Un război inutil

Ori de câte ori li se pune liderilor occidentali întreabarea de ce suntem în Afganistan, aceştia răspund, în esenţă, cu aceeaşi replică - "Pentru a împiedica ca Afganistanul să devină un stat delicvent şi un refugiu pentru terorişti". Pâna când Afganistanul nu este stabil, îşi continuă aceştia explicaţile, nu putem risca să ne retragem. Totuşi, există puţine semne că Afganistanul devine mai stabil. Din contră, lupta se intensifică, numărul de victime este în creştere iar talibanii devin mai încrezători.

Deci, poate că ar fi cazul de a reformula întrebarea. Mai degrabă decât de a întreba "Ce căutăm noi în Afganistan?" am putea întreba "Dacă suntem în Afganistan, de ce nu am fi de asemenea şi în Somalia, Yemen ori Pakistan?" Toate aceste trei state sunt acum baze plauzibile pentru potenţiali terorişti. Somalia, în special, arată din ce în ce mai mult ca Afganistanul de dinainte de 2001. Acesta este un stat aproape complet distrus, iar ţările occidentale ştiu că teroriştii au baze de antrenament acolo. Guvernul central somalez controlează doar câteva clădiri din jurul palatului prezidenţial din Mogadiscio şi aeroportul. Restul ţării este sub controlul armatei islamiste radicale şi a piraţilor care atacă navele maritime în apele internaţionale. Somalia este un exportator de terorism către vecinii săi, aşa cum a atestat recentul atentat ucigaş din Uganda.

Yemen, care se învecinează cu Arabia Saudită şi este despărţită de Somalia, de mare, provoacă din ce în ce mai mult îngrijorarea serviciilor de informaţii occidentale. Se ştie de multă vreme că ceea ce a rămas din conducerea Al-Qaida, se află acum în Pakistan şi nu în Afganistan. Occidentul duce un război contra terorismului în Afganistan. Dar teroriştii sunt în altă parte. Între timp, capacitatea noastră de a lupta împotriva ameninţărilor care există în lume este fragilizată de irosirea masivă de resurse, cauzată de războiul din Afganistan.

Un model afgan, bun de aplicat peste tot?

Această observaţie conduce la două direcţii posibile. Prima constă în a aplica modelul afgan Somaliei - intervenţie masivă pe teren pentru combaterea terorismului şi pentru a ajuta la construirea unui stat funcţional. A doua opţiune ar fi de a aplica modelul Somaliei în Afganistan. Aceasta ar însemna acceptarea faptului că o intervenţie militară externă este adesea contra-productivă, că costurile umane sunt prea mari, că construcţia unui stat este o muncă neplacută şi că Occidentul ar trebui să se concentreze mai degrabă pe izolarea terorismului decât pe încercarea de a-l distruge pe câmpul de luptă.

Liderii occidentali sunt reticenţi la ideea unei noi operaţiuni sângerose împotriva insurgenţilor din Somalia. Istoria ţării în ultimii 20 de ani a fost una a eşecurilor succesive a intervenţiilor străine, fiecare dintre acestea lăsând ţara într-o situaţie mult mai proastă decât cea de dinainte. În schimb, Occidentul are la această opţiune o alternativă imperfectă : monitorizarea activităţii teroriste potenţiale din Somalia, de la distanţă, prin utilizarea unui mix satelit - servicii de informaţii. Şi, când este posibil şi necesar, poate interveni prin atacuri militare asupra unor ţinte clar definite.

Acest model a fost aplicat cu un oarecare succes în regiunile tribale din Pakistan. Americanii susţin că atacurile cu rachete teleghidate au provocat pierderi grele conducerii Al-Qaida şi a făcut aproape imposibilă utilizarea de către organizaţie a comunicaţiilor electronice. Este adevărat că persoane nevinovate au fost ucise de rachete. Dar nevinovaţi sunt ucişi oricum cu regularitate în războiul din Afganistan.

