Vă propun un joc de imaginaţie: ce s-ar întâmpla dacă Germania ar părăsi zona euro, aşa cum cere, de pildă, investitorul global George Soros?

Bundestagul german decide, cu o majoritate de două treimi, să renunţe la moneda unică europeană şi să reintroducă marca germană. Numai verzii votează împotrivă. Rata de schimb este de unu la unu. Preşedintele Băncii Federale a Germaniei părăseşte imediat consiliul Băncii Centrale Europene (BCE).

Pieţele financiare şi valutare sunt primele care reacţionează la retragerea Germaniei. Lichidităţi considerabile curg către Germania din restul uniunii monetare. Valoarea noii monede creşte fulgerător faţă de euro: cu cincizeci de procente. O marcă echivalează acum cu 1,50 euro. Valoarea activelor investite în Germania – măsurată în euro – scade considerabil. În acelaşi timp, scade şi valoarea garanţiilor de stat pentru mecanismul de stabilitate. Riscurile pentru bugetele publice se diminuează iniţial.

Piaţa financiară, la strâmtoare

Aproximativ două sute de economişti germani sărbătoresc libertatea redobândită a Germaniei. Thilo Sarrazin declară la Jauch [cunoscut talk-show politic la televiziunea germană]: “Germania nu are nevoie de euro”.

În restul zonei euro, piaţa financiară e la strâmtoare. BCE, care şi-a mutat sediul de la Frankfurt la Paris imediat după retragerea Germaniei, anunţă achiziţionări nelimitate de obligaţiuni. Astfel, bancherii de la BCE reuşesc să calmeze rapid cursurile. În acelaşi timp, Banca Centrală Europeană returnează aportul de capital german pentru MES tipărind euro. Valoarea în mărci a acestor sume în euro a scăzut între timp cu o treime. Banca Federală înregistrează, prin urmare, o pierdere dureroasă. Datoria de stat a Germaniei creşte proporţional.

După câteva săptămâni de relaxare determinată de ieşirea din criză, mai mulţi mari producători de automobile declară că vânzările în restul zonei euro au scăzut masiv. Maşinile germane au devenit prea scumpe pentru ceilalţi europeni. Producătorii de automobile dispun reducerea normei de lucru şi recurg la disponibilizări.

În scurt timp, Confederaţia Asociaţiilor de Angajatori declară că economia Germaniei nu mai este competitivă şi cere de urgenţă sindicatelor germane să impună reduceri salariale. După un sfert de an, Oficiul Federal de Statistică anunţă că excedentul de cont curent al Germaniei s-a înjumătăţit, deoarece exporturile în restul zonei euro au scăzut masiv. Thilo Sarrazin declară la Anne Will [cunoscut talk-show politic] că se simte bine şi fără euro şi că veniturile sale nu s-au diminuat.

Planuri de austeritate

În restul zonei euro, ţările în criză au acum mai mult timp să ducă la îndeplinire planurile de austeritate. În plus, celelalte ţări îşi măresc aportul de capital pentru fondul de stabilitate MES, astfel încât să compenseze retragerea Germaniei.

Pactul fiscal este suspendat şi înlocuit cu un pact de stabilitate. Acesta obligă statele să-şi respecte ţinta de inflaţie şi astfel să evite dezechilbrele balanţei de cont curent. MES este transformat într-un Fond Monetar European (FME). Statele care înregistrează excedente sau deficite prea mari de cont curent trebuie să cedeze FME-ului o parte din încasările din impozite pe venit.

Balanţa de cont curent a Germaniei este echilibrată datorită scăderii considerabile a exporturilor. Situaţia economică a Germaniei are de suferit. Industria exportatoare se află în recesiune şi se vede obligată să recurgă la disponibilizări masive. Şi activitatea economică internă începe să piardă în dinamică din cauza creşterii dobânzilor. În restul zonei euro însă, situaţia economică se stabilizează treptat. Thilo Sarrazin declară la Frank Plasberg [cunoscut talk-show politic]: “Asta nu are nici o legătură cu euro”.

Volkswagen anunţă că va externaliza în restul zonei euro o bună parte din producţia sa de automobile. “Piaţa germană este prea mică pentru producţia noastră şi avem nevoie de o mai mare siguranţă a ratei de schimb.” Cursul acţiunilor Volkswagen creşte masiv. BMW şi Daimler confirmă planuri similare. În sectorul public, aplicarea regulii de aur bugetare pe fondul unei scăderi a încasărilor din impozite determină reducerea forţată a locurilor de muncă. Negocierile salariale duc la o creştere cu doar jumătate de procent.

Capitalul financiar se scurge

La un an după ieşirea din zona euro, Germania se află în recesiune masivă şi trebuie să facă faţă unei creşteri puternice a şomajului. Între timp, şi cererea internă e în scădere, întrucât creşterile salariale nesemnificative şi disponibilizările au început să se răsfrângă negativ asupra consumului. În acelaşi timp, tot mai multe companii anunţă transferul locurilor de muncă în zona euro, în Asia şi în SUA. Bursa din Frankfurt a pierdut mult în importanţă; în schimb, a devenit mai influentă cea din Paris. Capitalul financiar se scurge din Germania. Valoarea mărcii germane a încetat să mai crească.

Zona euro s-a stabilizat între timp; prezintă totuşi o creştere economică slabă. Au crescut îndeosebi exporturile din ţările afectate de criză, în primul rând din Germania. Volkswagen vizează extinderea uzinelor sale în Spania şi îşi propune să construiască o uzină suplimentară în Grecia.

După doi ani, în restul zonei euro creşterea economică depăşeşte din nou, vizibil, două procente. În schimb, randamentul economic al Germaniei stagnează, iar rata şomajului rămâne ridicată. Aproximativ două sute de economişti germani publică un apel dramatic la creşterea competitivităţii Germaniei. Piaţa muncii este prea puţin flexibilă în Germania, afirmă ei, salariile sunt prea mari, iar serviciile sociale prea generoase. Grecia şi Spania sunt în mişcare, în schimb economia germană e paralizată, scriu ei la doi ani de la ieşirea din zona euro.

Thilo Sarrazin declară la Illner [talk-show politic]: “Eu n-am recomandat niciodată ieşirea din zona euro, dar oricine are dreptul să spună câteodată că ne putem lipsi de euro.