Consiliul European: Spectrul salvării spaniole

Cancelarul german Angela Merkel și premierul spaniol Mariano Rajoy.
Cancelarul german Angela Merkel și premierul spaniol Mariano Rajoy.
19 octombrie 2012 – El Periódico de Catalunya (Barcelona)

Uniunea bancară asupra căreia s-au pus de acord conducătorii europeni pe 18 octombrie nu este decât un element al unui joc mai larg care presupune şi controlul bugetelor naţionale şi rolul BCE. Iar scopul manevreleor este de a şti dacă şi când Spania va cere ajutor.

Se va hotărî premierul Mariano Rajoy să solicite în timpul summitului european, care a început ieri [18 octombrie] la Bruxelles, a doua salvare a economiei spaniole? Era întrebarea de un milion. Cu riscul că va trebui să rectific, am lansat pariul că nu o va face.

Motivul nu este, după părerea mea, cum se spune de multe ori, că Mariano Rajoy ar fi un indecis care se lasă la mâna hazardului. Motivul mai plauzibil este că a ştiut să înţeleagă că salvarea are multe dintr-un joc de poker, un joc în care trebuie să ştie să ascundă şi să-şi joace bine cartea şi să-i oblige pe ceilalţi jucători să şi le arate pe ale lor. Şi vă asigur că nu se vor arăta în acest summit.

Afacerile unora, interesele altora

Mulţi oameni în Spania, mai ales elitele financiare, cred că nu este nicio carte de jucat şi că mai adecvat este să se ceară salvarea. Lăsând la o parte faptul că mulţi dintre ei apără salvarea pentru că îi avantajează în afacerile lor şi stiu că nu vor plăti condiţiile, Spania are o carte de jucat.

Chiar dacă există motive pentru a critica Guvernul pentru forma în care gestionează criza, lăsaţi-mă să ridic sabia în apărarea lui de data aceasta. Mariano Rajoy a înţeles că e în joc datorită cărţii salvării, dar că înainte de a o arăta trebuie să-i forţeze pe ceilalţi jucători să şi le arate pe ale lor; uniunea bancară europeană, noul fond de salvare, intervenţia BCE, sau controlul asupra bugetelor naţionale.

Germania nu vrea să joace cartea uniunii bancare (posibil pentru că băncile sale sunt precum o brânză gruyère) şi preferă să o joace pe cea a controlului guvernelor naţionale din partea unui superministru european. Franţa se opune pentru nu vrea hegemonia germană şi cere mai întâi uniunea bancară. În acest nou război franco-prusac, loviturile între ei sunt date pe spatele nostru.

Partidă de poker

De fapt, prima de risc ridicată a datoriei spaniole, adică supracostul pe care Trezoreria spaniolă trebuie să-l plătească pentru a se finanţa, nu se datorează doar bolii spaniole, ci şi acestui război franco-prusac care ameninţă euro. O parte din acest supracost răspunde temerii investitorilor că euro se va prăbuşi până la urmă. După cum am văzut, după ce Mario Draghi a spus că BCE va face tot ce este necesar pentru a salva euro, prima de risc spaniolă a tot coborât. Un indiciu clar al efectului contagios al euro.

Dar chiar dacă BCE spune că este dispusă să intervină, susţine că trebuie să i-o ceară interesaţii. E ca şi cum un spital public, a cărei funcţie este să acţioneze independent în cazuri de infecţie contagioasă, ar susţine că pentru a o face trebuie să i-o ceară chiar infectaţii. Ceva fără sens. Pe de altă parte, încă nu se ştie cum va funcţiona noul fond european de salvare şi ce capacitate de acţiune va avea.

Cum am spus, suntem în faţa unui complex joc de poker. Spania nu trebuie să-şi arate cartea până când ceilalţi nu au făcut-o. Dar asta nu se va întâmpla la acest summit.

Factual or translation error? Tell us.