Lupta împotriva terorismului, nu împotriva conflictelor armate

Lecţia Somaliei şi a Pakistanului este că lupta împotriva terorismului şi lupta împotriva conflictelor armate sunt două lucruri diferite. Este posibil să lupţi împotriva grupărilor teroriste fără a provoca un război major şi poţi participa la construcţia unui stat, aşa cum de altfel Occidentul s-a angajat, în Afganistan. În schimb, aceasta înseamnă că NATO ar trebui să îşi retragă trupele din Afganistan mult mai repede decât s-a prevazut - şi să se reorienteze pe misiuni de luptă împotriva terorismului.

Există atât argumente bune cât şi rele care pot fi utilizate împotriva actualei derulări a evenimentelor. Cel mai bun argument este acela că, dacă şi-a luat angajamentul de a construi un stat decent în Afganistan, Occidentul are obligaţia morală de a continua. Este adevărat că există mulţi afgani curajoşi şi corecţi care şi-au pus speranţa în războiul condus de NATO. Dar este evident acum că protecţia drepturilor omului în Afganistan nu poate fi asigurată de armatele străine. Numai o evoluţie internă a societăţii afgane poarte oferi pe termen lung garanţia unei bune guvernări.

Credibilitatea occidentalilor, miza acestui coflict

Alt argument important împotriva retragerii din Afganistan este faptul că în joc este însăşi credibilitatea occidentalilor. Dacă eşuăm în Afganistan, NATO ar putea eşua, iar duşmanii, din toată lumea, ai Americii vor prinde curaj. Dovada? Fotografia căderii Saigonului din 1975 - imaginaţi-vă acum scena, cu talibaniii intrând în Kabul!

Dar acest argument este depăşit. O reducere serioasă a forţelor străine ar putea ajuta guvernul afgan să menţină controlul asupra Kabulului - la fel de mult cum Uniunea Africană a ţinut, până în prezent, islamiştii departe de Mogadiscio. Nici chiar căderea Saigonului nu a fost chiar atât de catastrofală pentru SUA, care îşi doreau acest lucru, la acea vreme. Doar 16 ani mai târziu, căderea Uniunii Sovietice a fost facilitată într-o oarecare măsură de istovitorul război din Afganistan.

Când politicienii occidentali vorbesc despre "credibilitate" în Afganistan, este adesea propria lor credibilitate pentru care se îngrijorează cel mai mult. Programul militar american în Afganistan pare că vrea să se asigure că SUA nu vor "pierde" înainte de următoarele alegeri prezidenţiale. Dar să continui să ceri trupelor din Afganistan să lupte şi să moară în Afganistan pentru a evita o pierdere electorală este imoral.

Wikileaks

Cine manipulează pe cine?

După publicarea, de către Wikileaks, a unor documente secrete asupra războiului din Afganistan, sunt posibile două concluzii, constată Berliner Zeitung: "A) Avem nevoie de mai mult timp decât a fost anunţat public pentru a reprima.Trebuie să rămânem deci pe loc mai mult timp, cu mai multe trupe. B) Nu am reuşit prea multe în ultimii ani. Nici nu vom reuşi în anii care vor veni. Trebuie deci să plecăm cât mai repede posibil". "Este posibil ca raporturile să-şi fi găsit acum drumul spre public, pentru a-i sugera prima concluzie. Sursa din Wikileaks poate că nu este atât de îndepărtată de guvernul american pe cât s-a dorit să se creadă la prima vedere", scrie cotidianul evaluând ideea că "suntem utilizaţi pentru a crea un climat propice pentru a anunţa retragerea retragerii". Dar în această "junglă a intrigilor", adevărul rămâne de nepătruns, remarcă Berliner Zeitung, căci opinia publică ar putea opta la fel de bine pentru concluzia B. "In orice caz, jocul cu publicul este periculos, pentru toţi actorii. Publicul, nu este nimeni altul decât noi", aminteşte cotidianul, şi în imposibilitatea de a se decide cum să acţioneze, opinia are tendinţa "să renunţe la a mai şti ce să facă şi a-i lăsa să decidă pe cei puternici".