"Europa vrea pensionari la 70 de ani", anunţă Diario de Noticias pe prima sa pagină. In 7 iulie, Comisia Europeană a prezentat o carte verde care detaliază recomandările acesteia către State asupra problemei finanţării pensiilor. "Executivul european cere o creştere a vârstei la care cetăţenii vor înceta munca şi vor primi o pensie, pentru a evita explozia sistemului actual", explică Le Figaro. Citat de către cotidianul parizian, Comisarul european pentru Muncă, Laszlo Andor, explică faptul că serviciile sale "cheamă Statele la promovarea unei mai lungi vieţi active. Ele trebuie să pregătească din timp ajustarea sistemelor lor de pensii la demografia ţărilor lor".

In 50 de ani nu vor fi mai fi decât 2 persoane capabile de a munci pentru a finanţa pensia unei persoane de mai mult de 65 de ani, aminteşte co-directorul ziarului El Periodico de Catalunya, Juancho Dumall. In acest sens, "criza structurală a ajuns din urmă criza economică". In faţa acesteia, scrie acesta, "social-democraţia va trebui să stabilească un plan de lucru ceva mai încurajant", căci "nu există nici un sens economic în ideea că muncitorii vor pleca mai târziu la pensie în timp ce tinerii au probleme în a penetra pe piaţa muncii". Observând situaţia spaniolă, unde numărul de absolvenţi de universităţi fără locuri de muncă s-a dublat în ultimii doi ani, Juancho Dumall aminteşte că "dreptul la o pensie decentă este unul din stâlpii Statului-providenţă pe care l-am construit atât de greu. Ar fi dureros ca aceste măsuri să ne conducă la proletarizare şi la pierderea drepturilor sociale".

Prezentându-şi recomandările, "executivul european calcă pe vârful picioarelor", notează Le Figaro. Căci "pensiile fac parte din competenţele naţionale, de care Uniunea Europeană nu încetează să se intereseze, chiar dacă este vorba de piaţa internă sau de non-discriminare la locul de muncă". Dar Bruxelles pare să fi găsit o manieră de a acţiona asupra subiectului, punând exact această întrebare şi în document: "Trebuie oare să introducem în sistemul de pensii mecanisme de reamenajare automatică a evoluţiei demografice, pentru a echilibra timpul petrecut la locul de muncă şi timpul petrecut la pensie? Care este rolul pe care UE l-ar putea juca în acest sens?"

"A împinge vârsta de ieşire la pensie şi a reduce pensiile sunt probabil măsurile cele mai nepopulare pe care le poate lua un guvern european pentru a-şi stabiliza finanţele publice", reacţionează Tony Barber pe blogul său de pe site-ul Financial Times. "Iată cum se explică de ce responsabilii politici ai Uniunii Europene se interesează din ce în ce mai mult la de-politizarea problemei pensiilor, introducând în sistemele de pensii modificări automatice care nu sunt supuse la acerbe şi infinite lupte politice. Totuşi, previne ziaristul*, nu există alternative la soluţiile găsite de către libera dezbatere politică, şi, pe moment, de conflict. Soluţiile vor fi probabil temporare, iar eforturile, din ce în ce mai solicitate. Dar acesta este preţul care trebuie plătit pentru a trăi într-o societate deschisă. Nu puteţi depolitiza chiar totul*".