Alegeți o limbă
Pentru El Pais, asistăm pur şi simplu la "declinul berlusconismului". Dacă Silvio Berlusconi a reuşit într-adevăr timp de câţiva ani "să capteze dorinţa profundă de stabilitate" a italienilor, obosiţi de decenii de fragmentare politică, "aglutinând centrul-dreapta cu sprijinul Vaticanului şi al antreprenorilor", puterea lui se izbeşte acum de "problema morală" invocată de co-fondatorul Poporului Libertăţii (PDL), Gianfranco Fini. El şi ai lui, explică cotidianul din Madrid, "confruntă zi cu zi guvernul cu derivele lui, la fiecare caz de corupţie, abuz de putere sau simplă indecenţă din partea miniştrilor. Ori de câte ori executivul pune interesul privat mai presus decât cel al comunităţii". Dar Berlusconi "va lupta până la capăt pentru a-şi duce la bun sfârşit termenul, care se încheie în 2013", continuă El Pais, potrivit căruia "dacă totuşi poate încă câştiga partida", "berlusconismul pare rănit de moarte", deoarece "nu a reuşit să stabilească o conducere care să dirijeze ţara în mod coerent. Ceea ce este cu mult mai grav pentru Italia decât starea proastă a economiei sau escapadele sexuale".
"Guvernul se prăbuşeşte", titrează la rândul său Die Zeit, pentru care "sistemul Berlusconi" - "a-şi bate joc de statul italian şi a-şi răsplăti fidelii" - este pe cale de a se întoarce împotriva stăpânului său. "Până astăzi", afirmă revista germană, "succesul lui Berlusconi se baza pe înstrăinarea italienilor faţă de Stat : el promitea într-adevăr alegătorilor să-i protejeze împotriva intervenţiei statului. În Italia lui Berlusconi, Statul şi instituţiile sale deveneau un adversar contra căruia un politician carismatic îşi proteja clientela. Pas cu pas, Berlusconi elibera italienii de acest stat ostil instaurând amnistii pentru fraudatorii fiscali şi constructorii ilegali. Acolo unde legislaţia fiscală şi normele privind construcţia devin facultative, toată lumea putea trage profituri".
Dar astăzi, continuă Die Zeit, "italienii constată că acea a lor mare libertate este de fapt legea junglei. În final, cei care profită de sistemul Berlusconi sunt puţini, şi aceşti câţiva reprezintă de mult timp un fel de oligarhie criminală cu contacte în Mafia. Acum, devine periculos pentru Berlusconi să dea impresia de a nu mai avea control asupra oligarhilor săi. Acesta este începutul unui proces care ar putea fi chinuitor de lent şi deci pernicios pentru Italia. Având în vedere că opoziţia [...] este slabă, ea nu va fi - aşa cum a fost adeseori cazul - decât spectatoare la dizolvarea sistemului Berlusconi. Iar un alt sistem nu se află încă în vedere".
Criza în sânul majorităţii la putere la Roma nu ar trebui totuşi să aibă consecinţe asupra poziţiei şi politicii Italiei în Uniunea Europeană : conform ziarului The Economist, într-adevăr, deşi face parte dintre membrii fondatori ai UE, Italia a avut întotdeauna o influenţă cu mult inferioară importanţei sale economice şi demografice. Că este vorba de a-şi impune interesele naţionale sau de negocieri internaţionale, Italia s-a mulţumit mult timp cu un rol secundar. Marcată de "lupte intestine între partide, care subminează orice abordare coerentă a politicii europene", ea a cultivat o "lungă istorie de neglijare" faţă de instituţiile europene. Acest lucru s-a reflectat, "caz aproape unic în UE", printr-o "absenţă de alianţe stabile, chiar şi cu alte state mediteraneene" şi, până de curând, printr-o "lipsă de coordonare între politicile europene în diferitele ministere". Chiar dacă în ultimii ani au fost realizate unele progrese în acest sens, în parte datorită stabilităţii politice sub guvernele succesive conduse de Silvio Berlusconi, acesta nu a schimbat fundamental situaţia : "pentru şeful guvernului italian, Europa este plictisitoare". În politica externă, "el îşi rezervă entuziasmul pentru raporturile sale diplomatice personale cu liderii unor ţări ca Turcia, Rusia, Belarus, Libia şi republicile din Asia Centrală - ţări exterioare UE, dintre care unele nu au reputaţie prea bună la Bruxelles".
Văzut din Italia
Un divorţ demult anunţat
În urma deciziei conducerii Poporului Libertăţii (PDL) de a-şi expulza co-fondatorul, Gianfranco Fini, ziarul Il Riformista ironizează asupra sfârşitului partidului condus de Silvio Berlusconi, publicând în prima lui pagină o necrologie specificând că PDL, "în vârstă de doi ani, a decedat prematur după o lungă agonie". La Repubblica aminteşte că tensiunile dintre primul ministru şi preşedintele Camerei Deputaţilor datează de câteva luni, şi că în 29 iulie, partidul i-a declarat pe Fini şi pe ai săi "incompatibili" cu linia PDL-ului, cerându-i să-şi părăsească postul. Fini, a cărui Alianţă Naţională (post-fascistă), împreună cu Forza Italia, partidul lui Berlusconi, a dat naştere PDL-ului în 2009, plăteşte astfel preţul poziţiei sale în favoarea legalităţii, în momentul în care mai mulţi apropiaţi ai lui Il Cavaliere sunt atinşi de scandaluri de corupţie. O strategie de distanţare, notează La Repubblica, "care îl plasează pe un teren electoral şi mediatic avantajos, de unde va putea izvorî o cultură de centru-dreapta care va încerca, pentru prima oară, să vorbească în acelaşi timp de ordine şi de reguli, de moralitate şi de Constituţie".
