Noii candidaţii pentru aderarea la Uniunea Europeană se trezesc devreme. Nici nu a dispărut bine ceaţa dimineţii că sute de moldoveni, tineri în marea majoritate, se adună în faţa consulatului român de la Chişinău, capitala Republicii Moldova, ţara cea mai săracă din Europa. Denis Rotari, îmbrăcat cu un tricou albastru deschis şi având un dragon tatuat pe cot, este zidar. Dragostea este cea care l-a împins până acolo. “Am nevoie de bani pentru nuntă”, spune tânărul de 21 de ani. Ca toţi cei care stau la coadă, tocmai a cerut un paşaport românesc. Ceea ce este sinonim cu speranţa, aceea de a găsi o slujbă, ca mână de lucru ieftină, nu contează unde între Roma şi Lisabona.

Un milion de moldoveni au întors deja spatele patriei lor, al cărui PIB pe cap de locuitor corespunde celui al Sudanului. Îşi închiriază serviciile în străinătate, cel mai des la negru. Aproape 120 000 din 3,6 milioane au acum un paşaport al vecinului şi mai bine de 800 000 aşteaptă să le fie acceptată cererea de guvernul roman. Pentru a gestiona aceste probleme, ministerul român al Afacerilor Externe a deschis două noi consulate la Bălţi şi Cahul – pe cheltuielile UE.

Moldovenii intră în UE pe uşa din dos

Calculul este următorul: preşedintele român Trăian Băsescu, de orientare naţionalo-patriotică, vrea să îngroaşe rândurile supuşilor săi şi a acceptat ca numărul naturalizărilor să depăşească 10.000 pe lună, anul acesta. Astfel, într-o Uniune sătulă de aderări, şi fără un singur referendum, fără aprobarea de la Bruxelles, berlin sau paris, o lărgire pe ascuns se derulează. Moldovenii votează cu picioarele şi intră pe uşa din dos în Uniunea, paradis economic.

De când la Chişinău, “Alianţa pentru integrare europeană” a alungat de la putere comuniştii pro-ruşi în 2009, România a lansat ofensiva naturalizării asupra micului său vecin. Bucureştiul sponsorizează formarea funcţionarilor ministerului moldovenesc al Afacerilor Externe în “integrarea euro-atlantică” şi finanţează traducerea legilor UE. Chiar dacă ea însăşi este grav afectată de criza financiară, România a acordat anul trecut credite generoase vecinului său. Sârma ghimpată de la frontieră a fost demontată, şi din toamnă, locuitorii zonei tranfrontaliere de 30 de kilometric pt chiar să intre în românia fără viză.

“Acelaşi popor care are dreptul la unitate şi la un viitor comun”

Cu siguranţă, românii şi moldovenii trăiesc în două state distincte, “dar nu suntem decât un singur popor, şi acest popor are dreptul la unitate şi la un viitor comun”, a afirmat Băsescu, care visează la o Românie Mare, o resuscitare a României mari cu frontierele din 1918 până în 1940, care îngloba Moldova. Avansurile românilor au totul pentru a fi pe placul noilor autorităţilor moldovene. 9 din 53 deputaţi ai coaliţiei guvernamentale dispun de altfel de un paşaport românesc. În persoana lui Mihai Ghimpu, preşedintele în exerciţiu, este un unionist care se găseşte în vârful statului. Dorin Chirtoaca, primar şi nepot al lui Ghimpu, loveşte şi el : “Românii şi moldovenii sunt strâns legaţi, precum nemţii de bavarezi”. Ideea de existenţă a unui stat aparte ar fi “o iluzie a puterii sovietice”.

Pe drept cuvânt, o uniune cu România, al doilea stat cel mai sărac din UE după Bulgaria, nu pare deloc să seducă majoritatea populaţiei moldovene. Potrivit sondajelor, două sferturi dintre ei doresc să intre în Uniune, dar doar 2% se consideră români. De altfel, cum spunea zidarul în faţa consulatului român: “Cu paşaportul vreau doar să merg mai departe, în Vest. De România nu-mi pasă”. Vărul său lucrează deja la Madrid într-un abator. În martie 2011, când România va intra în spaţiul Schengen, sutele de mii de moldoveni titulari ai paşapoartelor româneşti vor putea în sfârşit să se deplaseze liber în UE.

Aşteptând, valul migrator a atras atenţia Bruxelles-ului. Populiştii de dreapta se grăbesc să scoată un profit de aici. Andreas Mölzer, deputat european al FPÖ, dreapta populară austriacă, a cerut Comisiei Europene să ia o poziţie asupra posibilităţilor de a pune capăt acţiunilor românilor. “Pentru Germania, nu este însă niciun motiv de îngrijorare”, explică Manfred Grund, deputat CDU al Bundestag. “Majoritatea se instalează doar în Italia şi Spania”.