Președintele francez François Hollande și actorul Gérard Depardieu. “Nu îl mai suport pe Astérix”.

Marea evaziune fiscală

Gérard Depardieu, monument al cinematografiei franceze, se mută în Belgia ca să plătească mai puţine impozite. Decizia lui a stârnit o dezbatere înflăcărată despre impozitarea celor bogaţi la 75%, despre patriotismul economic şi despre fiscalitatea în Europa.

Publicat pe 17 decembrie 2012 la 15:53
Președintele francez François Hollande și actorul Gérard Depardieu. “Nu îl mai suport pe Astérix”.

Cu vreo două secole în urmă, aristocraţii francezi alegeau exilul ca să scape de "sans-culottes" (nume dat maselor populare revoltate, republicane, la începutul Revoluţiei franceze din 1789), ... şi de ghilotină. Alte vremuri, alte obiceiuri, cei (foarte) bogaţi aleg acum exilul fiscal ca să scape de impozite pe care le consideră "tâlhăreşti" sau, cel puţin, "spoliatoare".

Gérard Depardieu se numără printre aceştia. Şi, cum se întâmplă adeseori cu acest monument al cinematografiei franceze, afacerea a luat proporţii atât uriaşe cât năstruşnice. Alegerea sa, anunţată acum câteva zile, de a se muta în Belgia, nu lasă loc îndoielilor: el doreşte să beneficieze de sistemul de impozitare mai blând de dincolo de Quievrain (comuna frontalieră belgiană). Fără să se teamă că dezlănţuie o psihodramă naţională, la înălţimea faimei sale.

"Destul de jalnic", a comentat primul ministru, Jean-Marc Ayrault. "Cine sunteţi pentru a mă judeca astfel?", a replicat un Depardieu teatral, ameninţând că-şi predă paşaportul şi că renunţă la naţionalitatea franceză. Dezlănţuind astfel o nouă salvă de ţipete, ministrul francez al Muncii a evocat de-a dreptul "o formă de decădere personală" iar ministrul Culturii l-a îndemnat pe actor, cu ceva mai mult umor, "să se întoarcă la filmul mut".

Spiritul Drepturilor Omului

Un deputat socialist a sugerat chiar ca exilaţii fiscali să fie deposedaţi de naţionalitatea lor. Minţile mai jucăuşe vor vedea în această "afacere" o farsă burlescă. Cele mai degrabă politice vor vedea o ripostă rece a celor mai bogaţi faţă de rigorile fiscului francez, ca şi demonstraţia faptului că de acum înainte, pentru ei, gestionarea capitalului lor este cu mult mai importantă decât interesul naţional. Şi totuşi, în cazul de faţă, fiecare ar face bine să chibzuiască la cauzele acestei psihodrame.

Newsletter în limba română

Povestea începe cu campania prezidenţială. Dorind să facă impresie şi să ofere stângii asigurări, François Hollande a creat surpriza propunând să taxeze la 75% veniturile peste 1 milion de euro. Spoliatoare pentru dreapta - ceea ce este discutabil, fiindcă rate similare au existat deja în anii 1970 - rata respectivă se justifica, spunea dl Hollande, prin datoria de solidaritate, pentru a redresa conturile publice într-o situaţie catastrofică. Ceea ce se pare că nu i-a convins pe interesaţi.

Pe de o parte, rata de 75% pare punitivă. Dacă dl Hollande ar fi dorit să respecte spiritul Declaraţiei Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului, potrivit căreia cetăţenii trebuie să contribuie la impozit "en raison de leurs facultés" (în virtutea posibilităţilor lor) ar fi trebuit să impoziteze două, trei, sau patru tranşe suplimentare, ajungând, dacă necesar, până la rata de 75%. Se pare de asemenea că un sistem de impozitare într-o singură ţară este destul de ineficient în epoca globalizării şi a liberei circulaţii a cetăţenilor în Europa.

Dl Hollande riscă să plătească nota politică a manevrelor sale electorale din primăvară. Şi să târască după el această controversă, precum Nicolas Sarkozy cu scutul lui fiscal. Creşterea impozitelor este necesară, şi cei mai bogaţi trebuie să contribuie mai mult decât ceilalţi. Dar, la urma urmei, brutalitatea simbolică a celor 75% subminează acest mesaj.

Din Bruxelles

În Belgia, ironia şi discreţia sunt de rigoare

În timp ce în Franţa decizia lui Gérard Depardieu de a se exila din punct de vedere fiscal suscită invective, partea belgiană priveşte lucrurile cu ironie şi amuzament. Ca atare, La Libre Belgique titrează astăzi, 17 decembrie, “actorul furtunos caută un climat fiscal blând”, în legătură cu anunţul conform căruia actorul francez ar fi cerut informaţii despre condiţiile de obţinere a naţionalităţii belgiene.

Şi totuşi, corespondentul la Bruxelles pentru Le Temps subliniazătăcerea Belgiei”. În timp ce preşedintele francez François Hollande şi-a “confirmat intenţia de a renegocia convenţiile fiscale” dintre Franţa şi Belgia, primul ministru belgian, Elio Di Rupo, a evitat cu grijă să vorbească despre acest subiect. Din motive întemeiate, scrie Richard Werly:

partea belgiană nu a pronunţat oficial niciun cuvânt asupra “afacerii” şi a polemicii pe care Gérard Depardieu a relansat-o în duminica aceasta printr-o scrisoare foarte dură. O tăcere care este legată de două motive evidente: fragilitatea politică actuală a lui Elio Di Rupo, şi capcana pe care o constituie, în Belgia, problema evaziunii de capitaluri, în general, şi îndeosebi cea a fiscalităţii.
Tăcerea lui Elio Di Rupo, care s-a abţinut de la orice comentariu asupra exilului în Belgia al miliardarului francez Bernard Arnault, arată deci care sunt limitele – ţinându-se cont de complexitatea situaţiei politicii naţionale belgiene – planului european de luptă împotriva evaziunii fiscale prezentat la Bruxelles pe 6 decembrie de către Comisia Europeană.”

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect