Gazeta Wyborcza: UE este în schimbare, ideea unei Europe în două viteze revine. Cum percepeţi aceste schimbări?

Marek Cichocki: Voi fi precaut cu judecăţile în această privinţă. Cu siguranţă, o mulţime de lucruri s-au întâmplat în ultima vreme în UE, ceea ce este un paradox deoarece toată lumea credea că odată ce Tratatul de la Lisabona va intra în vigoare, va fi pace şi linişte. Dar, din cauza crizei economice, se pare că acest lucru nu s-a întâmplat. Criza a început chiar înainte ca tratatul să intre în vigoare... Şi nimeni nu se aştepta ca criza să zdruncine fundaţiile monedei unice, considerată de către vechile state membre drept pilonul principal al integrării.

Nu vă este frică de o Europă cu două viteze în care presiunile exercitate de către statele mari şi puternice, pentru a impulsiona integrarea economică, vor lăsa în urmă Polonia?

Până acum, Germania a acţionat ca o frână pentru diversele inovaţii propuse de Franţa. E ca şi cum conducerea economică şi bugetară ar fi împărţită între toate statele membre ale UE. De când Nicolas Sarkozy a devenit preşedinte, politica franceză s-a concentrat pe căutarea unei căi care să facă diferenţa între Franţa şi celelalte state membre. Germania, în schimb, a încercat tot timpul să menţină UE ca un întreg. Şi asta, în ciuda neînţelegerilor interne şi a reticenţei cetăţenilor care plătesc din propriile buzunare pentru ca UE să rămână un întreg. Germania la rândul său, s-a schimbat şi a devenit mai egoistă. Să luăm drept exemplu opoziţia iniţială a doamnei Merkel împotriva pachetului de salvare a Greciei şi apoi acordarea acestui ajutor, în conditiile impuse de germani.

Permiteţi-mi să vă reamintesc că în 2007-2008, domnul Sarkozy susţinea propunerea radicală de a exclude Uniunea Mediteraneeană din UE, dar Merkel a forţat Franţa să renunţe la această idee. Acelaşi lucru se întâmplă acum cu – chiar dacă mai vag – ideea franceză a unui guvern economic pentru zona euro şi a unui fond special pentru ţările cu probleme financiare. Sarkozy a încercat să impună acest mecanism în structurile europene, dar Germania a spus "nu". Francezii ar dori să elimine câteva lucruri din UE, pentru a se putea elibera de balastul pe care câteva state membre îl reprezintă pentru ea, astfel încât să nu mai fie obligată să se confrunte cu toate celelalte 26 de state rămase. Germania, la rândul său, chiar dacă evoluează, rămâne fidelă principiului că o uniune a tuturor statelor membre este fundamentală.

Cred că, în ciuda aparenţelor, UE nu se îndreaptă spre ceea ce ar reprezenta un "nucleu greu" ori o "UE în sânul UE". Aceasta nu reprezită astăzi o ameninţare reală. Din contră, suntem conduşi spre un tip de UE "model" [în care fiecare membru îşi alege sferele de influenţă care îl interesează]. Marii actori îşi dezvoltă centrele lor de influenţă naţională ori supranaţională în UE şi îşi întăresc propriile domenii de activitate. Acest lucru este evident în sfera politicii externe, unde avem o diviziune a rolurilor între Franţa şi Germania. Astăzi, cea mai mare problemă a UE este regionalizarea internă şi externă, dezvoltarea unor centre şi sfere de activitate. Mai mult, anumite decizii importante privind UE sunt "analizate" nu doar în Comisie, ci şi în Consiliu, care reprezintă capitalele. Aceste decizii sunt luate în reuniuni neoficiale.

Întotdeauna a fost aşa în UE…

Sigur, dar acum este ostentativ. Germania şi Franţa fac acest lucru cu o arogaţă evidentă vis-a-vis de Comisie. Propoziţiile lui Merkel şi Sarkozy nu pot fi ignorate, aşa că sunt aprobate cu toate consecinţele pe care le implică.

Sunt privatizările ori naţionalizările din UE, unde tandemul franco-german e mai presus de restul lumii, periculoase pentru UE şi Polonia?

Atâta vreme cât elitele germane sunt capabile să convingă cetăţenii lor că este necesar să accepte rolul de lider al Germaniei în UE, chiar dacă aceasta înseamnă sponsorizarea UE, nu există nici un pericol. Astăzi, Germania este singura care, din diverse motive, este interesată să menţină UE ca un întreg. Doar într-o astfel de UE, Germania este aptă de a-şi exercita rolul de lider şi de a atrage spre ea avantaje tangibile. Tandemul franco-german a devenit o dată în plus decisiv pentru viitorul UE. Nu pentru că liderii germani şi francezi determină viitoarele tendinţe într-o perfectă înţelegere, ci pentru că viitorul UE se joacă în funcţie de conflictele de interese dintre Germania şi Franţa.

Cum este percepută Europa, de către Franţa?

Franţa a decis că Germania trebuie să fie mai aproape de Franţa, din cauza potenţialului de creştere al Germaniei. O astfel de integrare poate fi posibilă numai atunci când în UE se crează un "cerc interior" în care cele două ţări să poată juca un rol decisiv, ferm. De unde, ideea lui Sarkozy de a identifica cooperarea economică cu zona euro, în care cele două ţări să joace un rol decisiv. Şi să lase ţări precum Marea Britanie, Suedia ori Polonia în afara acestui cerc.

Care ar trebui să fie reacţia Poloniei?

Ar trebui, pe de o parte, să se opună unor tendinţe nefavorabile, cum ar fi slăbirea Comisiei şi, pe de altă parte, trebuie să se adapteze la noile condiţii şi procese din UE. Nu trebuie să neglijăm, de exemplu, faptul că Rusia a devenit astăzi un competitor al celor mai puternice două state membre ale UE, Franţa şi Germania. Dacă dorim să co-creăm o politică a estului UE, trebuie să ţinem seama de acest aspect.

Prin urmare, ar trebui să pariem cu cele două căi ale UE – cu Comisia, pe de o parte şi cu Germania şi Franţa pe de altă parte?

Nu trebuie neapărat să te alături uneia din părţi, nici să te baţi pentru Comisie ori să te alături celei mai mari locomotive a Europei, ca un simplu vagon. Nu sunt sigur că politica de forţă a Berlinului şi a Parisului va avea consecinţe pozitive pentru UE. Nu exista nici o certitudine că Merkel şi Sarkozy pot scoate Europa din criză.

Nu vă este teamă că dacă Polonia păstrează distanţa faţă toate aceste aspecte, ar putea pierde procese importante?

Polonia este într-o situaţie confortabilă deoarece a ieşit cu bine din criză. Ivan Krastev (politolog, expert în problemele Balcanilor, şeful Centrului pentru Strategii Liberale din Sofia) a afirmat pe bună dreptate că Polonia nu riscă să îşi vadă statutul politic diminuat deoarece economia poloneză este pe calea cea bună iar Polonia nu trebuie să ceară ajutor financiar. Dar este suficient ca guvernul ungar să amintească despre problemele sale financiare pentru ca investitorii să pună Polonia în acelaşi sac cu restul Europei Centrale iar zlotul să înceapă să cadă …

Aşa funcţionează pieţele. Şi nu putem face nimic. Avem o problemă mai serioasă astăzi în UE cu degradarea statutului politic al câtorva din statele membre, şi asta în timp ce în mod oficial toate toate statele membre sunt egale. Acest lucru este periculos. Dacă căutăm în istorie, am putea spune că este un amestec exploziv. Nu este problema Poloniei, cred, ci a Greciei, şi de asemenea a Portugaliei, Spaniei, Bulgariei ori Ungariei. John Monks, şeful Confederaţiei Europene a Sindicatelor din Comerţ, avertizează că criza şi reducerile bugetare adoptate ca răspuns de multe din ţările europene ar putea conduce Europa la o situaţie asemănătoare cu cea din 1930. Atunci, criza a dat naştere regimurilor totalitare.

Proiectul european se află într-un moment dificil. În prezent se face o reevaluare a statutului fiecărui stat membru. Ceea ce este îngrijorător este, de exemplu, faptul că inviolabilitatea graniţelor a devenit astăzi subiect de glume, ceea ce era absolut de neconceput în urmă cu 20 de ani. Să luăm de exemplu glumele din parlamentul german, unde conservatorii au sugerat, mai în glumă mai în serios, că Grecia ar trebui să renunţe la câteva din insulele ei în schimbul ajutorului financiar. Krastev a spus foarte clar că există în UE ţări care sunt capabile să se guverneze şi ţări care nu sunt. Trebuie să ne asigurăm că nu tulburăm echilibrul interior al UE, astfel încât să fie imposibilă naşterea unei noi forme de colonialism în sânul Europei.

Este evident astăzi că vechea, adânca şi cea mai importantă diviziune dintre nordul şi sudul Europei se relativizează şi că multe din deciziile temporare dintre est şi vest sunt rezultatul istoriei secolului 20. Uneori, vechea diviziune dintre est şi vest se activează, este cazul atunci când investitorii acţionează conform unor formule vechi, care ne aruncă în aceeaşi sac cu Ungaria. Uneori, reîmprospătata relaţie dintre nord – sud, aşa cum o dovedeşte situaţia de astăzi, este mult mai pertinentă.