Liderii UE au de lucru. Criza financiară a determinat multe state europene să adopte planuri naţionale de redresare şi să participe la efortul colectiv de a salva Grecia, în timp ce UE este ameninţată de concurenţa altor economii mai dinamice, care produc mai mult la costuri mai mici.

Vestea bună este că politicienii nu trec peste problema încălzirii globale. Vestea proastă este că planurile lor nu rezistă la o privire mai amănunţită. Studii recente arată că politica europeană 20-20-20, de a reduce până în 2020 emisiile de gaze cu efect de seră cu 20% faţă de nivelul anului 1990 (şi a atinge un procentaj de 20% de energie din surse regenerabile), va costa sute de miliarde de euro pentru profituri foarte mici. Numai în Marea Britanie, această iniţiativă va costa 35 de miliarde de euro pe an.

Cum demonstrează o analiză efectuată de Richard Tol, un economist specializat în costul încălzirii globale, orice proiect regional de a reduce emisiile de carbon nu va avea decât un impact limitat asupra nivelului de poluare şi creşterii temperaturilor la scară mondială. Ceea ce nu înseamnă că este inutil de a realiza aceste proiecte, dar este esenţial de a le înmulţi.

Obiectivul de 20 % de energie reciclabilă agravează situaţia

Uniunea Europeană a afirmat recent că ar costa 46 miliarde de euro pe an pentru a-şi atinge obiectivul. Această cifră este ridicol de optimistă. Bazându-se pe modele economice mai fiabile, chiar dacă politicienii îşi respectă strict angajamentele, costul acestei politici va atinge un minim de 106 de miliarde de euro. Fără a mai menţiona faptul că Europa greşeşte. De fapt, n-a făcut decât să înrăutăţească situaţia adăugând constrângeri şi complicaţii administrative, în special cu acest obiectiv de 20% din energie din surse regenerabile. Este costisitor, deoarece sursele de energie "verzi", ca vântul sau soarele, sunt mai scumpe decât înlocuirea cărbunelui cu gaz. Prin urmare, este probabil ca factura efectivă a acestei politici europene să depăşească 200 de miliarde de euro.

În studiulsău, comandat de [Copenhagen Consensus Centre](http://www.copenhagenconsensus.com/CCC Home Page.aspx), Tol a estimat beneficiul economic net al acestei politici. Bazat pe o estimare convenţională potrivit căreia o tonă de dioxid de carbon costă aproximativ 7 dolari, această politică ar trebui să aducă doar 6,8 miliarde de euro. Cu alte cuvinte, fiecare euro cheltuit va genera doar trei centime de profituri. Conform calculelor mele, până la sfârşitul secolului, politica europeană va fi contribuit la reducerea creşterii temperaturii de 0,05 de grade, o diferenţă abia măsurabilă.

Europa ar trebui să investească mai degrabă în energiile verzi

Tragedia în această poveste este că UE ar putea face mai mult, pentru ea şi pentru restul lumii. Ar costa mai puţin de zece miliarde de euro pe an pentru a reduce la jumătate impactul malariei în lume, pentru a furniza micronutriţi (de exemplu vitamina A şi zinc) la 80% din copiii care suferă de malnutriţie şi pentru a preveni moartea de tuberculoză a milioane de oameni.

Liderii UE nu ar trebui să renunţe la lupta împotriva încălzirii globale. Totuşi, în loc de a risipi sume imense în politici inutile, ar face mai bine să investească în dezvoltarea energiilor verzi. Este atât de scump de a reduce emisiile de carbon deoarece alternativele ecologice nu sunt încă gata de a înlocui petrolul şi ceilalţi combustibili fosili. Prin investiţii în cercetare şi dezvoltare ar fi posibil să ieşim din impasul mondial asupra încălzirii globale. Dacă lumea ar dispune de surse de energie verzi şi ieftine, toată lumea – inclusiv China şi India – ar cumpăra, şi emisiile de carbon s-ar reduce în mod semnificativ pe termen lung.

Europa nu trebuie să se încăpăţâneze pe o cale care sfidează logica economică. Ea pare totuşi determinată să persiste în greşeală. Comisia Europeană intenţionează să întărească obiectivul ei de a reduce emisiile de carbon fixându-l la 30% sub nivelurile din 1990, ceea ce potrivit lui Tol ar costa peste 440 de miliarde de euro, fie dublu faţă de proiectul actual. Efectul acestei politici pe următorii 90 ani ar fi de a diminua temperatura globală cu o sutime de grad suplimentară. Planurile de a reduce emisiile de carbon costisitoare şi prost concepute, cum ar fi cel al Uniunii Europene, vor provoca dificultăţi economice grave şi tensiuni politice pentru un rezultat nesemnificativ asupra încălzirii globale.