O turmă de oi la Dwingelderveld, în Nordul Olandei.

Renunţaţi la PAC

Politica Agricolă Comună a fost unul dintre subiectele de dispută în cursul summitului UE de săptămâna trecută. Într-o perioadă de criză economică, cum putem să ne alăturăm francezilor pentru a susţine cheltuirea a 50 de miliarde de euro pentru o politică de pe urma căreia beneficiază fermierii bogaţi şi care nu conţine măsuri de protecţie a mediului înconjurător, acuză editorialistul pe probleme ecologice George Monbiot.

Publicat pe 27 noiembrie 2012 la 16:07
O turmă de oi la Dwingelderveld, în Nordul Olandei.

Există o simetrie în privinţa cifrelor care au condus la eşecul summitului european. Proiectul de buget era cu 50 de miliarde de euro mai mare decât putea accepta Guvernul britanic. Exact aceasta este suma de care fermierii europeni beneficiază în fiecare an. Controversata reducere de care Marea Britanie beneficiază privind contribuţia la bugetul UE este de 3,6 miliarde de euro anual: aproape cât este contribuţia britanică la subvenţiile agricole europene.

În centrul disputei de la summitul UE, otrăvind negocierile, este “o bucată de carne cu grăsime” numită Politica Agricolă Comună. Discuţiile au eşuat şi pentru că preşedintele Consiliului European a propus, la insistenţele lui François Hollande, suplimentarea fondurilor cu încă 8 miliarde de euro în următorii şase ani. Eu nu mă plasez frecvent de o parte sau alta, dar guvernele Marii Britanii şi Olandei au avut dreptate să spună “nu”.

Rămân uimit permanent că popoarele Europei tolerează acest jaf. Subvenţiile acordate fermierilor sunt echivalentul din secolul XXI al ajutoarelor feudale: taxele pe care vasalii din Evul Mediu erau forţaţi să le plătească seniorilor pentru a avea privilegiul de a munci pământurile din jurul proprietăţilor acestora. Sistemul subvenţiilor, care consumă cele mai multe fonduri, este un fel de recompensă pentru deţinerea de terenuri. Cu cât cineva deţine mai mult pământ, cu atât primeşte mai multe subvenţii.

Un principiu european absurd

Printr-o coincidenţă uimitoare, cei mai mari deţinători de terenuri sunt şi cei mai bogaţi oameni din Europa. Fiecare contribuabil din cadrul Uniunii Europene, inclusiv cei mai săraci, le acordă subvenţii marilor proprietari de terenuri: nu doar o dată, cum s-a întâmplat cu fondurile pentru salvarea sistemului bancar, ci pe termen nelimitat. Fiecare familie din Marea Britanie plăteşte în medie 245 de lire sterline anual [aproximativ 300 de euro] pentru a le permite milionarilor să trăiască în stilul în care s-au obişnuit. Pe acest continent nu a fost reformat principiul general al sistemului de impozitare după înlăturarea fostelor regimuri autocrate. Fermierii francezi nu trebuie să arunce îngrăşăminte pe străzi în cursul protestelor, ci noi trebuie să aruncăm cu îngrăşăminte spre fermierii francezi.

Newsletter în limba română

Şi ar fi nedrept să ne oprim aici. Există mulţi oameni în Marea Britanie care ar merita acelaşi tratament. Anul trecut, Comisia pentru Mediu, Alimentaţie şi Afaceri rurale din Camera Comunelor a stabilit, într-un raport tendenţios şi bizar, că sistemul subvenţiilor agricole nu este suficient de eficient. Comisia propunea suplimentarea subvenţiilor pentru fiecare animal deţinut de fermieri.

Această propunere absurdă i-a scos din sărite pe francezi. Au existat motive excelente pentru renunţarea la aceste subvenţii în 2003, pentru că stimulau ocuparea păşunilor cu cât mai multe animale (în principal ovine) indiferent de impactul asupra mediului şi de sănătatea animalelor. Oile suplimentare ajungeau să fie vândute în magazine, iar fermierii intrau în faliment, deşi subvenţiile ar fi avut rolul de a-i proteja. Însă propunerea Comisiei din Camera Comunelor este conformă cu un îndelungat principiu european absurd: cu cât o regiune este mai puţin propice pentru agricultură, cu atât se acordă mai multe fonduri pentru menţinerea activităţilor agricole. Aceasta este raţiunea din spatele plăţilor agricole suplimentare.

Această abordare este justificată printr-un argument lipsit de fundament: acela că activităţile agricole, în special în zonele înalte, sunt necesare pentru protecţia mediului. Comisia Europeană susţine că activităţile agricole sunt esenţiale pentru “contracararea piederii biodiversităţii” şi pentru reducerea gazelor cu efect de seră. Aceste afirmaţii sunt însoţite foarte rar de concluzii ale unor studii ştiinţifice. Ele reflectă o perspectivă biblică privind activităţile umane. Ar fi frumos să credem că fermierii din zonele înalte, proprietarii de terenuri cu care ne este uşor să ne solidarizăm, produc doar efecte favorabile, oricât de mult ne-am dori acest lucru.

Mai întâi politica, apoi argumentele

În ultimele decenii, efectele activităţilor agricole în zonele care servesc drept habitat al animalelor sălbatice au fost catastrofale, din cauza reducerii suprafeţelor de păşunat, a sistemelor de drenaj, a activităţilor de curăţare a habitatului şi pentru că excrementele ovinelor otrăvesc sursele de apă. Raportul şocant de săptămâna trecută privind situaţia păsărilor din Marea Britanie arată că, în timp ce 20% dintre păsări au dispărut din 1966 până acum, în zonele agricole ponderea este de peste 50%.

Sistemul subvenţiilor agricole nu doar că facilitează aceste distrugeri, dar le şi solicită. O reglementare comunitară prevede că, pentru a beneficia de subvenţii, fermierii trebuie să împiedice “apariţia vegetaţiei nedorite pe terenurile agricole”. Cu alte cuvinte, trebuie să împiedice creşterea copacilor şi altor forme de vegetaţie. Nu trebuie să cultive terenurile sau să permită păşunatul pentru a primi fonduri, ci trebuie să taie vegetaţia. Peste tot în Europa, zone esenţiale care servesc drept habitat al animalelor sălbatice sunt distruse - cel mai frecvent în regiuni nesemnificative din punct de vedere agricol -, totul pentru extinderea suprafeţelor care beneficiază de subvenţii.

Comisia Europeană insistă că subvenţiile sunt necesare pentru a-i ajuta pe fermieri “să contribuie la creşterea cererii de alimente pe plan global, cerere care ar urma să aibă o creştere de 70% până în 2050”. Dar dacă cererea de alimente ar urma să aibă o creştere de 70% la nivel global, de ce mai sunt necesare subvenţiile? Până de curând, plăţile agricole erau justificate prin argumentul că cererea la nivel global era scăzută. Acum, argumentul invocat este creşterea cererii de alimente. Politica este concepută iniţial, apoi vin argumentele.

Europa este în criză. Se află în criză pentru că fondurile s-au epuizat. Serviciile publice esenţiale sunt reduse (de cele mai multe ori în mod nedrept sau fără a fi necesar), dar, în acelaşi timp, fermierii primesc anual subvenţii de 50 de miliarde de euro. Foarte rar s-a întâmplat ca în relaţiile conflictuale interumane cei mai mulţi să le ofere atât celor puţini.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect