Alegeți o limbă
Unul dintre avantajele acestei campanii electorale este că este axată pe o singură temă, care preocupă, interesează sau îi deranjează pe catalani. Tema este discutată în cafenele, acasă, la birouri şi pe străzi. Dacă porneşti radioul şi auzi discutându-se despre altceva, lumea se miră. Oare chiar trăiesc în ţara mea?
Tema este peste tot, acaparează totul, acoperă totul. Este în dezbaterile televizate, în mod persuasiv şi constant. Pătrunde în toate mediile, porneşte în toate direcţiile. M-am întâlnit cu jurnalişti americani, britanici, germani, italieni şi francezi cărora le-am vorbit despre acest subiect.
Totul se întâmplă ca şi cum tema în legătură cu care locuitorii Cataloniei vor fi consultaţi duminică ar fi pe ordinea de zi a Casei Albe, a Kremlinului şi Marelui Palat al Poporului de la Beijing. Marile capitale europene s-au săturat. Îmi amintesc de o atitudine asemănătoare pe care James Joyce i-o explica unui compatriot irlandez: dacă nu putem schimba ţara, măcar am putea schimba tema? Nu. Tema este temă.
Şomajul, o problemă principală
Să revenim la tema propriu-zisă: duminică, ne vom putea pronunţa prin vot în legătură cu diverse opţiuni, în cadrul unei consultări privind dreptul de a decide, un eufemism pentru a vorbi despre independenţă. Unii cred că independenţa este foarte aproape, alţii o promit în această legislatură, un al treilea grup o are în vedere pe termen lung. Frontul favorabil suveranităţii nu împărtăşeşte aceleaşi tactici, strategii şi termene. Dar, duminică seara, se vor ralia pentru un singur obiectiv.
Frontul care nu este favorabil aceste teme percepe lucrurile total diferit. Partidul Popular [PP, conservator, aflat la putere la Madrid] introduce în dezbaterea politică şi mediatică o atmosferă apocaliptică. Asociaţia Ciutadans de Catalunya [centru-stânga, anti-naţionalistă] vorbeşte puţin despre această temă, abordând problematici mai delicate pentru putere. Socialiştii ar vrea să ocupe centrul spectrului politic, dar au pierdut atât de mulţi militanţi încât le va fi greu să evite declinul.
Imigranţii nu sunt vizaţi de tema referendumului. Aceasta nu a influenţat nici pieţele, aşa cum se întâmpla de obicei. Există puţine politici referitoare la preţurile alimentelor. În acest context, apare riscul ca principalelor partide să li se reproşeze că au neglijat alte preocupări, în special şomajul. Politicile privind situaţia celor vulnerabili, starea sistemului educaţional, sistemului medical, problema siguranţei publice, corupţiei şi asistenţei sociale au dispărut din discursurile politice. Iar această situaţie va fi depăşită doar când tema actuală va înceta să mai fie un vis. Atunci vom trăi într-o ţară în care vor curge lapte şi miere. Tema ne va face fericiţi.
Din Madrid
Va trebui să dialogăm
Ce se va întâmpla după această “zarvă”?, se întreabă Fernando Vallespín în El País. Analistul politic evocă un bilanţ mai degrabă negativ al campaniei electorale care se încheie:
Am asistat rar la o dezbatere privind propria identitate. [...] Dar, paradoxal, nu am avansat deloc în procesul de înţelegere reciprocă. Departe de a construi punţi de legătură, reacţiile viscerale ale celei mai mari părţi a presei de la Madrid, precum şi atitudinea din ce în ce mai intensă de eliberator mesianic al patriei promovată de Artur Mas au favorizat polarizarea. Relativa tăcere - provocată cu siguranţă de perplexitate - a vocilor care nu promovează independenţa a întârziat momentul ascultării celeilalte poziţii a Cataloniei - poziţia moderată, a treia opţiune.
De acum înainte, apreciază Fernando Vallespín, trebuie să înceapă dialogul:
Am pierdut o ocazie minunată de a merge spre înţelegerea mai profundă a cauzelor acestei explozii a unei societăţi care până acum era un model de moderaţie şi dialog. [...] Dacă dorim să reinstaurăm o oarecare ordine după actuala zarvă şi furie, nu există altă opţiune decât să construim punţi de legătură, să ne apropiem, să vorbim, aşa cum fac oamenii civilizaţi.
