin "din anumite ţări". Era clar pentru toţi că este vorba de România şi Bulgaria.

A doua zi, eurodeputatul bulgar Ivaïlo Kalfine (Partidul Socialist) a făcut public răspunsul comisarului pentru Ocuparea forței de muncă, afaceri sociale şi incluziune, László Andor, la cererea sa din 11 iulie trecut, de a se ocupa de discriminările al căror obiect sunt bulgarii şi românii din Marea Britanie. "Nimic de semnalat", este, în rezumat, concluzia executivului de la Bruxelles, după două luni de reflecţie asupra subiectului.

Totuşi, faptele vorbesc de la sine, este suficient să accepţi să priveşti realitatea în faţă. De la începutul anului, Londra a pus în mişcare formidabila sa maşină birocratică pentru a încurca paşii candidaţilor străini la locuri de muncă britanice, făcând astfel ca procedura să dureze mai mult de şase luni, lunile reglementare, şi trimiţând inexorabil bulgarii şi românii în meandrele muncii la negru.

Marea Britanie este una dintre cele zece ţări care au cerut o amânare maximă de şapte ani pentru deschiderea pieţei muncii pentru ultimele două ţări intrate în UE. Motivul? Sosirea masivă de români şi bulgari ar ameninţa să destabilizeze piaţa britanică. Potrivit Eurostat, aproximativ cinci milioane de străini lucrează pe solul britanic, dintre care doar 15 000 ar fi bulgari.

Mai mulţi analişti consideră că sunt, de fapt, cu mult mai numeroşi dar este puţin probabil ca o ţară locuită de 63 de milioane de locuitori să perceapă prezenţa lor ca pe o greutate de nesuportat. Obligaţi să lucreze prin propriile mijloace, adică să accepte plăţi inferioare salariului minim legal şi necotizând la nicio casă de asigurări de sănătate, ei nu fac concurenţă decât altor imigranţi mizerabili.

Un nou orizont

O recentă anchetă a BBC a dezvăluit dedesubturile acestui sistem, filmând cu camera ascunsă necazurile unei femei de serviciu originară din România. În clipa în care aceasta întreabă de ce este plătită de trei ori mai puţin decât obligaţia legală minimă pe oră, angajata agenţiei de muncă rupe contractul făcut şi o aruncă în stradă.

Din punctul de vedere al bulgarilor cinstiţi, această discriminare este chiar dublată, pentru că Europa îi pedepseşte pentru suferinţele lor chiar în Bulgaria. Se încearcă chiar şi închiderea singurei ieşiri posibile din criza acestor ultimi 20 de ani, adică terminalul plecărilor din aeroportul din Sofia – simbol al speranţei că viaţa, oricât de proastă ar fi ea acasă, poate fi luată de la capăt sub alte orizonturi mai clemente.

Închiderea frontierelor nu va rata naşterea sentimentelor antieuropene în ţară, adâncind în acelaşi timp problemele sale interne. Orizontul noilor imigranţi potenţiali se va îndepărta în mod logic spre ţările din Lumea Nouă, dar cum vom mai putea vorbi atunci despre identitatea şi forţa noii Europe?

Este evident că bulgarii trebuie, în primul rând, să-şi dirijeze furia către conducătorii lor, care nu poartă doar responsabilitatea nefericirii lor în ţară, ci şi cea a proastei lor imagini în lume. Primul nostru ministru Boïko Borissov, care şi-a pierdut aura de om providenţial în străinătate, ar putea să-l întrebe eventual pe omologul său britanic David Cameron dacă aşa vede el relaţia lor amicală, atât de bine scoasă în evidenţă în 7 august trecut la Londra. Nu erau ei în stadiul tutuitului? "Ne-am pus de acord cu David...", "I-am spus lui David...", se dădea mare Borissov după vizita sa în reşedinţa din Downing Street. Să ridice acum receptorul şi să-i zică: "Ascultă David, m-am săturat".