Alegătorii americani vor merge la urne mâine având în minte cea mai recentă provocare a candidatului Mitt Romney privind situaţia din Europa. “Italia, Spania şi Grecia” sunt modelul Barack Obama, simbolul nebuniei social-fiscale din Europa. Avem de-a face cu o atitudine anti-europeană?

Oare Europa va deveni una dintre marile teme “strategice” discutate lunile următoare, în cazul în care va câştiga Romney? Şi ce se va întâmpla dacă va câştiga Obama? Este în favoarea sau împotriva Europei? Oare nu a fost el cel care s-a autocatalogat drept “preşedintele Pacificului”, marcând o schimbare de atitudine în dialogul transatlantic? Ce va face în al doilea mandat? Va efectua prima vizită oficială în străinătate în Asia, lăsând Europa pe planul al doilea?

Sunt întrebări legitime. Dar, vorbind despre Europa, ignorată iniţial în dezbaterile electorale din Statele Unite dar reintrodusă de Mitt Romney pentru a o ironiza, este necesară o distincţie între retorica electorală, marile tendinţe economice şi realitatea faptelor.

Una dintre cele mai mari alianţe din istorie

Dacă privim cifrele, ne dăm seama că relaţiile dintre Europa şi Statele Unite sunt atât de puternice şi diversificate încât polemicile de acest fel par absurde. Investiţiile directe reciproce dintre SUA şi UE depăşesc de multe ori valoarea celor ale Chinei şi Japoniei luate împreună; schimburile comerciale au ajuns la nivelul de 636 de miliarde de dolari [aproape 500 de miliarde de euro] în 2011, o creştere de 14%, iar economiile celor două blocuri transatlantice generează o cifră de afaceri de 5 000 de miliarde de dolari, oferind locuri de muncă pentru 15 milioane de oameni.

Indicele de cercetare şi dezvoltare (R&D Index) combinat are o pondere de 65% din nivelul global. Economia transatlantică reprezintă 54% din producţia globală şi 40% din puterea de cumpărare; dacă ar fi eliminate jumătate dintre barierele comerciale, valoarea schimburilor comerciale ar putea creşte cu 200 de miliarde de dolari. Ca să nu mai vorbim de soliditatea Pactului Atlantic, una dintre cele mai mari alianţe din istorie.

Deci, putem începe prin eliminarea argumentelor lui Mitt Romney: retorica sa este enervantă pentru că are un scop utilitar, fiind efemeră, de tip ideologic şi funcţională doar în cadrul campaniei electorale americane. Mai ales pentru că politicianul republican a făcut investiţii în Europa, inclusiv în Italia, având de fiecare dată profituri generoase. Dacă va câştiga scrutinul prezidenţial american, pragmatismul va prevala asupra retoricii electorale.

Din punct de vedere politic, America lui Romney nu va avea politici cu mult diferite de cele ale lui Obama. Mai ales că Rezervele Federale, principalul interlocutor în relaţia bilaterală pentru gestionarea crizei financiare, vor fi conduse în continuare de Ben Bernanke, pentru continuitate şi coordonare.

Dar Obama? Este adevărat că, la început, a aşezat relaţia cu zona Asia-Pacific înaintea celei cu Europa. Dar a înţeles aproape imediat că marile probleme de ordin geopolitic, începând cu stabilitatea din zona Mediteranei până la chestiunile economice, trec pe celălalt mal al Atlanticului, acel mal de unde America are primele rădăcini etnice, ideologice şi culturale. Înţelegând această situaţie, preşedintele Statelor Unite a schimbat rapid registrul.

Un fond de adevăr în discursurile extremiste

Chestiunea marilor tendinţe economice este diferită: este adevărat că marile economii continentale – cea chineză şi cea americană – ne depăşesc. Dar depinde de noi să ţinem pasul, să implementăm structurile unitare elaborate, spre exemplu, cu ocazia summitului G-20 din Los Cabos, să realizăm instituţii “federale”, să uniformizăm reglementările şi să eliminăm rigiditatea instituţională. Pentru că, dacă pe de o parte ne deranjează că în dezbaterile prezidenţiale Europa este ignorată, pe de altă parte nu ne putem supăra dacă, atunci când se vorbeşte de noi, apar critici.

Există un fond de adevăr în discursurile extremiste ale lui Mitt Romney şi Barack Obama – când ni se reproşează atitudinea lentă în depăşirea crizei economice: statul joacă un rol excesiv în economiile noastre, iar modelul nostru competitiv ţine pasul cu greu concurenţei globale. Aceste aspecte există şi trebuie să ţinem cont de ele, indiferent de scenariile electorale sau postelectorale mai mult sau mai puţin agresive ori antipatice ale lui Romney şi Obama.