Demografii estimează că, dacă tendinţa actuală se confirmă, doar două din trei femei poloneze, astăzi fetiţe, vor deveni mame. Este deja sigur că aproape o femeie din cinci din generaţia 1970 şi 1980 nu va avea copii, faţă de doar una din opt din generaţia anilor '60. Ceea ce reprezintă una dintre ratele de natalitate cele mai scăzute din lume. În Japonia, SUA sau Marea Britanie aproape o femeie din patru renunţă la maternitate în zilele noastre.

Potrivit cercetătorilor, prelungirea duratei studiilor ar fi principalul motiv pentru această scădere a ratei natalităţii. În Polonia, suntem în plină expansiune educativă: generaţia anilor '80 şi '90 este în mare parte absolventă a învăţământului superior. Dintre cele 2.5 milioane de tineri între 18 şi 22 de ani, 1.9 milioane urmează în prezent studii universitare. Piaţa noastră a muncii fără de lege, cu contractele-gunoi şi cu un risc ridicat de şomaj în rândul tinerilor nu ajută cu nimic. Vârsta mamelor la naşterea primului copil este în creştere constantă, în ultimii cincisprezece ani a crescut cu mai mult de doi ani. Numărul de femei care îşi nasc primul copil după vârsta de 30 de ani s-a dublat.

Cupluri sterile fără ajutor

Evoluţia genetică nu depinde de schimbările sociale. Trupurile nu sunt concepute pentru a intra în maternitate la treizeci de ani. Medicii consideră că în Polonia un cuplu din cinci are probleme cu procrearea. Medicina îi poate desigur ajuta, dar metoda de fertilizare in vitro (FIV), ultimul recurs cel mai fiabil împotriva problemelor de infertilitate, nu era disponibil până acum decât celor mai bogaţi. De curând, guvernul a trecut peste un vot al Parlamentului şi a deschis prin decret calea de finanţare publică a FIV, aşteptată de 30 000 de cupluri. Dar fără o lege privind bioetica, şi în faţa unei Biserici opuse procreării asistate medical, cuplurile sterile riscă să rămână fără ajutor.

Celibatarele cu studii superioare nu reuşesc să-şi găsească parteneri de viaţă durabili. Studiile efectuate în cadrul programului de cercetare Famwell, condus de Institutul de Demografie a Şcolii de Înalte Studii Comerciale din Varşovia, arată că aproape jumătate dintre femeile din generaţia anilor '60 rămase fără copii pur şi simplu nu stabiliseră relaţii suficient de stabile pentru a fonda o familie. În parte fiindcă o celibatară cu diplome nu va vrea un celibatar fără diplome, statisticile aratând că astfel de cupluri sunt practic inexistente în Polonia. Dar nu este numai o chestiune de diplome.

O schemă tradiţională busculată

Există şi o altă problemă, mai ales în afara marilor oraşe, cu bărbaţi celibatari blocaţi la mijloc de drum, între trecut şi prezent. Ca pe vremuri, ei se consideră scutiţi de orice sarcini domestice, dar nu mai vor să asume alte aspecte asociate cu figura tradiţional masculină, precum rolul de şef de familie, garant al securităţii materiale. Femeile celibatare, educate, din ce în ce mai independente şi mai mobile (femeile tinere constituie ultimul mare val al emigraţiei poloneze), nu mai vor să se încarce cu o astfel de greutate. Unele dintre ele totuşi nu ar spune nu unui model tradiţional: ea acasă, el la muncă, cu un salariu bun la sfârşitul lunii. Dar locuri de muncă bine plătite şi disponibile, nu mai sunt. Este un cerc vicios.

Iar celibatarele orăşene denunţă numărul prea mare de bărbaţi sperioşi, care fug de responsabilităţi şi de relaţiile durabile. Tinerii nu reuşesc să rămână în cuplu. Deoarece acum, ca niciodată înainte, se poate naviga, datorită de exemplu Internetului, de la o exaltare la alta, de ce să se mai limiteze la o relaţie de durată cu o singură persoană?

Demografii estimează la 7 milioane numărul de celibatari polonezi între 25 şi 45 de ani. Potrivit unui raport al OCDE, nu mai puţin de 40% dintre persoanele între 25-35 ani locuiesc cu părinţii lor, având cel mult o relaţie informală cu cineva.

Imaginea unei mame neapreciate

Femeile de astăzi sunt mult mai reticente să creeze o familie şi fiindcă ele sunt fete de "mame poloneze" (Matka Polka – expresie desemnând o mamă dispusă la orice sacrificiu pentru copiii şi familia ei). De-a lungul copilăriei lor, ele şi-au văzut mamele istovite de două servicii, şi afară şi acasă. Pentru femeile din generaţia anilor '50, căsătoria aducea automat o scădere a plăcerii vieţii şi o auto-depreciere a valorii vieţii sale. Fiicele lor nu doresc să se afle în aceeaşi postură.

Antropologii subliniază faptul că locul copilului pe harta proiectelor, nevoilor şi obiectivelor s-a schimbat fundamental. Totuşi, psihoterapeuţii afirmă că o dorinţă de copil nerealizată este una dintre experienţele cele mai dificile ale vieţii, generând un adevărat doliu. Ceea ce nu priveşte pe toată lumea. Ştiinţa modernă a respins existenţa unui instinct parental. Iar unele femei, chiar şi după ce devin mame, nu resimt aşa ceva. A nu procrea se înscrie deci în dezvoltarea civilizaţiei la acelaşi capitol cu prelungirea duratei de viaţă.

Dar nevoia de a fi părinte poate fi copleşitoare. Indiferent de sistemele noastre de valori, majoritatea oamenilor doresc să aibă copii, pe care îi consideră ca fiind o experienţă esenţială a iubirii. O cunoaştere a sensului vieţii şi, în definitiv, singurul aliat al creşterii demografice.