Alegeți o limbă
Acordul venit de la Bruxelles este de fapt rezultatul unui consens între Germania şi FMI. Acesta nu a fost obţinut uşor, şi nu exista nicio garanţie că va reuşi. Dimpotrivă, această şedinţă de peste 12 ore risca să se încheie printr-un eşec, potrivit mai multor surse.
Aici trebuie spus, pentru toţi cei care cred că soluţia urma oricum să vină, ca şi plata ajutorului şi restructurarea datoriilor noastre, că, fără votul măsurilor de austeritate [la începutul lunii noiembrie], nimic nu ar fi fost acordat ţării, iar Grecia s-ar fi aflat într-o poziţie foarte dificilă. Pe de altă parte, este cert că partenerii noştri ar fi putut găsi soluţii mai dinamice pentru datoria noastră.
Soluţia aleasă aici, uneltele folosite, întregul asamblaj pentru a evita opţiunea clară a reducerii directe a datoriilor, nu sunt cele mai bune. Şi se vede, atât în suspiciunea faţă de politică grecească, cât şi în influenţa eticii protestante ale politicii europene.
Contabili fără inimă
Europa nu a acţionat cu flexibilitate, ea nu şi-a depăşit abordarea mizerabilistă a contabililor fără inimă care nu-şi văd dincolo de nas, şi nu a respectat cum se cuvine sacrificiile poporului grec.
Un lucru este sigur, europenii ar fi putut să fie mai galanţi cu Grecia. Totuşi, "mai bine atât decât nimic", spune vorba populară. Fără acest acord, astăzi am fi în altă situaţie. Acum putem răsufla. Deşi există constrângeri şi susceptibilităţi, trebuie să admitem că este un progres.
Ajutorul extern nu este suficient şi nu va ţine mult. Ceea ce înseamnă că Grecia, de acum înainte, dincolo de îndeplinirea angajamentelor sale, trebui să-şi găsească propria cale spre dezvoltare.
Valorizând contextul de stabilitate procurat de acest ajutor extern, toate forţele interne, politice, din mediul de afaceri, sociale, trebuie să mişte cerul şi pământul pentru ca ţara să se ridice din nou în picioare.
Din Paris
Un compromis inteligent
După îndelungi săptămâni de negocieri, ţările Eurogrupului şi FMI, întruniţi la Bruxelles pe 26 noiembrie, trebuiau să "îndeplinească o sarcină imperativă: să reducă volumul datoriei greceşti", aminteşte Le Monde. "Altfel, viitorul s-ar fi dovedit întunecat, cu riscul unui monumental faliment care ar fi cutremurat întreaga zonă euro". Dar cele două părţi se împotriveau privind mijloacele de pus în aplicare:
FMI dorea o soluţie mai radicală: ştergerea parţială a datoriilor Greciei deţinute de creditorii publici (băncile centrale), soluţie asemănătoare cu ceea ce băncile private au acceptat să facă la începutul anului 2012. Nici BCE, nici Germania, cea din urmă intrând în curând în campanie electorală, nu au vrut această soluţie. Cei 17 au pus la punct deci peste noapte un pachet de măsuri financiare complexe - răscumpărarea de către Grecia a propriilor sale titluri, scăderea ratelor de împrumuturi bilaterale ale Atenei, etc. - conducând la această reducere de 40 de miliarde de euro. Cu riscul de a trebui să se ia măsuri suplimentare în cazul în care conjunctura o cere, pentru a se menţine la 124% [obiectivul datoriei greceşti faţă de PIB-ul ţării, fixat prin acord pentru orizontul lui 2020]. O încropire deşteaptă, fiindcă scopul este cel care contează şi care determină încrederea pieţelor. O încropire salvatoare, fiindcă grecii merită să fie salvaţi după ce au îndurat martiriul o parte din drum.
