Marea Britanie pare să se îndrepte în mod inevitabil spre o situaţie în care nu va mai fi membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. Un nou sondaj comandat de publicaţia The Observer sugerează că, în faţa alternativei rămânerii în UE sau părăsirii blocului comunitar, două-treimi dintre britanici ar fi tentaţi să se pronunţe pentru ieşirea din UE, situaţie care confirmă din nou intensitatea sentimentelor antieuropene.

Este aproape sigur că, în programele politice pentru viitorul parlament, principalele două partide britanice se vor simţi obligate să ofere un referendum pe această temă. Dacă Europa nu va deveni brusc mai atractivă sau dacă tabăra pro-europenilor nu va oferi argumente mai puternice, rezultatul unui referendum de acest fel pare a fi inevitabil.

Probabilitatea unei ieşiri totale a Marii Britanii din UE va creşte după summitul european care va avea loc săptămâna aceasta, ocazie cu care liderii celor 27 de state membre vor încerca să ajungă la un acord privind bugetul Uniunii Europene pe următorii şapte ani. Fondurile pentru agricultură reprezentau de obicei partea leului în bugetul european; acum, fondurile principale sunt destinate infrastructurii statelor UE mai sărace, cercetării, dezvoltării, precum şi implementării unor iniţiative paneuropene precum proiectul uniunii bancare. În contextul necesităţilor acute ale statelor din sudul şi estul Europei, o îngheţare a finanţării este puţin probabilă; este probabil că celelalte 26 de state membre vor ajunge la un acord pentru o majorare uşoară şi realistă a finanţării.

O pură fantezie

Însă Marea Britanie nu va fi de acord. Premierul David Cameron, blocat între propriii conservatori eurosceptici din ce în ce mai entuziaşti şi un Partid Laburist oportunist care a aşezat avantajele tactice înaintea principiilor, ştie că nu poate obţine aprobarea Parlamentului pentru un asemenea proiect şi nici nu poate supravieţui atenţiei isterice a presei de centru-dreapta preponderent eurosceptică. David Cameron va fi nevoit să blocheze acordul european, accentuând lipsa de încredere dintre Marea Britanie şi vecinii europeni şi făcând concesii pentru a câştiga măcar un referendum pentru o relaţie semideschisă cu UE care este mult mai puţin probabilă.

Conservatorii eurosceptici vor fi foarte încântaţi. În opinia lor, apartenenţa Marii Britanii la UE a contribuit la recesiunea prelungită. După modelul mişcării “Tea Party”, care a eşuat în Statele Unite, ei oferă Marii Britanii perspectiva de a deveni precum Hong Kong. Măsuri minime de protecţie pe piaţa muncii; şansa de a deveni paradis fiscal; posibilitatea de a deveni rebelii politici şi economici ai Europei, presupunând că Uniunea Europeană va accepta total fericită concurenţa neloială şi nereglementată. Este o fantezie să credem că acesta este drumul spre redresarea economică.

În schimb, ar fi un dezastru din toate punctele de vedere. Industria auto masivă a Marii Britanii se va orienta spre state având costuri reduse care au rămas în cadrul Uniunii Europene. Alte sectoare de producţie vor urma aceeaşi cale; uzinele Airbus se vor îndrepta spre Germania şi Franţa. Daunele sunt deja masive. Berlinul a blocat acordul dintre BAE şi grupul EADS în parte şi pentru că Germania anticipează că Marea Britanie va ieşi din UE.

Nu dorea ca industria de apărare europeană să fie concentrată într-un stat care nu este membru UE. Industria serviciilor financiare va fi reglementată conform condiţiilor stabilite la Bruxelles şi nu va putea opune rezistenţă. Fermierii britanici, care au prosperat în cadrul Politicii Agricole Comune, vor descoperi că vor fi dependenţi de un sistem alternativ britanic nefast. Fermele vor supravieţui prin agricultura de tip industrial, cu efecte devastatoare asupra frumoaselor zone rurale engleze.

Doar tăcere

Evaziunea fiscală va atinge cote alarmante, în contextul în care economia britanică va fi din ce în ce mai mult în proprietatea multinaţionalelor care vor avea ca principală strategie de afaceri evitarea taxelor în Marea Britanie. Niciun eurosceptic nu denunţă vreodată vânzarea Marii Britanii străinilor, o presiune mai mare asupra suveranităţii noastre decât reglementările impuse de Bruxelles.

Vom deveni un stat subcontractant cu suveranitate economică zero, cu o economie fragmentată, oferind locuri de muncă slab remunerate şi tranzitorii unui public neprotejat prin nici un fel de contract social din cauza dispariţiei bazelor fiscale.

Specialiştii britanici cunosc bine această situaţie – cei mai mulţi membri ai echipelor de conducere ale principalelor partide politice, inclusiv din Partidul Conservator, directorii companiilor de top, liderii instituţiilor culturale, liderii sindicali, profesorii universitari şi unii dintre intelectuali. Cu toate acestea, la nivel public ei păstrează tăcerea, fiind intimidaţi de copleşitoarea putere a presei dominată de eurosceptici, pierzându-şi cumpătul din cauza crizei care afectează zona euro.

Totuşi, Uniunea Europeană aplică mecanisme pentru supravieţuirea euro şi chiar pentru prosperitatea uniunii monetare – un mecanism de asistenţă financiară, o uniune bancară, instrumente de coordonare a fiscalităţii şi de intensificare a colaborării politice. Uniunea Europeană, zona euro şi moneda unică vor mai exista şi peste un deceniu, fiind instrumentele continentului nostru pentru a face faţă globalizării şi provocărilor secolului XIX. Putem fi rebelii aflaţi la periferie sau putem participa la unul dintre cele mai mari proiecte din vremea noastră. Cei care cred în Europa trebuie să înceapă să vorbească, urgent.