România în boxa acuzaţilor

Împotmolită în polemici interne asupra viitorului organismului său anti-corupţie, Bucureştiul este aspru criticat de Bruxelles. Românii sunt ei trataţi mai rău decât bulgarii, ceilalţi codaşi ? se întreabă mass-media locală.

Publicat pe 21 iulie 2010 la 15:34

În ultimul său raport privind situaţia Justiţiei din România şi Bulgaria, publicat în 20 iulie, Comisia Europeană laudă progresele Bulgariei şi arată Bucureştiul cu degetul. Bruxelles critică în special Senatul român, vinovat de a fi "mutilat legea asupra Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI)". În iunie, această adunare a redus competenţele instituţiei, până atunci însărcinată cu verificarea declaraţiilor de averi ale înalţilor demnitari români şi, la nevoie, de a intenta urmărire penală. Nici un act al dramei jucată la Bucureşti nu este pe gustul Comisiei: nici faptul că Curtea Constituţională a decis ca fiind neconstituţională legea stabilind normele de funcţionare a ANI, nici că legea votată în iunie face din ANI o simplă marionetă, eliminându-i o mare parte din funcţii. În plus, Comisia a condamnat sever faptul că mai mulţi parlamentari şi foşti parlamentari români, acuzaţi de corupţie, nu au ajuns încă în faţa judecătorilor, sau că procesele lor durează prea mult.

"Agenţia Naţională de Integritate nu este o instituţie care să se regăsească în foarte multe dintre statele membre ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, reducerea competenţelor ANI a stârnit reacţia dură a Comisiei Europene", se miră Adevărul. "Dacă alţii au mai puţină corupţie fără ANI, de ce UE face atâta scandal ?" În timp ce Curtea Constituţională a fost din nou sesizată în legătură cu legea asupra ANI, de data aceasta de către preşedintele Traian Băsescu în persoană, ziarul constată că "dacă în România se fură cu acte în regulă, evident e dificil să mai găseşti vreo urmă de corupţie". Adevărul se întreabă unde este sediul corupţiei în România : "răspunsul vine din natura specială a corupţiei în România. La noi, în 20 de ani, s-a dezvoltat un sistem prin care corupţia devine un fenomen legal".

Şi totuşi, scrie Gândul, "Traian Băsescu a fost scos din sărite de menţiunea din raport conform cărei România nu şi-a respectat angajamentele faţă de UE". "O astfel de formulare este inadmisibilă", a afirmat preşedintele, citat de cotidian. Pentru a-şi dovedi bunăvoinţa, Traian Băsescu a decis să convoace Parlamentul la începutul lunii august pentru a adopta în urgenţă o lege privind ANI, modificată în consecinţă. În acelaşi timp, spune Gândul, Traian Băsescu a promis un contraraport ce urmează a fi trimis tuturor statelor membre ale Uniunii. "L-am informat deja pe preşedintele Barroso", a confirmat preşedintele român, care îşi pune de asemenea întrebarea dacă Comisia "nu are intenţia de a interfera şi în problema aderării la spaţiul Schengen" [prevăzut la începutul anului 2011 pentru România], deoarece cum putem vedea altfel "extinderea raportului în domenii precum achiziţiile publice ?"

Totuşi, încă o dată "România a rămas în urma Bulgariei", scrie Jurnalul Naţional. "Documentele publicate ieri nici că puteau avea un ton mai diferit", observă cotidianul. "Chiar şi în ceea ce priveşte crima organizată, una dintre cele mai mari probleme ale Sofiei, CE remarcă demersuri eficiente, deşi multe dintre cazurile importante ajunse la tribunal rămân blocate acolo, mişcându-se cu viteza melcului"!

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect